România

România

Județul Hunedoara

Municipiul Deva

Municipiul Deva

Referat de aprobare

 ROMÂNIA

 JUDEŢUL HUNEDOARA

MUNICIPIUL   DEVA

PRIMARUL

 

 

REFERAT DE APROBARE

la proiectul de hotărâre privind stabilirea salariilor de bază pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul familiei ocupaționale „Administrație”   la nivelul Unității Administrativ Teritoriale Deva  

 

 

Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 273 / 2018, ulterior modificată,  au fost stabilite salariile de bază pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul familiei ocupaționale „Administrație” din aparatul de specialitate al Primarului municipiului Deva și din instituțiile publice din subordinea Consiliului Local al municipiului Deva, precum și salariul de bază al Secretarului general al municipiului Deva, începând cu luna iulie 2018 .

 Pentru majoritatea funcțiilor, salariile de bază din prezent sunt cele stabilite în luna iulie 2018.

Analizând următoarele aspecte :

  • Începând cu data de 01.01.2018, cotele de contribuţii de asigurări sociale de 25% și cotele de contribuţie de asigurări sociale de sănătate în procent de 10% din salariul brut sunt datorate de către salariați  și sunt reținute de către angajator din salariile brute ale angajaților, conform O.U.G. nr. 79 / 2017 privind modificarea și completarea Legii nr. 227 / 2015 privind Codul fiscal.

Anterior acestei date, contribuțiile de mai sus erau datorate de angajator, prin raportare la  salariile brute ale angajaților.

Deoarece la data de 1 ianuarie 2018 nu a fost posibilă majorarea salariilor de bază în scopul menținerii la același nivel a salariilor nete, salariile de bază pentru funcționarii publici și personalul în regim contractual din  aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Deva și din serviciile publice din subordinea Consiliului Local al Municipiului Deva, precum și pentru secretarul Municipiului Deva, s-au menținut la nivelul salariilor de bază  aflate în plată în luna decembrie 2017, astfel încât salariile nete ale angajaților au fost afectate în sensul diminuării în medie cu un procent de 17 % .

Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 273 / 2018 au fost aprobate salarii de bază prin care diferența de salariu net a fost acoperită doar parțial .

  • În conformitate cu datele publicate pe site-ul Institutului Național de Statistică, indicele lunar al prețurilor de consum IPC calculat între luna mai 2022 și luna iulie 2018, lună în care a fost adoptată Hotărârea Consiliului Local nr. 273 / 2018 și aprobată grila de salarizare, este de 127,03%, reflectând astfel creșterea tuturor prețurilor cu o medie de 27%.

Conform informațiilor furnizate pe site-ul Institutului Național de Statistică, indicii prețurilor de consum (IPC) acoperă cheltuielile monetare de bunuri și servicii pentru consumul final, în scopul de a oferi o imagine cât mai relevantă și precisă a inflației. IPC poate fi privit ca o metodă de măsurare, în linii mari, a prețurilor unui model de cheltuieli fixe.

Fiind cea mai utilizată masură a evoluției generale a prețurilor, indicele prețurilor de consum este adesea folosit în contractele încheiate în mediul de afaceri și de către guvern pentru ajustarea veniturilor, pensiilor și/sau taxelor, cu scopul de a lua în calcul evoluțiile prețurilor .

  • În luna iulie 2018, lună în care au fost aprobate salariile actuale, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată aprobat prin HOTĂRÂREA GUVERNULUI nr. 846 / 2017 era de 1900 lei, iar actualmente acesta este în sumă de 2550 lei, așa cum a fost aprobat prin HOTĂRÂREA GUVERNULUI nr. 1071 / 2021 .
  • În conformitate cu următoarele prevederi ale LEGII-CADRU nr. 153 / 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare :

Art. 2 - (1) Dispoziţiile prezentei legi se aplică :

a) personalului din autorităţi şi instituţii publice, respectiv Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, autoritatea judecătorească, Guvernul, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, unităţile teritoriale, autorităţi ale administraţiei publice locale, alte autorităţi publice, autorităţi administrative autonome, precum şi instituţiile din subordinea acestora, finanţate integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale; …………………….

(3) Intră în categoria personalului din sectorul bugetar personalul încadrat pe baza contractului individual de muncă, personalul care ocupă funcţii de demnitate publică numite sau alese şi personalul care ocupă funcţii asimilate funcţiilor de demnitate publică, magistraţii, precum şi personalul care beneficiază de statute speciale, inclusiv funcţionarii publici şi funcţionarii publici cu statut special.

