România

România

Județul Hunedoara

Municipiul Deva

Municipiul Deva

Referat de aprobare

pentru modificarea Hotărârii Consiliului local nr.534/2025 privind aprobarea reţelei şcolare a unităţilor de învăţământ preuniversitar

de stat şi particular care funcţionează pe raza teritorială a municipiului Deva, subordonate Consiliului local Deva, pentru anul şcolar 2026-2027, 

cu modificările și completările ulterioare

 

Potrivit Legii învățământului preuniversitar nr.198/2023, reţeaua şcolară cuprinde totalitatea unităţilor de învăţământ autorizate să funcţioneze provizoriu, precum şi a unităţilor de învăţământ acreditate.

Reţeaua şcolară a unităților de învăţământ de stat şi particular preuniversitar se organizează de către autorităţile administraţiei publice locale, cu avizul conform al inspectoratelor școlare județene.

Prin Hotărârea Consiliului local nr.534/2025, s-a aprobat rețeaua școlară a unităților de învăţământ preuniversitar de stat şi particular care funcţionează pe raza teritorială a municipiului Deva, subordonate Consiliului local Deva, pentru anul şcolar 2026-2027, cu modificările și completările ulterioare.

Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, prin adresa nr.526/16.02.2026, înregistrată la Primăria municipiului Deva sub nr.17352/16.02.2026, a comunicat faptul că, în ședința Consiliului de Administrație din data de 16.02.2026, s-a aprobat preluarea creșei nou construite în cartierul Dealul Paiului, municipiul Deva, de către Grădinița cu Program Prelungit nr.7 Deva, urmând ca introducerea acesteia în rețeaua școlară a municipiului Deva, ca structură, să se realizeze după emiterea hotărârii Consiliului local privind modificarea rețelei școlare.

Raportat la cele mai sus prezentate, se impune modificarea Anexei nr.1 la Hotărârea Consiliului ocal nr.534/2025, în sensul includerii în rețeaua școlară a municipiului Deva a Creșei Sfânta Ana nr.27 Deva, ca structură arondată Grădiniței cu Program Prelungit nr. 7 Deva, cu actualizarea corespunzătoare a Anexei privind rețeaua școlară pentru anul școlar 2026-2027.

În conformitate cu prevederile art.16 alin.6, art.19 alin.6 lit.”a” din Legea învățământului preuniversitar nr.198/2023, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordinului Ministerului Educației și Cercetării nr.6637/30.10.2025 pentru aprobarea calendarului operațiunilor de organizare a rețelei școlare, pentru anul școlar 2026-2027, 

În temeiul art.129 alin.2 lit.”d”, alin.7 lit.”a”, alin.14, precum și art.139 alin.1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,   

Supun atenției comisiilor de specialitate și plenului Consiliului local al municipiului Deva, proiectul de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului local nr.534/2025 privind aprobarea reţelei şcolare a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi particular care funcţionează pe raza teritorială a municipiului Deva, subordonate Consiliului local Deva, pentru anul şcolar 2026-2027, cu modificările și completările ulterioare. 

 

 

 

          PRIMAR,

Lucian-Ioan Rus