România

România

Județul Hunedoara

Municipiul Deva

Municipiul Deva

Raport Direcţia impozite şi taxe locale


RAPORT

la proiectul de hotărâre pentru modificarea  Hotărârii Consiliului local al municipiului Deva nr. 113/2025 privind aprobarea componenței și a regulamentului de organizare și funcționare al Comisiei pentru analiza și soluționarea cererilor debitorilor care solicită stingerea unor creanțe fiscale prin trecerea în proprietatea publică a Municipiului Deva a unor bunuri imobile, precum și de stabilire a documentației care însoțește cererea


Având în vedere art. 263 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la constituirea Comisie de dare în plată și stabilirea documentației care însoțește cererea persoanelor fizice/juridice pentru darea în plată, în cuprinsul căruia se prevede că:

(1) ... creanțele fiscale administrate de organul fiscal local pot fi stinse, la cererea debitorului, oricând, cu acordul creditorului fiscal, prin trecerea în proprietatea publică a statului sau, după caz, a unității administrativ-teritoriale a bunurilor imobile reprezentând construcție și teren aferent, precum și terenuri fără construcții, după caz, chiar dacă acestea sunt supuse executării silite de către organul fiscal competent, potrivit prezentului cod.

.........

(5) Cererea debitorului privind stingerea creanțelor fiscale, potrivit alin. (1), se analizează de către o comisie constituită la nivelul organului fiscal competent. Componența comisiei se stabilește prin ordin al președintelui A.N.A.F. sau, după caz, prin hotărâre a autorității deliberative. în aceleași condiții se stabilește și documentația care însoțește cererea.

(6) Comisia prevăzută la alin. (5) analizează cererea numai în condițiile existenței unor solicitări de preluare în administrare, potrivit legii, a acestor bunuri din care să rezulte că bunurile respective urmează a fi destinate uzului și interesului public și numai dacă s-a efectuat inspecția fiscală la respectivul contribuabil. Comisia hotărăște, prin decizie, asupra modului de soluționare a cererii. în cazul admiterii cererii, comisia dispune organului fiscal competent încheierea procesului-verbal de trecere în proprietatea publică a bunului imobil și stingerea creanțelor fiscale. Comisia poate respinge cererea în situația în care bunurile imobile oferite nu sunt destinate uzului sau interesului public.

Prin Hotărârea Consiliului local al municipiului Deva nr. 113/2025 s-a aprobat componența și  regulamentul de organizare și funcționare al Comisiei pentru analiza și soluționarea cererilor debitorilor care solicită stingerea unor creanțe fiscale prin trecerea în proprietatea publică a Municipiului Deva a unor bunuri imobile și s-a stabilit documentația care însoțește cererea.

Ulterior adoptării acestei hotărâri, au intervenit elemente noi care impun revizuirea textului inițial constând în schimbări în structura de personal al aparatului de specialitate al Primarului municipiului Deva motiv pentru care activitatea comisiei nu se mai poate desfășura în condiții de cvorum și legalitate. Pentru asigurarea continuității activității și funcționării normale a acestei comisii este necesară modificarea integrală a articolului 1 al Hotărârii Consiliului local al municipiului Deva nr. 113/2025, urmând ca acesta să reflecte noua componență și actualizată a comisiei.

Față de cele prezentate mai sus şi în conformitate cu prevederile art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. b) și lit. c), art. 139 alin. (3) lit. f) și lit. g) și art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, supunem spre dezbatere şi aprobare Consiliului Local al Municipiului Deva, Proiectul de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului local al municipiului Deva nr. 113/2025 privind aprobarea componenței și a regulamentului de organizare și funcționare al Comisiei pentru analiza și soluționarea cererilor debitorilor care solicită stingerea unor creanțe fiscale prin trecerea în proprietatea publică a Municipiului Deva a unor bunuri imobile, precum și de stabilire a documentației care însoțește cererea, în forma prezentată.