ANEXĂ la proiectul de hotărâre nr. 282 din 19.07.2022

                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                              Anexa nr.1 la HCL nr.­­­­­­­­­­­­­_______2022

 

REGULAMENT PRIVIND ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA 

ACTIVITĂŢII DE TRANSPORT PERSOANE/BUNURI ÎN REGIM DE TAXI ÎN MUNICIPIUL DEVA

 

 

 

          Cap.I. Dispoziţii generale

Art.1. (1) Prevederile prezentului regulament stabilesc condiţiile de desfăşurare a transporturilor publice de persoane sau bunuri în regim de taxi, în Municipiul Deva, în conformitate cu prevederile Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere cu modificarile și completarile ulterioare, a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 38/2003 aprobate prin Ordinul nr. 356/2007 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere.

(2) Serviciile de transport public local în regim de taxi fac parte din sfera serviciilor comunitare de utilitate publică și se desfăşoară sub controlul, conducerea sau coordonarea autorităţilor administraţiei publice locale şi se efectuează numai de către transportatori autorizaţi de către autoritatea de autorizare, astfel cum sunt definiți în Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, cu modificările și completările ulterioare.  

(3) Transportul în regim de taxi este serviciul de transport public de persoane, bunuri sau mărfuri asigurat contra cost, pe bază de bon client şi realizat în condiţiile legii și prezentului regulament.

(4) Autoritatea de autorizare din cadrul Primăriei municipiului Deva deţine licenţa nr. 0093/ 31.03.2008 eliberată în temeiul Ordinului Președintelui A.N.R.S.C. nr. 177/31.03.2008. 

(5) Prin noul regulament vor fi interzise toate formele de practicare a taximetriei care nu se încadrează în prevederile Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere cu modificarile și completarile ulterioare. Toți transportatorii autorizați care practică activitate de taxi pe raza municipiului Deva au obligația să respecte acest regulament. 

(6) Transportatorul autorizat, persoană fizică, poate executa transport în regim de taxi cu un singur autovehicul deţinut în proprietate sau în baza unui contract de leasing de către acesta sau de către soţul/soţia acestuia, după caz.

(7) Transportatorul autorizat, asociaţie familială, poate executa transport în regim de taxi, utilizând un număr de autovehicule deținute în proprietate sau în baza unui contract de leasing, de către membrii asociaţiei, cel mult egal cu numărul 

membrilor care practică taximetria, deţinători ai unui certificat de atestare a pregătirii profesionale.

Art.2. Serviciile de transport public local în regim de taxi se pot efectua numai în condiţiile respectării prevederilor din prezentul Regulament, caiet de sarcini, contract de atribuire în gestiune delegată şi a reglementărilor în vigoare din domeniul transporturilor rutiere.

Art.3. În sensul prezentului regulament, următorii termeni se definesc astfel:

a) afişaj client - indicator alfanumeric al taximetrului care are rolul de a afişa, în mod lizibil pentru client, în mod succesiv, indicaţii privind preţul prestaţiei efectuate până la momentul respectiv şi în mod continuu, poziţia de funcţionare în care este taximetrul în acel moment, precum şi tariful aplicat;

b) aparat de taxat - aparat cu funcţii metrologice şi fiscale, compus dintr-un taximetru şi un aparat de marcat electronic fiscal, care, montat la loc vizibil pentru client, calculează şi afişează preţul de plată, emite un bon client la sfârşitul cursei şi memorează datele privind activitatea taxiului, în scopul supravegherii sale fiscale. Aparatul de taxat trebuie să emită şi alte documente, conform reglementărilor în vigoare şi prevederilor prezentei legi;

c) autorizaţia pentru efectuarea transportului în regim de taxi sau a transportului în regim de închiriere, denumită în continuare autorizaţia de transport - document eliberat în condiţiile prezentei legi de autoritatea de autorizare, care atestă faptul că un transportator este autorizat să execute transportul respectiv şi poate participa la atribuirea în gestiune a serviciului de transport în regim de taxi;