Art. 11 - (1) Pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale «Administraţie» din aparatul propriu al consiliilor judeţene, primării şi consilii locale, din instituţiile şi serviciile publice de interes local şi judeţean din subordinea acestora, salariile de bază se stabilesc prin hotărâre a consiliului local, a consiliului judeţean sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, în urma consultării organizaţiei sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor.

(2) Nomenclatorul funcţiilor necesare desfăşurării activităţilor specifice fiecărei instituţii sau autorităţi a administraţiei publice locale, precum şi ierarhia funcţiilor sunt prevăzute în anexa nr. VIII cap. I lit. A pct. III şi cap. II lit. A pct. IV.

(4) Nivelul veniturilor salariale se stabileşte, în condiţiile prevăzute la alin. (1) şi (3), fără a depăşi nivelul indemnizaţiei lunare a funcţiei de viceprimar sau, după caz, a indemnizaţiei lunare a vicepreşedintelui consiliului judeţean, sau, după caz, a viceprimarului municipiului Bucureşti, corespunzător nivelului de organizare: comună, oraş, municipiu, sectoarele municipiului Bucureşti, primăria generală a municipiului Bucureşti, exclusiv majorările prevăzute la art. 16 alin. (2), cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetele de venituri şi cheltuieli. 

Fata de cele de mai sus, salariile de bază se stabilesc având în vedere că nivelul veniturilor salariale nu poate depăşi nivelul indemnizaţiei lunare a funcţiei de viceprimar care în anul 2022 este în sumă de 16.640 lei .

În conformitate cu nomenclatoarele și ierarhia funcţiilor din administrația publică locală prevăzute în anexa nr. VIII, cap. I, lit. A, pct. III şi cap. II, lit. A, pct. IV, propun stabilirea salariilor de baza pentru funcțiile aprobate în statele de funcții ale aparatului de specialitate al Primarului municipiului Deva și instituțiilor publice din subordinea Consiliului Local Deva, diferențiate  pe funcții,   grade / trepte profesionale și gradații ( de la gradația 0 la gradația 5 ), excepție facând funcțiile de conducere pentru care în salariul de bază este inclusă gradaţia aferentă tranşei de vechime în muncă la nivel maxim . 

  • Referitor la salarizarea polițiștilor locali

Întrucât funcția publică de execuție specifică de polițist local nu se regăsește în Nomenclatorul funcţiilor din administrația publică locală, salarizarea funcționarilor publici care ocupă aceste posturi se face prin echivalare cu funcțiile publice generale, având în vedere  următoarele :

În conformitate cu prevederile art. 34 al LEGII nr. 155 / 2010, a   poliţiei locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform căruia :

 ”Drepturile salariale ale personalului poliţiei locale se stabilesc potrivit prevederilor legale aplicabile personalului din aparatul de specialitate al primarului, respectiv al primarului general al municipiului Bucureşti”, 

Conform  prevederilor art. 28, alin. (1) și (2) al LEGII-CADRU nr. 153 / 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice,  stabilirea salarizării pentru funcţii specifice se face după cum urmează :

..............................

(2) Salariile de bază ale personalului încadrat în funcţii specifice, care nu sunt prevăzute în prezenta lege, se stabilesc de ordonatorii principali de credite cu avizul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, al Ministerului Finanţelor Publice şi al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici pentru funcţionarii publici, prin asimilare cu funcţiile şi salariile de bază prevăzute în anexele la prezenta lege şi aplicabile categoriei de personal respective.

Ținând cont că la hotărârea de înființare a Poliției locale Deva, Agenția Națională a Funcționarilor Publici a avizat asimilarea funcțiilor și salariilor de bază ale personalului încadrat în funcții publice specifice ( în speță funcțiile publice specifice de Polițist local ) cu funcțiile publice generale prin avizul nr. 869222/2011, 

Văzând Anexa la Ordonanța de urgență nr. 138 / 2021 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ – ”Echivalarea funcțiilor publice specifice cu funcții publice generale din cadrul unor autorități și instituții publice” prin care sunt echivalate funcțiile publice specifice de la nivelul Administrației publice locale cu funcții publice generale, 

Potrivit art. III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 138 / 2021,  echivalarea funcţiilor publice specifice prevăzute în anexă cu funcţiile publice generale nu afectează raporturile de serviciu şi drepturile salariale ale funcționarilor publici care ocupă funcții publice specifice .

