România

România

Județul Hunedoara

Municipiul Deva

Municipiul Deva

Referat de aprobare

ROMÂNIA

JUDEŢUL HUNEDOARA

MUNICIPIUL DEVA

PRIMAR

 

R E F E R A T   D E   A P R O B A R E  

 privind aprobarea prelungirii duratei contractelor de locațiune-închiriere pentru suprafețele locative cu destinația de locuință de necesitate, situate în imobilele din municipiul Deva, Aleea Moților nr.2, bl.1 și str. N. Grigorescu nr.45B, corp A

 

 

Pentru un număr de patru suprafețe locative cu destinația de locuință de necesitate, situate în imobilul din municipiul Deva, Aleea Moților nr.2, bl.1, camerele 32, 82 și 114, respectiv în imobilul din municipiul Deva, str. N. Grigorescu nr. 45B, corp A, camera 19, aflate în proprietatea municipiului Deva și în administrarea Direcției de asistență socială Deva, s-au emis repartiții către solicitanții din lista de priorități aflați în stare de nevoie socială și s-au încheiat contracte de locațiune-închiriere pe o perioadă determinată de un an, al căror termen de valabilitate va expira la sfârșitul lunii mai 2022, respectiv lunii iunie 2022.

Potrivit prevederilor Cap. II – Obiectul locațiunii, art.6 din contractele de locaţiune-închiriere încheiate cu chiriașii titulari ai locuințelor de necesitate, la expirarea termenului locațiunii, contractul poate fi reînnoit cu acordul ambelor părți, prin act adițional semnat de părțile contractante.

Situația locativă a celor patru familii din locuințele de necesitate a fost analizată în ședința Comisiei sociale de analiză a solicitărilor de locuinţe destinate închirierii, constituită la nivelul Consiliului local al municipiului Deva, întrunită în data de 12.05.2022, unde, conform procesului-verbal nr.12790/2022, s-a propus ca pentru titularii camerelor 32 și 82 din imobilul situat în municipiul Deva, Aleea Moților nr.2, bl.1, respectiv titularul camerei 19 din imobilul situat în municipiul Deva, str. N. Grigorescu nr. 45B, corp A, care se află, în continuare, în stare de nevoie socială și își îndeplinesc obligațiile contractuale privind plata chiriei și a taxelor comune, să se procedeze la prelungirea duratei contractelor de locațiune-închiriere pe o perioadă de 1 - unu an de la data expirării acestora, iar pentru titularul camerei 114 din imobilul situat în municipiul Deva, Aleea Moților nr.2, bl.1, care înregistrează debite mai mari de trei luni consecutive la plata chiriei și a taxelor comune, contractul de locațiune-închiriere să nu mai fie prelungit după expirarea termenului. 

Faţă de cele prezentate mai sus,

În baza Cap. V, Titlul IX - Contractul de locaţiune din Legea nr.287/2009 privind Codul civil,

În conformitate cu prevederile Cap.II, art.6 din contractele de locaţiune-închiriere, 

În temeiul art.129 alin.1, alin.2 lit.”d” și alin.7 lit.”q”, al art.139 alin.3 lit.”g”, al art.196 alin.1 lit.”a”, precum și al art.243 alin.1 lit.”a” din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, 

            Supun dezbaterii şi aprobării Consiliului local proiectul de hotărâre privind aprobarea prelungirii duratei contractelor de locațiune-închiriere pentru suprafețele locative cu destinația de locuință de necesitate, situate în imobilele din municipiul Deva, Aleea Moților nr.2, bl.1 și str. N. Grigorescu nr.45B, corp A.

 

 

PRIMAR ,

Nicolae-Florin Oancea