ROMÂNIA
JUDEŢUL HUNEDOARA
MUNICIPIUL DEVA
DIRECŢIA PROGRAME DEZVOLTARE
SERVICIUL PROGRAME DEZVOLTARE
RAPORT
privind aprobarea Notei conceptuale și a Temei de proiectare pentru obiectivul de investiții ”Creșterea eficienței energetice prin montarea de panouri solare și sisteme de stocare energie la Colegiul Național „Decebal” Deva”
Serviciul programe dezvoltare din cadrul aparatului de specialitate al primarului, analizând Referatul de aprobare la proiectul de hotărâre iniţiat de Primarul municipiului Deva, domnul Lucian Ioan Rus, privind aprobarea Notei conceptuale și a Temei de proiectare pentru obiectivul de investiții Creșterea eficienței energetice prin montarea de panouri solare și sisteme de stocare energie la Colegiul Național „Decebal” Deva, supune atenţiei următoarele aspecte:
Ministerul Energiei a lansat apelul de proiecte - Sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile de energie solară, cu capacități de stocare integrate, pentru autoconsum pentru entități publice, cu finanțare din Fondul pentru Modernizare. Apelul se va derula online în sistemul informatic al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale - AFIR.
Programul vizează promovarea investiţiilor în sectorul de energie regenerabilă şi eficienţă energetică în vederea asigurării contribuţiei la obiectivele stabilite prin Pactul Ecologic European, atingerii țintelor stabilite în cadrul Planului Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice 2021-2030 – PNIESC, actualizat, privind utilizarea energiei din surse regenerabile, prin creșterea ponderii de producţie a acesteia din energie solară.
Obiectivul general urmărit este: producţia energiei electrice din surse regenerabile de energie solară pentru autoconsum prin instalarea de noi capacități de producere a energiei din surse solare cu capacități de stocare integrate, contribuind la atingerea obiectivelor asumate de România în cadrul PNIESC actualizat.
În cadrul Fondului pentru Modernizare, Programul-cheie 1 „Surse regenerabile de energie și stocarea energiei” – pentru autoconsum, pentru entități publice, completată, după caz, cu o eventuală cofinanțare/contribuție proprie din bugetul local, în condițiile și limitele stabilite prin Ghidul solicitantului aplicabil se intentionează depunerea spre finanțare a proiectului Creșterea eficienței energetice prin montarea de panouri solare și sisteme de stocare energie la Colegiul Național „Decebal” Deva.
Prin proiect se propune realizarea un sistem de producere a energiei electrice din surse regenerabile - fotovoltaic, destinat autoconsumului la cele două amplasamente ale Colegiului Național „Decebal” Deva, situate pe str.1 Decembrie 1918, nr.22 și str.Oituz, nr.8, cu posibilitatea prevederii unei capacități de stocare a energiei electrice și, după caz, a unor echipamente complementare de eficiență energetică - de exemplu pompe de căldură.
Potrivit art.3 din HG nr.907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice ”(1) Nota conceptuală este documentaţia întocmită de beneficiarul investiţiei în scopul justificării necesităţii şi oportunităţii realizării unui obiectiv de investiţii, finanţat total sau parţial din fonduri publice.
(2) Prin nota conceptuală se evidenţiază datele preliminare necesare implementării obiectivului de investiţii propus şi se prezintă informaţii cu privire la estimarea suportabilităţii investiţiei publice.
Potrivit art.4 alin.1 și 2 din actul normativ mai sus menționat ”(1) Tema de proiectare exprimă intenţiile investiţionale şi nevoile funcţionale ale beneficiarului investiţiei, evidenţiate în nota conceptuală, determinând concepţia de realizare a obiectivului de investiţii, în funcţie de condiţionările tehnice, urbanistice generale ale amplasamentului, de protecţie a mediului natural şi a patrimoniului cultural sau alte condiţionări specifice obiectivului de investiţii”,
(2) Tema de proiectare se elaborează de către beneficiarul investiţiei sau, după caz, de către proiectanţi/consultanţi care prestează servicii de proiectare/consultanţă în domeniu şi se aprobă de către beneficiar”, este necesară aprobarea documentațiilor Notă conceptuală și Temă de proiectare pentru obiectivul de investiții Creșterea eficienței energetice prin montarea de panouri solare și sisteme de stocare energie la Colegiul Național „Decebal” Deva,
În conformitate cu prevederile art.44 alin.1 din Legea nr.273/2006, privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare și ale Hotărârii Guvernului României nr.907/2016, privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare,
În temeiul prevederilor art.129 alin.2 lit.”b”, alin.4 lit.”d”, alin.14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Supunem atenției comisiilor de specialitate şi plenului Consiliului local al municipiului Deva proiectul de hotărâre privind aprobarea Notei conceptuale și a Temei de proiectare pentru obiectivul de investiții Creșterea eficienței energetice prin montarea de panouri solare și sisteme de stocare energie la Colegiul Național „Decebal” Deva.
Direcţia juridică, administrație publică locală Director Executiv Oana MURA | Direcția economică Director ExecutivAdriana Carla Ița Bistrian
|
Direcția Programe Dezvoltare Director Executiv Manuela STANCIU | Serviciul Programe Dezvoltare Șef Serviciu Mariana CODRIN
|
|
| Consilier, Bianca POANTA
|