Salariile de bază pentru funcțiile publice specifice de Polițist local se stabilesc  în conformitate cu prevederile art. 28  alin. (2) din Legea nr. 153 / 2017 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice, conform salariilor de bază stabilite pentru funcțiile de execuție generale, corespunzătoare clasei, gradului profesional și gradației deținute .

  • Referitor la salarizarea funcționarilor publici numiți în funcțiile publice de execuție de Consilier achiziții publice

Întrucât funcția publică de execuție generală de consilier achiziții publice nu se regăsește în Nomenclatorul funcţiilor din administrația publică locală, salarizarea funcționarilor publici care ocupă aceste posturi se face prin echivalare după cum urmează :

În conformitate cu prevederile ORDONANŢEI DE URGENŢĂ nr. 57 / 2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, funcția de consilier achiziții publice se definește ca o funcție publică de execuție generală :

ART. 392 - Funcţionarii publici de execuţie

    (1)Sunt funcţionari publici de execuţie din clasa I persoanele numite în următoarele funcţii publice generale: consilier, consilier juridic, auditor, expert, inspector, consilier achiziţii publice, precum şi în funcţiile publice specifice asimilate acestora.

………………………………………………

ANEXA 5 – LISTA cuprinzând funcţiile publice

I. Funcții publice generale - C. Funcţii publice de execuţie

    1. consilier, consilier juridic, auditor, expert, inspector, consilier achiziţii publice;……………………….

            În conformitate cu prevederile Art. 610 din   același act normativ :

”ART. 610 - (1)Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia ca în termen de maximum 120 de zile de la data intrării în vigoare a titlului II al părţii a VI-a să stabilească funcţia publică/funcţiile publice de execuţie de consilier achiziţii publice prin schimbarea denumirii funcţiilor publice de execuţie care au în atribuţiile postului activităţi de achiziţie publică mai mult de 50% sau prin transformarea ori înfiinţarea unei/unor funcţii publice de consilier achiziţii publice în situaţia în care nu există funcţii publice de execuţie cu atribuţii aferente activităţii de achiziţii publice mai mult de 50%.

    (2)Funcţionarii publici care la data aprobării structurii organizatorice în condiţiile alin. (1) ocupă funcţii publice care implică desfăşurarea de activităţi de achiziţie publică, în proporţie mai mare de 50% din atribuţiile aferente funcţiei publice, vor fi numiţi în funcţiile publice de consilier achiziţii publice în maximum 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut la alin. (1)” ,

Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 252 / 19 iulie 2019 a fost stabilită funcția publică de execuție de consilier achiziţii publice prin schimbarea denumirii funcţiilor publice de execuţie care au în atribuţiile postului activităţi de achiziţie publică mai mult de 50%, respectiv cele de Consilier din cadrul Serviciului achiziții din Direcția Deva 2020 .

În conformitate cu precizările transmise de Ministrul Muncii și Justiției Sociale prin adresa nr. 23296 / RG / 1354 / DM / 2405 / DPS / 06.08.2019, înregistrată la Primăria municipiului Deva sub numărul 75.283 / 09.08.2019 și de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici prin adresa nr. 36734 / 18.09.2019, înregistrată la Primăria municipiului Deva sub numărul 90.261 / 23.09.2019, funcția de consilier achiziții publice, prevăzută la art. 392, alin. (1) din O.U.G. nr. 57 / 2019 ca fiind o funcție publică generală de execuție din clasa I, nu se regăsește în Nomenclatorul funcțiilor publice din administrația publică locală prevăzut de Legea-cadru nr. 153 / 2017 – Anexa VIII, capitolul I, pct. III .

Având în vedere că funcția publică de Consilier achiziții publice a fost stabilită prin schimbarea denumirii unei funcții publice de execuție pe baza atribuțiilor privind activitatea de achiziții publice, salarizarea funcționarilor publici numiți în funcția publică de consilier achiziții publice se face la nivelul funcțiilor publice de execuție din care provin, în speță funcția de Consilier.

  • Având în vedere că există structuri în care activitățile sunt complexe și care îndeplinesc condițiile privind numărul minim de posturi pentru a putea fi organizate sub formă de Direcție generală, 

Deoarece funcția de Director general este cuprinsă în Nomenclatorul și ierarhia funcțiilor publice din administrația publică locală din Anexa nr. VIII – CAPITOLUL I – lit. A – punct III  la Legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, cu mențiunea că funcția publică locală se utilizează în cadrul instituțiilor publice din administrația publică cu un număr de minimum 150 de posturi, 

Întrucât funcția publică de conducere de Director general se regăsește și în Anexa nr. 5 la  ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 57 / 2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare - Lista cuprinzând funcțiile publice – punct. I – lit. B – Funcții publice de conducere,

Propun stabilirea salariului de bază și pentru funcția publică de conducere de Director general, la același nivel cu funcția publică de conducere  de Arhitect-șef .

