ROMANIA
JUDEŢUL HUNEDOARA
MUNICIPIUL DEVA
DIRECŢIA ECONOMICĂ
Serviciul financiar, contabilitate
RAPORT
la proiectul de hotărâre privind acordarea unei diplome, cu ocazia împlinirii vârstei de 100 ani
domnului Slabu Ioan
Serviciul financiar, contabilitate, din cadrul aparatului de specialitate al primarului, analizând Referatul de aprobare al Primarului municipiului Deva, domnul Nicolae-Florin Oancea, la proiectul de hotarare privind acordarea unei diplome, cu ocazia împlinirii vârstei de 100 ani domnului Slabu Ioan, supunem atenției următoarele:
Prin adresa nr. DR-2487/08.04.2022, înregistrată la sediul instituției sub nr.22-39227-PDV/12.04.2022, Ministerul Apărării Naționale prin Departamentul pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului, adresează rugămintea ca veteranul de război, domnul Slabu Ioan, să fie felicitat și totodată să i se acorde un premiu aniversar, cu ocazia împlinirii vîrstei de 100 de ani. Potrivit prevederilor Legii nr.44/1994, privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată cu modificările și completările ulterioare și ale H.G. nr. 662/2009, privind organizarea şi funcţionarea Secţiei asistenţă veterani de război din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerul Apărării Naționale prin Secţia asistenţă veterani de război este autoritatea investită cu coordonarea, la nivel national, a problematicii veteranilor, invalizilor și văduvelor de război.
Totodată, potrivit evidențelor Ministerului Apărării Naționale, domnul Slabu Ioan, împlinește la data de 15.05.2022 venerabila vârstă de 100 de ani.
Domnul Slabu Ioan locuiește în prezent în municipiul Deva, strada Zamfirescu, bl. Q, sc. A, ap.2.
Seniorii noștri sunt cei care au contribuit de-a lungul timpului la dezvoltarea comunității și merită toată aprecierea și recunoștința administrației publice locale din municipiul Deva.
Consiliul local al municipiului Deva a aprobat, ca semn de respect și recunoștință, premierea și acodarea unor diplome persoanelor care locuiesc în municipiul Deva și care au împlinit venerabila vârstă de 100 de ani.
În acest sens au fost aprobate Hotărârile Consiliului local al municipiului Deva nr.281/2011, nr.297/2012, nr.336/2012, nr.84/2013, 165/2014, nr.4/2016, nr.397/2016, nr.36/2017, nr.64/2019, nr. 66/2021 și nr.423/2021.
Suma de 500,00 lei net se va aloca din bugetul local, Cap. 51.02. ”Autorități publice și acțiuni externe”, titlul 20 ,,Bunuri si servicii”.
Raportat la cele prezentate mai sus, în temeiul prevederilor art.129 alin.1, alin.2 lit.„b”, lit.“d”, alin.7 lit.”b”, art.139 alin.3 lit.”a” din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, supunem atenției comisiilor de specialitate și plenului Consiliului local proiectul de hotărâre privind acordarea unei diplome, cu ocazia împlinirii vârstei de 100 ani domnului Slabu Ioan.
Avizat, Avizat,
Directia Economică Direcția J.A.P.L.
Director Executiv Director executiv,
Claudia Maria Stoica Oana Diana Mura