d) autoritatea de autorizare - compartimentul sau serviciul de transport din cadrul primăriei localităţii sau a municipiului Deva, după caz, licenţiat în acest scop de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (A.N.R.S.C.), pentru serviciul de transport în regim de taxi, în condiţiile legii, sau de Autoritatea Rutieră Română - A.R.R., pentru transportul în regim de închiriere;

e) autorizaţie taxi - copie conformă a autorizaţiei de transport în regim de taxi, care dă dreptul transportatorului autorizat de a utiliza un autovehicul, deţinut de acesta în condiţiile prezentei legi, pentru efectuarea serviciului de transport de persoane, mărfuri sau bunuri în regim de taxi;

f) bon client - bonul fiscal privind preţul transportului de persoane, mărfuri sau bunuri în regim de taxi, emis numai de aparatul de marcat electronic fiscal, cu ocazia finalizării cursei, care cuprinde detalierea datelor referitoare la acest transport şi care constituie singurul document justificativ pe baza căruia taximetristul încasează şi clientul execută plata prestaţiei respective;

g) cheie electronică - cheie dotată cu memorie electronică, folosită pentru identificarea şoferului de taxi, colectarea datelor şi pentru programarea tarifelor;

h) client - persoana care a angajat, direct sau prin dispecer taxi, executarea transportului unor persoane sau al unor mărfuri ori bunuri, după caz, în numele căreia taximetristul execută transportul şi încasează preţul transportului, în condiţiile prezentei legi;

i) cursă - deplasarea executată cu taxiul pe un traseu comandat sau acceptat de client, la care punctul de început este locul îmbarcării sau locul acceptat, după caz, iar punctul de finalizare este locul destinaţiei;

j) dispecerat taxi, denumit în continuare dispecerat - activitate conexă transportului în regim de taxi, care preia telefonic sau prin alte mijloace şi transmite comenzile clientului prin staţia radio de emisie-recepţie către taximetrist;

k) fiscalizarea memoriei electronice - identificarea memoriei electronice fiscale a aparatului de taxat şi a transportatorului autorizat, care este deţinătorul legal al autorizaţiei taxi pentru autovehiculul deţinut în condiţiile prezentei legi şi pe care este montat aparatul respectiv;

l) lampă taxi - casetă luminată, montată pe cupola taxiului, perpendicular pe axa longitudinală, care pe laturile faţă şi spate, alături de înscrisul central TAXI, conţine lămpi care indică poziţia > sau > a taxiului şi care trebuie să fie vizibile de la o distanţă de minimum 100 de metri;

m) loc de aşteptare a clienţilor - spaţiu special amenajat şi semnalizat corespunzător de către autoritatea administraţiei publice locale, cu avizul poliţiei rutiere, având un număr de locuri prestabilit pentru staţionarea taxiurilor în aşteptare în poziţia >;

n) memorie electronică fiscală - componentă a aparatului de marcat electronic fiscal, care poate înmagazina, pe bază de program, date privind activitatea taxiului, conţinute în bonul client, în condiţii de neconvertibilitate, inaccesibilitate şi securitate;

o) raportul taximetristului - raport de control nefiscal, conţinând date de natură nefiscală, corespunzătoare activităţii unui taximetrist, cuprinse în raportul fiscal de închidere zilnică, în condiţiile în care în perioada de 24 de ore a unei zile au activat pe taxi şi alţi taximetrişti;

p) sigiliu fiscal - sigiliu aplicat pe carcasa aparatului de taxat sau a aparatului de marcat electronic fiscal, dacă acesta funcţionează în carcasă separată, şi pe memoria electronică fiscală, în scopul de a nu permite fără desigilare accesul la memoria electronică fiscală;

r) sigiliu de protecţie - sigiliu aplicat la loc vizibil pentru protecţia cablajului de conectare a aparatului de taxat, protecţie ce nu poate fi înlăturată fără desigilare;

s) sigiliu metrologic - sigiliu aplicat pe taximetru în scopul de a nu permite fără desigilare accesul la operaţiuni privilegiate;