 

Ținând cont de creșterea tuturor prețurilor la alimente, utilități, carburanți, servicii etc,

În scopul asigurării unor venituri decente pentru angajații Primăriei municipiului Deva și cei ai instituțiilor publice din subordinea Consiliului Local Deva, 

Pentru eliminarea unor diferențe prea mari care există în prezent între gradele profesionale ale aceleiași funcții sau între funcții,

Consider că este necesară o nouă stabilire a salariilor de bază, conform anexelor la prezentul proiect de hotarare. 

Față de cele de mai sus, aplicând  principiile nediscriminării, egalității, importanţei sociale a muncii și ierarhizării sistemului de salarizare stipulate în Legea nr. 153 / 2017,

În urma consultării organizaţiei sindicale reprezentative la nivel de unitate și a reprezentanților salariaților în vederea  stabilirii salariilor de bază, concretizată prin Procesul verbal nr. 60.813 / 15.06.2022,

În temeiul prevederilor art. 129 alin. (14), art. 139 alin. (3) lit. a) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență nr. 57 / 2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, 

Propun Consiliului Local Deva adoptarea hotărârii privind stabilirea salariilor de bază, începând cu data de 1 iulie 2022, pentru functionarii publici si personalul contractual din cadrul familiei ocupationale „Administrație”  din aparatul de specialitate al Primarului municipiului Deva și din instituțiile publice din subordinea Consiliului Local al municipiului Deva, respectiv  : Direcția Publică Locală de Evidența Persoanelor și Stare Civilă Deva, Direcția de Asistență Socială Deva, Serviciul Public de Întreținere și Gospodărire Municipală Deva, Centrul Cultural Drăgan Muntean Deva și Club Sportiv Municipal Deva, precum și a salariului de bază al Secretarului municipiului Deva  și aprobarea Anexelor nr. 1 și 2  la proiectul de hotărâre .

Precizez că în bugetul general al municipiului Deva, la capitolul Cheltuieli de personal – Titlul 10 sunt prevăzute sume care să acopere integral cheltuielile cu salariile propuse.

Fundamentarea propunerii de stabilire a salariilor s-a făcut pe baza analizei execuției bugetare la data de 15.06.2022. 

Calculând necesarul până la sfârșitul anului se observă că prevederea bugetară existentă este acoperitoare pentru asigurarea plății salariilor angajaților, fără a mai fi necesară o suplimentare a prevederilor anuale, așa cum rezultă din situația de mai jos :

 

Nr. crt.

Capitol / subcapitol bugetar

Sumă alocată în buget pentru cheltuieli cu salariile

( mii lei )

Execuția bugetului în primele 6 luni 

( mii lei )

Diferența lunară aferentă noilor salarii de bază ( mii lei )

Suma necesară pentru asigurarea cheltuielilor salariale până la sfârșitul anului 2022

( mii lei )

Economie preconizată față de prevederea bugetară

( mii lei )

1

51.02.01.03

Aparat  de specialitate

20.804,00

9.291,62

259,50

10.589,14

923,24

2

54.02.10

Direcția Publică Locală de Evidența Persoanelor și Stare Civilă Deva

1.739,00

633,71

18,75

727,47

377,82

3

61.02.05

Biroul Situații de Urgență 

458,00

214,35

6,18

237,24

6,41

4

61.02.03.04

Direcția Poliția Locală

6.097,00

2.759,31

80,91

3.163,84

173,85

5

67.02.03.06

Centrul Cultural Drăgan Muntean Deva

973,00

406,38

14,04

548,15

18,47

6

67.02.05.03

Serviciul Public de Întreținere și Gospodărire Municipală Deva

11.644,70

4.578,44

69,03

5.341,88

1.724,38

7

67.02.05.01

Club Sportiv Municipal Deva

548,00

257,59

12,40

287,17

3,24

8

68.02.50.50

Direcția de Asistență Socială Deva

8.390,00

2.989,41

101,80

3.700,97

1.699,62

9

70.02.50

Aparatul de specialitate - Cadastru

3.715,00

1.644,68

53,81

1.913,72

156,60

 

 

 

 PRIMAR,

 Nicolae – Florin Oancea