România

România

Județul Hunedoara

Municipiul Deva

Municipiul Deva

Referat de aprobare

ROMÂNIA

JUDEŢUL HUNEDOARA

MUNICIPIUL DEVA

PRIMAR

 

R E F E R A T   D E   A P R O B A R E 

privind aprobarea preţului de vânzare pentru locuinţa ANL situată în imobilul din 

municipiul Deva, str. M. Eminescu, bl.T1, sc.A, et.3, ap.17, în vederea vânzării 

acesteia către chiriașul titluar Gâțâlan Ileana-Adina

 

Prin cererea înregistrată la Direcția de asistenţă socială Deva cu nr.9459/06.04.2022, chiriașul titular Gâțâlan Ileana-Adina solicită cumpărarea locuinței ANL situată în imobilul din municipiul Deva, str. M. Eminescu, bl.T1, sc.A, et.3, ap.17, solicită cumpărarea acesteia cu plata prețului în rate lunare egale, inclusiv dobânda aferentă, pe o perioadă de maximum 25 ani, cu un avans de minimum 15% din valoarea de vânzare.

Potrivit prevederilor legale în vigoare, locuințele pentru tineri destinate închirierii se pot vinde titularilor contractelor de închiriere, numai la solicitarea acestora, după expirarea a minimum un an de închiriere neîntreruptă către același titular, fără ca vânzarea să fie condiționată de vârsta solicitantului.

Ținând cont de faptul că valoarea de vânzare a locuinței reprezintă valoarea de investiție a construcției, diminuată cu contravaloarea sumelor rezultate din cuantumul chiriei reprezentând  recuperarea investiției, calculată în funcție de durata normată de funcționare a clădirii, reținută de autoritățile administrației publice locale, ale sectoarelor municipiului București și/sau centrale, și virată către A.N.L. conform prevederilor art.8 alin.(13) și actualizată cu rata inflației, comunicată de către Institutul Național de Statistică, s-a determinat valoarea de vânzare a locuinței din imobilul situat în municipiul Deva, str. M. Eminescu, bl.T1, sc.A, et.3, ap.17, în sumă de 94.571,64 lei.

Pentru stabilirea prețului final de vânzare a locuinței, la valoarea de vânzare s-a adaugat comisionul unității vânzătoare pentru acoperirea cheltuielilor de promovare, publicitate imobiliară, evidență și vânzare, în sumă de 945,72 lei (1% din valoarea de vânzare), rezultând astfel prețul final de vânzare al locuinței în cuantum de 95.517,36 lei.

Faţă de cele prezentate mai sus,  

În conformitate cu prevederile art.10 din Legea nr.152/1998, republicată, privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, cu modificările şi completările ulterioare,

În temeiul art.19^2 și art.19^3 alin.6 din Hotărârea Guvernului nr.962/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, cu modificările și completările ulterioare, 

În baza prevederilor art.1244 din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

În temeiul art.129 alin.2 lit.”c” şi alin.6 lit.”b”, al art.139 alin.2, precum și al art.243 alin.1 lit.”a” din Ordonanța de urgență nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,   

Supun dezbaterii şi aprobării Consiliului local proiectul de hotărâre privind aprobarea preţului de vânzare pentru locuinţa ANL situată în imobilul din municipiul Deva, str. M. Eminescu, bl.T1, sc.A, et.3, ap.17, în vederea vânzării acesteia către chiriașul titluar Gâțâlan Ileana-Adina.

 

PRIMAR,

Nicolae-Florin Oancea