România

România

Județul Hunedoara

Municipiul Deva

Municipiul Deva

Raport Direcţia administrarea domeniului public și privat - Serviciul administrare domeniu public şi privat

ROMÂNIA

JUDEŢUL HUNEDOARA

MUNICIPIULUI DEVA

DIRECȚIA ADMINISTRAREA

DOMENIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT

SERVICIUL ADMINISTAREA DOMENIULUI

PUBLIC ȘI PRIVAT 

 

 

RAPORT

la proiectul de hotărâre pentru modificarea   hotărârii consiliului local al municipiului Deva nr. 385/2026 privind modificarea contractelor de comodat privind folosința gratuită a unor spații din imobilul situat în municipiul Deva, b-dul 1 Decembrie 1918, nr.10, județul Hunedoara

 

 

Direcția administrarea domeniului public și privat prin Serviciul administrarea domeniului public şi privat, din aparatul de specialitate al primarului, analizând Referatul de aprobare prezentat de Primarul municipiului Deva, domnul Lucian Ioan Rus, prin care se propune Consiliului local al municipiului Deva, adoptarea unei hotărâri pentru modificarea hotărârii consiliului local al municipiului Deva nr.385/2026 privind modificarea contractelor de comodat privind folosința gratuită a unor spații din imobilul situat în municipiul Deva, b-dul 1 Decembrie 1918, nr.10, județul Hunedoara, supune atenţiei următoarele:

 Prin Hotărârea Consiliului local a municipiului Deva nr.385/29.10.2026 s-a aprobat modificarea contractelor de comodat privind folosința gratuită a unor spații din imobilul situat în municipiul Deva, b-dul 1 Decembrie 1918, nr.10, județul Hunedoara, respectiv Amexa nr. 2 care privește detaliile privind facturarea și baza de calcul a energiei electrice.      

În urma verificării modului de calcul și de aplicare a gradelor de utilizare a spațiilor, stabilite prin Hotărârea Consiliului local nr.385/2026, s-a constatat existența unei erori materiale generate de rotunjirea valorii procentuale aferente gradului de utilizare a unui spațiu.

Astfel, în urma efectuării calculelor, a rezultat că, gradul de utilizare a spațiului care face obiectul contractului de comodat nr.62167/16.06.2025 încheiat între Mnicipiul Deva și Serviciul de Protecție și Pază  a fost de 6,095%, valoare care a fost rotunjită la 6,10%, procent utilizat ulterior ca bază de calcul pentru repartizarea cheltuielilor aferente consumului de energie electrică.

Ca urmare a aplicării procentului rotunjit, prin însumarea cotelor procentuale aferente tuturor spațiilor, gradul total de utilizare rezultat este de 100,01%, în loc de 100%, ceea ce generează o diferență în repartizarea cheltuielilor cu energia electrică și creează dificultăți în efectuarea corectă a operațiunilor de facturare.

Având în vedere cele prezentate, considerăm necesară îndreptarea erorii materiale prin corectarea procentului aferent gradului de utilizare, astfel încât suma cotelor procentuale repartizate să fie de 100%, iar cheltuielile cu energia electrică să poată fi calculate și facturate corect, fără apariția unor diferențe procentuale.

Față de cele prezentate, supunem spre analiză și aprobare îndreptarea erorii materiale constatate în cuprinsul Hotărârii Consiliului local al municipiului Deva nr.385/2026.

În temeiul prevederilor art.551 poz.9, art.861 alin.3, art.866, art.874-875 din Legea nr.287/2009, privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale art.108 lit.”d”, art.129 alin.2 lit.”a” și lit.“c”, alin.6 lit.”a”, art.139 alin.3 lit.”g”, art.297 alin.1 lit.”d”, art.349-353 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,    

Supunem dezbaterii  Consiliului local al municipiului Deva, proiectul de hotărâre pentru modificarea  Hotărârii Consiliului local al municipiului Deva nr.385/2026 privind modificarea contractelor de comodat privind folosința gratuită a unor spații din imobilul situat în municipiul Deva, b-dul 1 Decembrie 1918, nr.10, județul Hunedoara.

 

 

 

 

                                                                                                                                         

Direcția administrarea domeniului                                                                                                  Direcția Juridică 

          public și privat,                                                                                                                  Administrație Publică Locală, 

       Director Executiv,

 Petruțesc Boaru Lăcrămioara Suzana                                                                                            Director Executiv, 

                                                                                                       

                                                                                                                                                                        Mura Oana

 

 

 

 

       Serviciu administrarea domeniului                                             Control Financiar Preventiv,

                public și privat,                                                                         Crăciun Daniela Felicia

                   Șef Serviciu                                                                

               Minoiu Cristina