ROMÂNIA
JUDEŢUL HUNEDOARA
MUNICIPIUL DEVA
PRIMARUL
REFERAT DE APROBARE
la proiectul de hotărâre privind însușirea documentației cadastrale de dezlipire a imobilului teren înscris în CF nr.75758, număr cadastral 75758, situat în extravilanul municipiul Deva, județul Hunedoara
Prin adresa înregistrată la Primăria municipiului Deva sub nr.68412/18.06.2026, Primăria comunei Certeju de Sus solicită demararea procedurii în vederea dezmembrări imobilului teren cu numărul cadastral 75758, înscris în CF nr.75758, în suprafață totală de 58.750 mp, situat în municipiul Deva, județul Hunedoara.
În acest sens, prezintă documentația topografică de identificare și delimitare a suprafeței de 58.750 mp, întocmită de către topograf autorizat Cristina Monica Sas, respectiv plan de amplasament și delimitare a imobilului, memoriu tehnic și Referatul nr.10175/24.02.2026 întocmit de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Hunedoara – Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Deva.
Scopul documentației cadastrale este dezlipirea imobilului înscris în CF. nr.75758 în două loturi pentru formarea de numere cadastrale noi, în vederea administrării distincte a lotului 2 în suprafață de 3216 mp pe care se va amplasa o stație de gaz STRM, stație de presiune înaltă /presiune medie care va deservi comuna Hărău și comuna Certeju de Sus conform proiectului ,,Înființare rețea de distribuție și racorduri gaze naturale în comuna Certeju de Sus, județul Hunedoara”.
În urma verificărilor făcute de către Compartimentul cadastru, fond funciar din cadrul Primăriei municipiului Deva, conform adresei nr.72443/30.06.2026, reiese că imobilul în suprafață tabulară de 58.750 mp, situat în extravilanul municipiului Deva, înscris în C.F.75758 Deva pentru care OCPI Hunedoara a emis Referatul de admitere nr.10175/24.02.2026 privind dezmembrarea în două loturi, respectiv id 82329 cu suprafața de 55.534 și id 82330 cu suprafața de 3216 mp nu face obiectul Legilor Proprietății - Legea nr.18/1991, Legea nr.10/2001, Legea nr.247/2005, Legea nr.169/1997, Legea nr.1/2000. Parcela cu id 82330 cu suprafața de 3216 mp, nu este înscrisă în Registrul local al spațiilor verzi al municipiului Deva.
Ținând cont de prevederile art.27 alin.1 și alin.2 din Legea nr.7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, republicată, ale art.18 lit.”e”, art.127 alin.1, art.128 alin.1, art.129 alin.1 și alin.2, art.130 alin.1 lit.”a” și alin.6 din Ordinul nr.600 din 8 februarie 2023 pentru aprobarea Regulamentului de recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară,
Reținând prevederile art.879 alin.2 și alin.5 din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
În conformitate cu prevederile Hotǎrârii Guvernului nr.392/14.05.2020 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public și privat al comunelor, al orașelor, al municipiilor și al județelor,
În temeiul art.129 alin.2 lit.”c”, alin.14, art.139 alin.3 lit.”g”, art.196 alin.1 lit.”a”, art.287 lit.”b”, art.290 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Supun atenției comisiilor de specialitate şi plenului Consiliului local, proiectul de hotărâre privind însușirea documentației cadastrale de dezlipire a imobilului teren înscris în CF nr. 75758, număr cadastral 75758, situat în extravilanul municipiul Deva, județul Hunedoara.
PRIMAR,
Lucian Ioan Rus