România

România

Județul Hunedoara

Municipiul Deva

Municipiul Deva

Raport Direcţia Deva 2020 - Serviciul administrare domeniul public şi privat

Serviciul administrare domeniul public şi privat, din cadrul Primăriei municipiului Deva, analizând Referatul de aprobare al domnului Primar Nicolae-Florin Oancea, prin care se propune Consiliului local al municipiului Deva adoptarea unei hotărâri  privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al  municipiului Deva a unor terenuri situate în municipiul Deva județul Hunedoara, supunem atenţiei următoarele:

-        În baza cererii înregistrată la Primăria municipiului Deva cu nr.45077/05.05.2022, doamna Iamandii Nina solicită prelungirea concesiunii pentru terenul în suprafață de 24 mp, situat în municipiul Deva, str. Mihai Eminescu, în spatele bl. G, județul Hunedoara, înscris în CF nr. 77256, teren care a făcut obiectul contractului de concesiune nr.33/2008, contract care a expirat la data de 01.07.2021. Pe acest teren este edificat un garaj, aflat în proprietatea solicitantei. În urma verificărilor făcute de către Compartiment cadastru, fond funciar, din cadrul Primăriei municipiului Deva, conform adresei nr. 40341/14.04.2022, terenul proprietatea municipiului Deva, înscris în CF-ul nr. 77256, identificat pe harta de carte funciară veche pe nr.topografic vechi 3218/2, înscris în CF vechi nr. 1581 Deva, nu a făcut obiectul Legilor Proprietății  ( Legea nr.18/1991, Legea nr.10/2001, Legea nr.169/1997, Legea nr.1/2000, Legea nr.247/2005).

-       În baza cererii înregistrată la Primăria municipiului Deva cu nr.43855/28.04.2022, domnul Altman Alin Ovidiu solicită prelungirea contractului de concesiune nr.30/2011, care va expira la data de 08.10.2022, pentru terenul în suprafață de 23 mp, situat în municipiul Deva, Aleea Crișului, în fața blocului 51, județul Hunedoara, înscris în CF nr. 66456. Pe acest teren este edificat un garaj, aflat în proprietatea solicitantului. În urma verificărilor făcute de către Compartiment cadastru, fond funciar, din cadrul Primăriei municipiului Deva, conform adresei nr. 54863/27.05.2022, terenul proprietatea municipiului Deva, înscris în CF-ul nr. 66456, identificat pe harta de carte funciară veche pe nr.topografic vechi (3184-3188,3190/1,3191/1)/70, înscris în CF vechi nr.3842 Deva, a făcut obiectul Legii nr.18/1991, cerere soluționată cu titlu de proprietate pe alt amplasament și nu a făcut obiectul  Legilor Proprietății  (  Legea nr.10/2001, Legea nr.169/1997, Legea nr.1/2000,  Legea nr.247/2005). 

-       În baza cererii înregistrată la Primăria municipiului Deva cu nr.36149/04.04.2022, domnul Alic Liviu solicită preluarea concesiunii pentru terenul în suprafață de 21 mp,  situat în municipiul Deva, Aleea Nuferilor, în spatele bl.D5, județul Hunedoara, înscris în CF nr.69139. Terenul face obiectul contractului de concesiune nr. 703/1999, contract care va expira la data de 18.11.2024. Pe acest teren este edificat un garaj aflat în proprietatea solicitantului, titular contract de concesiune domnul Vedinaș Ioan Călin. 

Domnul Alic Liviu solicită preluarea contractului de concesiune nr. 703/1999 ca urmare a cumpărării construcției „garaj” edificată pe acest teren, în baza contractului de vânzare – cumpărare, cu încheierea de autentificare nr.456/18.03.2022. În urma verificărilor făcute de către Compartiment cadastru, fond funciar, din cadrul Primăriei municipiului Deva, conform adresei nr.54962/27.05.2022, terenul proprietatea municipiului Deva, înscris în CF-ul nr. 69139, identificat pe harta de carte funciară veche pe nr.topografic vechi (3481-3494)/49/1/7/8/2/2, înscris în CF vechi nr. 460 Deva, nu a făcut obiectul Legilor Proprietății  (Legea nr.18/1991, Legea nr.10/2001, Legea nr.169/1997, Legea nr.1/2000, Legea nr.247/2005).      

