România

România

Județul Hunedoara

Municipiul Deva

Municipiul Deva

Referat de aprobare

 

 

REFERAT DE APROBARE

la proiectul de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al serviciului social „Adăpostul de urgență pe timp de noapte” Deva din cadrul Direcției de asistență socială Deva precum și a modelului-cadru al contractului de servicii sociale și a anexelor aferente

 

 

Direcţia de asistenţă socială Deva, instituţie publică cu personalitate juridică, subordonată Consiliului local al Municipiului Deva, este acreditată ca furnizor de servicii sociale, conform Certificatului de acreditare seria AF nr. 005428/21.12.2018, în temeiul Legii nr.197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale, cu modificările şi completările ulterioare.

“Adăpostul de urgență pe timp de noapte" Deva – cod serviciu social 8790 CR-PFA II, este un serviciu social licențiat – licența de funcționare seria LF nr. 0011630/07.10.2021, organizat în comunitate, fără personalitate juridică și funcționează în cadrul Direcției de Asistență Socială Deva.

   În cadrul serviciului social menționat mai sus sunt furnizate servicii de găzduire pe timp de noapte pentru o perioadă determinată, asociate cu acordarea unor servicii de consiliere și reinserție socială a persoanelor fără adăpost, în concordanță cu nevoile individuale identificate în vederea depășirii situațiilor de dificultate, prevenirii şi combaterii riscului de excluziune socială, promovării incluziunii sociale şi creșterii calității vieții.

Prin Hotărârea Consiliului local nr.458/2025 a fost aprobat Regulamentul de organizare și funcționare al serviciului social „Adăpostul de urgență pe timp de noapte” Deva din cadrul Direcției de asistență socială Deva și modelul contractului de servicii sociale și a anexelor la contract, fiind avute în vedere prevederile legale la momentul adoptării acestora.

Ulterior însă, începând cu data de 01 iulie 2026, prin Hotărârea Guvernului nr.268/2026 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, s-a aprobat modelul cadru pentru regulamentul de organizare și funcționare a serviciilor sociale și s-a dispus abrogarea Hotărârii Guvernului nr.867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul căreia a fost elaborat și aprobat regulamentul actual de organizare și funcționare al serviciului social ,,Adapostul de Urgență pe Timp de Noapte” Deva, astfel încât, în virtutea modificărilor legislative se impune aprobarea unui nou regulament în acord cu modificările survenite.

Ținând cont de necesitatea asigurării cadrului legal pentru organizarea și funcționarea corespunzătoare a activității serviciului social ,,Adapostul de Urgență pe Timp de Noapte” Deva,

 În temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr.268/2026 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum și a regulamentului-cadru de organizare și funcționare a serviciilor sociale, ale Ordinului Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale nr.29/2019 pentru aprobarea standardelor minime de calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor fără adăpost, tinerilor care au părăsit sistemul de protecţie a copilului şi altor categorii de persoane adulte aflate în dificultate, precum şi a serviciilor acordate în comunitate, serviciilor acordate în sistem integrat şi cantinele sociale - Anexa nr.5 standarde minime de calitate pentru serviciile sociale acordate în comunitate, organizate ca adăposturi de noapte, cod 8790 CR-PFA-II, corelat cu prevederile Anexei nr.2 din Hotărârea Guvernului nr.268/2026 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, respectiv cod 879.2.1.SRUS.PFA, ale art.27, art.30 alin.4 lit.”e”, art.34, art.39 lit.”b” și lit.”c”, art.54, art.57, art.59 alin.1 lit.”b”, art.60, art.112 alin.3 lit.”m” și art.119 alin.1 și alin.2 din Legea asistenței sociale nr.292/2011, cu modificările și completările ulterioare,

În temeiul art.129 alin.2 lit."d", alin.7 lit."b" şi alin.14, precum şi art.243 alin.1 lit."a" din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Supun dezbaterii și aprobării plenului Consiliului local, proiectul de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al serviciului social „Adăpostul de urgență pe timp de noapte” Deva din cadrul Direcției de asistență socială Deva precum și a modelului-cadru al contractului de servicii sociale și a anexelor aferente.

 

 

PRIMAR

LUCIAN-IOAN RUS