România

România

Județul Hunedoara

Municipiul Deva

Municipiul Deva

Raport Direcția juridică și administrație publică locală - Serviciul juridic autoritate tutelară

privind mandatarea reprezentanților Consiliului local al municipiului Deva în Adunarea Generală a Asociaţilor societăţii Transport Public Local Deva S.R.L., în vederea numirii administratorilor

 

            Direcția juridică, administrație publică locală, analizând Referatul de aprobare prezentat de Primarul municipiului Deva, domnul Lucian Ioan Rus, prin care se propune Consiliului local al municipiului Deva, adoptarea unei hotărâri privind mandatarea reprezentanților Consiliului local al municipiului Deva în Adunarea Generală a Asociaţilor societăţii Transport Public Local Deva S.R.L., în vederea numirii administratorilor, supunem atenției următoarele:

            Prin Hotărârea Consiliului local al municipiului Deva nr.26/2018 s-a aprobat constituirea societății de interes local având ca asociat unic Municipiul Deva reprezentat prin Consiliul local al municipiului Deva, cu următoarele elemente principale de organizare, iar prin Hotărârea Consiliului local al municipiului Deva nr.437 din 30.10.2025 s-a aprobat ca administrarea societății să se realizeze de către un consiliu de administrație format din 3 administratori, precum și modificarea și completarea în mod corespunzător a Actului constitutiv al societății și modelul contractului de mandat al administratorilor. 

 Având în vedere că Societatea Transport Public Local Deva S.R.L. își desfășoară activitatea în conformitate cu prevederile Legea nr.31/1990 privind societățile, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale O.U.G. nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale H.G. nr.639/2023 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, 

Ținînd cont de Hotărârea Consiliului local al municipiului Deva nr.437 din 30.10.2025 prin care s-a aprobat ca administrarea societății să fie asigurată de un număr de 3 administratori, cu respectarea condițiilor de eligibilitate prevăzute de art.28 alin.6¹ din OUG nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice,

Văzând Hotărârea AGA a societății Transport Public Local Deva nr.1/16.01.2026, prin care s-a aprobat declanșarea procedurii de selecție a celor trei administratori permanenți ai societății, începând cu data de 19.01.2026, 

Având în vedere concluziile Raportului final al Comisiei de selecție și nominalizare nr.69505/22.06.2026, prin care a fost propusă numirea doamnei Alic Deli-Maria în funcția de administrator cu profil auditor și a domnilor Rotea Adrian-Ovidiu și Morar Nicolae Simion în funcțiile de administratori cu profil general,

În vederea asigurării unui management eficient al societății aflate sub autoritatea tutelară a Municipiului Deva, se impune numirea administratorilor definitivi, selectați în urma procedurii desfășurate cu respectarea dispozițiilor legale incidente.

Numirea administratorilor este necesară pentru asigurarea funcționării în condiții de legalitate a societății, consolidarea guvernanței corporative și exercitarea eficientă a atribuțiilor de administrare, în vederea realizării obiectului de activitate și a intereselor comunității locale.

Totodată, pentru punerea în aplicare a rezultatului procedurii de selecție, este necesară încheierea contractelor de mandat cu administratorii nou-numiți, precum și a anexelor aferente acestora, în forma aprobată prin Hotărârea Consiliului local al municipiului Deva nr.102 din 02.03.2026 privind aprobarea Componentei integrale a Planului de selecție, astfel cum a fost avizată de către AMEPIP prin adresa nr.6420/22.04.2026, înregistrată la Primăria municipiului Deva sub nr.45703/22.04.2026,

De asemenea, având în vedere modificarea componenței organului de administrare, se impune actualizarea Actului constitutiv al societății și efectuarea formalităților necesare înregistrării mențiunilor la Oficiul Registrului Comerțului, astfel:

 

Art.31 din Actul constitutiv se va modifică și va avea următorul conținut:

Administratori ai societății sunt următorii:

1. Doamna ALIC DELI MARIA, CNP  cu domiciliul în , str. I nr. județul , România, cetățenia română, născută în localitatea , județul ,  România, la data de, CI seria  nr. , emisă de SPCLEP Deva la data 1, valabilă până la data . Durata mandatului este de 4 (patru) ani de la data înregistrării mențiunilor în Registrul Comerțului.

2. Domnul ROTEA ADRIAN OVIDIU,  CNP , domiciliat în Mun. str., bl., ap. et., sc., jud., cetățenia română, născut în mun., jud., România, identificat cu C.I. seria  numărul , emisă de SPCLEP Deva la data , valabilă până la data . Durata mandatului este de 4 (patru) ani de la data înregistrării mențiunilor în Registrul Comerțului.

3. Domnul MORAR NICOLAE SIMION,  CNP  domiciliat în Mun., str., bl. ap., jud., România, cetățenia română, născut în mun., jud. România, identificat cu C.I. seria  numărul , emisă de SPCLEP Deva la data , valabilă până la data . Durata mandatului este de 4 (patru) ani de la data înregistrării mențiunilor în Registrul Comerțului.

Art.32 din Actul constitutiv se va modifica și va avea următorul conținut:

 Administrarea societății se realizează de către administratori împreună, iar deciziile acestora se adoptă în unanimitate. În situația în care administratorii nu ajung la un acord unanim, decizia va fi luată de asociatul unic, în exercitarea prerogativelor sale prevăzute de lege și de actul constitutiv, acesta reprezentând totalitatea capitalului social al societății.

În conformitate cu prevederile art.194 alin.1 lit.”d”, art.196^1, art.197, art.204 alin.1 din Legea nr.31/1990 privind societățile, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale O.U.G. nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art.22, alin.8, lit.”c” și alin.12 din Anexa nr.1 a H.G.nr.639/2023 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice,

           În temeiul dispozițiilor art.129 alin.1, alin.2 lit.”a”, alin.3 lit.”d”, alin.14, coroborate cu art.139 alin.1 și art.196 alin.1 lit.”a” din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, supunem atenției comisiilor de specialitate și plenului Consiliului local proiectul de hotărâre privind mandatarea reprezentanților Consiliului local al municipiului Deva în Adunarea Generală a Asociaţilor societăţii Transport Public Local Deva S.R.L., în vederea numirii administratorilor.

                                                                                                                            

DIRECȚIA JURIDICĂ A.P.L,

Director Executiv,

Oana Mura

 

 

 

Șef Serviciu Juridic Autoritate Tutelară

Andreea Suciu

 

 

Consilier juridic

Gabriel Drăgan