Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 119 / 31.03.2022
Caracter normativ

Proiect de hotărâre

privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a parcării publice subterane din Piața Agroalimentară a municipiului Deva, str. Ion Creangă, nr.60

Forma inițiatorului

România

România

Județul Hunedoara

Consiliul Local al municipiului Deva

Municipiul Deva

Proiect de hotărâre

Nr. 119 din 31.03.2022

privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a parcării publice subterane din Piața Agroalimentară a municipiului Deva, str. Ion Creangă, nr.60

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

Prevederile Ordonanței Guvernului nr.2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr.52/2003, privind transparenta decizională în administrația publică, cu modificările și completările ulterioare,

Prevederile art.129 alin.2 lit.”c”, lit.”d” alin.6 lit.”a”, alin.7 lit.”k”, alin 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Ținând cont de:

Hotărârea Consiliului local al municipiului Deva nr.422/2021 privind modificarea organigramei, statului de funcții și Regulamentului de organizare și funcționare pentru aparatul de specialitate a Primarului municipiului Deva, prin care s-a înființat Serviciul administrare piețe care are în administrare Piața agroalimentară, situată în municipiul Deva, str. Ion Creangă, nr.60,

Luând act de:

Proiectul de hotărâre nr.119/2022, Referatul de aprobare nr.119/2022 prezentat de Primarul municipiului Deva, domnul Nicolae-Florin Oancea, din care reiese necesitatea şi oportunitatea adoptării unei hotărâri privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a parcării publice subterane din Piața Agroalimentară din municipiul Deva, str. Ion Creangă, nr.60,

Raportul Serviciului administrare pieţe nr.34628/31.03.2022,

Avizul Comisiei pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor, agricultură nr.587/82281/25.05.2022, avizul Comisiei de studii, prognoze economico-sociale, buget-finanțe nr.405/82285/25.05.2022, avizul Comisiei de organizare şi dezvoltare urbanistică, administrarea domeniului public şi privat al municipiului, realizarea lucrărilor publice, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură nr.510/82282/25.05.2022, şi de avizul Comisiei pentru sănătate, protecţia mediului înconjurător, protecţie socială şi servicii publice nr.205/82286/25.05.2022, 


În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. g) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al municipiului deva

adoptă prezenta hotărâre:

Art.1. - Aprobă Regulamentul de organizare și funcționare a parcării publice subterane din Piața Agroalimentară din municipiul Deva, str. Ion Creangă, nr.60, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2. - Prezenta poate fi atacată potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Art.3. - Cu aducerea la îndeplinire a prevederilor hotărârii se împuterniceşte Serviciul administrare piețe.

Art.4.  - Prezenta hotărâre se comunică:

- Instituţiei Prefectului judeţului Hunedoara;

- Primarului municipiului Deva;

- Direcției Deva 2020; 

- Direcției economice;

- Serviciului administrare domeniul public şi privat;

- Serviciului administrare piețe.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL MUNICIPIULUI DEVA

Nicolae-Florin OANCEA

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI DEVA

Florina-Doris VISIRIN

Rezultate voturi