România

România

Județul Hunedoara

Municipiul Deva

Municipiul Deva

Referat de aprobare

la proiectul de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice

faza  D.A.L.I. și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții

”Consolidare locală împrejmuire exterioară – Școala Generală nr.6 – str. Bejan nr.10,

municipiul Deva”

 

 

Terenul destinat pentru amplasamentul obiectivului de investiție ”Consolidare locală împrejmuire exterioară – Școala Generală nr.6 – str. Bejan nr.10, municipiul Deva” este amplasat în municipiul Deva, județul Hunedoara, strada Bejan, nr.10 și se identifică prin CF nr.65249 Deva, având ca folosință actuală – curți construcții.

Obiectivul principal al investiției îl reprezintă reabilitarea completă a împrejmuirii existente de pe latura sudică a terenului, în lungime de aproximativ 31,14 m, prin consolidarea acesteia sau realizarea unui tronson nou de împrejmuire, pe limita de proprietate, având un aspect estetic similar cu cel existent, prin realizarea unei împrejmuiri sigure din punct de vedere structural, astfel încât să nu mai existe riscul prăbușirii elementelor peste trecători.

             Din analiza scenariului recomandat de prestatorul serviciilor de proiectare (Scenariul 2), în urma concluziilor propuse în Expertiza Tehnică efectuată, se identifică următoarele categorii de lucrări principale:

  • Desfacerea panourilor din plasă bordurată zincată;
  • Desfacerea zidăriei de piatră a împrejmuirii;
  • Demolarea fundațiilor;
  • Realizarea săpătură până la o cotă de cel puțin 1,00 m adâncime de la cota propusă a terenului sistematizat;
  • Compactarea terenului la un grad de compactare de minim 95%;
  • Realizarea unei fundații din beton armat până la adâncimea de fundare de minim – 1,00 m, măsurată de la cota terenului sistematizat;
  • Executarea suprastructurii, realizându-se în final (pe zona de intervenție) o împrejmuire nouă din beton armat cu finisaj arhitectural similar cu cel existent.

             În conformitate cu prevederile art.44 alin.1 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare,

În temeiul art.129 alin.2 lit.”b”, alin.4 lit.”d”, art.139 alin.3 lit.”a” şi ale art.196 alin.1 lit.”a” din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

            Supun atenției comisiilor de specialitate și plenului Consiliului local proiectul de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice faza D.A.L.I pentru obiectivul de investiții  ”Consolidare locală împrejmuire exterioară – Școala Generală nr. 6 – str.Bejan nr.10, municipiul Deva”. 

 

 

PRIMAR,

Lucian Ioan Rus