-      În baza cererii înregistrată la Primăria municipiului Deva cu nr.29763/18.03.2022 , doamna Parfenie Alina Camelia solicită preluarea concesiunii pentru terenul în suprafață de 173 mp, situat în municipiul Deva, Aleea Streiului, nr.3A, în fața bl. 66, parter, județul Hunedoara, înscris în CF nr. 72110, teren care face obiectul contractului de concesiune nr.37/2006, care va expira la data de 18.07.2055, având destinația de extindere laborator de patiserie, titular contract de concesiune S.C. Leconfex S.R.L. Doamna Parfenie Alina Camelia solicită preluarea contractului de concesiune nr. 37/2006 ca urmare a cumpărării construcției de pe terenul concesionat, în baza contractului de vânzare cu încheierea de autentificare nr. 568/28.02.2022. În urma verificărilor făcute de către Compartiment cadastru, fond funciar, din cadrul Primăriei municipiului Deva, conform adresei nr.51377/18.05.2022, terenul proprietatea municipiului Deva, înscris în CF-ul nr. 72110, identificat pe harta de carte funciară veche pe nr.topografic vechi (3184-3188,3189/2, 3190/1,3191/1)/67/2/3, înscris în CF vechi nr. 3391 Deva, și cu nr. topo vechi (3184-3188,3189/2, 3190/1, 3191/1)/67/2/1 înscris în CF vechi 3389 Deva, nu a făcut obiectul Legilor Proprietății (Legea nr.18/1991, Legea nr.10/2001, Legea nr.169/1997, Legea nr.1/2000, Legea nr.247/2005).      

      Terenurile mai sus amintite fac parte din domeniul public al municipiului Deva, indentificate din punct de vedere topografic conform planului de amplasament și delimitare a imobilului, fiind înscrise în CF-urile nr. 77256, 66456, 69139, 72110.

      Trecerea terenului din domeniul public în domeniul privat al municipiului Deva, este  necesară pentru preluarea concesiunii terenului în suprafață de 173 mp, înscris în CF nr.72110, având în vedere faptul că pe acest teren este construită o extindere la laborator patiserie, proprietate privată a doamnei Parfenie Alina Camelia, iar pe celelalte terenuri sunt edificate garaje proprietate privată, făcând parte din baterii de garaje.

      Prin schimbarea apartenenței terenurilor menționate mai sus, în sensul trecerii din domeniul public în domeniul privat al municipiului Deva, nu se vor produce modificări care să afecteze satisfacerea interesului și uzului public.

      Pentru concesionarea terenurilor menționate mai sus se vor întocmi contracte de concesiune care vor aduce venituri la bugetul local al municipiului Deva. De asemenea, prin concesionare, se va evita degradarea acestor terenuri.            

      În temeiul art.129 alin.2 lit.“c”, al art. 139 alin.3 lit.“g”, precum și al art.361 alin.2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,      

      Supunem dezbaterii Consiliului local al municipiului Deva, proiectul de hotărâre privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului Deva a unor terenuri situate în municipiul Deva județul Hunedoara.


                                                                                            

      Director executiv,                                                               Director Executiv al Direcției Juridice   

      Direcția Deva 2020,                                                                 și Administrației Publice Locale,  

STANCIU MANUELA -ELENA                                                                            MURA OANA                                                             

                        


                                                                               

    Șef Serviciu  A.D.P.P,                                                                 Control Financiar Preventiv

  AVRAM MARIOARA                                                                              CRĂCIUN DANIELA                                                                            

 


                                                              Întocmit,                     

                                                              Consilier,       

                                                          MINOIU CRISTINA