R O M Â N I A
JUDEŢUL HUNEDOARA
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DEVA
P R I M A R U L
REFERAT DE APROBARE
la proiectul de hotărâre privind aprobarea repartizării sumei alocate de la bugetul local al municipiului Deva, cu titlu de sprijin financiar, unităților de cult aparținând cultelor religioase recunoscute din România, care își desfășoară activitatea pe raza municipiului Deva
Potrivit prevederilor art.3 alin.3 din Ordonanța Guvernului nr.82/2001, privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de la bugetele locale pot fi alocate fonduri pentru completarea resurselor necesare întreținerii și funcționării acestor unități de cult, pentru lucrări de construcție, reparație, conservare a bunurilor de patrimoniu, amenajarea muzeelor cultural-religioase, precum și pentru activități de asistență socială și medicală desfășurate de acestea.
Prin Hotărârea Consiliului local al municipiului Deva nr.186/11.05.2026, privind aprobarea bugetului general de venituri şi cheltuieli al Municipiului Deva pe anul 2026 și a estimărilor pentru anii 2027-2029, la art.7 se prevede alocarea sumei de 2.000,00 mii lei, reprezentând sprijin financiar, pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România, cu respectarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr.82/2001, privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Prin Hotărârea Consiliului local nr.169/12.05.2025, a fost aprobat Regulamentul privind stabilirea unor forme de sprijin financiar de la bugetul local al Municipiului Deva, pentru unitățile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute în România,
În data de 15.05.2026, anunțul privind deschiderea sesiunii de depunere a cererilor a fost publicat pe site-ul Primăriei municipiului Deva. Cererile au putut fi depuse în perioada 18.05.2026 – 05.06.2026, ora 12:00. La finalul acestei perioade, s-a întocmit procesul-verbal de închidere a sesiunii, înregistrat la registratura instituției sub nr.26-63466-PDV/05.06.2026.
Evaluarea cererilor a fost realizată de Comisia de evaluare a cererilor de sprijin financiar, constituită prin Dispoziția Primarului nr.744/18.05.2026, care s-a întrunit în perioada 08.06.2026 – 09.06.2026. În urma analizelor și deliberărilor, s-a întocmit procesul-verbal de evaluare, înregistrat cu nr.26-64666-PDV/09.06.2026.
Comisia a constatat că, în termenul stabilit, au fost depuse un număr de 19 cereri eligibile pentru acordarea sprijinului financiar.
Pe baza acestora, a fost elaborată Hotărârea privind repartizarea sumelor aprobate de la bugetul local, înregistrată cu nr.26-64668-PDV/09.06.2026, prin care s-a propus alocarea integrală a sumei de 2.000.000 lei.
Având în vedere cele prezentate anterior și în conformitate cu prevederile legale aplicabile în domeniu, respectiv:
Ordonanța Guvernului nr.82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unitățile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute din România, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
Hotărârea Guvernului nr.1470/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței Guvernului nr.82/2001, privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România, cu modificările și completările ulterioare,
Legea nr.489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
Ordinul Secretariatului de Stat pentru Culte nr.68/2010 pentru aprobarea metodologiei de alocare a fondurilor religioase,
Ordinul Secretariatului de Stat pentru Culte nr.26/2014 privind modelul și conținutul documentelor necesare pentru acordarea sprijinului financiar conform Ordonanței Guvernului nr.82/2001,
Legea nr.70/2015 pentru întărirea disciplinei financiare privind operațiunile de încasări și plăți în numerar şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată, cu modificările și completările ulterioare,
Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare,
Legea nr.82/1991 a contabilității, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
Hotărârea Guvernului nr.907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare,
În temeiul art.129 alin.2 lit.”d”, alin.8 lit.”a”, alin.14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Supun atenţiei comisiilor de specialitate şi plenului Consiliului local al municipiului Deva proiectul de hotărâre privind aprobarea repartizării sumei alocate de la bugetul local al municipiului Deva, cu titlu de sprijin financiar, unităților de cult aparținând cultelor religioase recunoscute din România, care își desfășoară activitatea pe raza municipiului Deva.
PRIMAR,
Lucian-Ioan Rus