ș) taxi - autovehicul din categoria autoturisme cu până la maximum 5 locuri, inclusiv locul conducătorului auto, sau autovehicul de transport de mărfuri cu o masă maximă totală autorizată care nu depăşeşte 3,5 tone, care, pe baza autorizaţiei taxi, poate executa transport de persoane, mărfuri sau bunuri în regim de taxi;

t) taximetru - dispozitiv, parte a aparatului de taxat, cuplat la un generator de semnale de distanţă împreună cu care constituie un mijloc de măsurare. Taximetrul măsoară durata deplasării şi staţionării, calculează distanţa parcursă, pe baza unui semnal produs de generatorul de semnale de distanţă, calculează şi afişează preţul de plată pentru o călătorie, pe baza distanţei calculate şi/sau a duratei măsurate a călătoriei, asigurând afişarea acestuia pe afişajul client în timpul desfăşurării cursei;

ț) taximetrist - conducător auto atestat profesional să efectueze transport în regim de taxi;

u) transportator - persoană fizică, asociaţie familială sau persoană juridică înregistrate la registrul comerţului pentru a desfăşura activităţi de transport cu vehicule rutiere;

v) transportator autorizat - transportator care deţine autorizaţie de transport privind transportul în regim de taxi sau transportul în regim de închiriere, eliberată de autoritatea de autorizare, în condiţiile prezentei legi;

x) tarif de pornire - tarif exprimat în lei, înregistrat automat de aparatul de taxat la începutul cursei, care apare pe afişajul client odată cu activarea dispozitivului de control din poziţia de operare > în poziţia de operare > şi care este egal cu tariful de distanţă (lei/km);

y) tarif de staţionare - tarif orar, exprimat în lei/oră, aplicat de taximetru pentru perioada cât taxiul a staţionat la dispoziţia clientului, la cererea acestuia, precum şi pentru perioadele în care taxiul aflat în cursă s-a deplasat sub viteza de comutare;

z) timp efectiv lucrat - intervalul de timp cuprins între momentul începerii primei curse şi momentul finalizării ultimei curse, utilizat de un taximetrist după cum rezultă din raportul de închidere zilnic furnizat de aparatul de taxat, interval în care nu vor fi considerate timp efectiv de lucru pauzele mai mari de 15 minute între două curse consecutive, pauze în care autovehiculul taxi a staţionat. Din totalul timpului efectiv lucrat se va preciza timpul efectiv lucrat pe timp de noapte;

aa) RENT CAR - activităţile care vizează atât transportul de persoane realizat de transportatori autorizaţi cu autoturisme cu conducători auto, denumit în continuare transport în regim de închiriere, cât şi serviciul de închiriere realizat de operatorii economici cu autoturisme fără conducător auto, denumit în continuare serviciu de închiriere;

ab) transport în regim de închiriere - transport de persoane realizat de transportatori autorizaţi cu autoturisme cu conducători auto, puse la dispoziţia clienţilor pe bază de contract de închiriere tarifat pe oră sau pe zi, cu plata anticipată a contractului;

ac) serviciu de închiriere - serviciu de transport public realizat de operatori economici autorizaţi care pun la dispoziţia unor clienţi autoturisme fără conducător auto, pe bază de contract, cu plata anticipată a contractului de închiriere;

ad) viteză de comutare - viteza limită cu care se deplasează taxiul, sub care aparatul de taxat comută automat tarifarea distanţei parcurse cu tarifarea timpului consumat sau invers, după caz.

ae) manager de transport în regim de taxi şi închiriere - persoana fizică angajată a unui transportator autorizat care este persoană juridică sau asociaţie familială şi care conduce permanent şi efectiv activităţile de transport în regim de taxi şi în regim de închiriere ale acestuia.

 

Cap.II. Autorizarea și efectuarea serviciilor publice de transport persoane sau bunuri în regim de taxi

Art.4. Serviciile de transport în regim de taxi, ca servicii de utilitate publică, se organizează de către autorităţile administraţiei publice locale pe raza administrativ-teritorială respectivă, cu respectarea îndeplinirii următoarelor cerinţe:

a) promovarea concurenţei între transportatorii autorizaţi în condiţiile atribuirii gestiunii serviciilor;

b) garantarea respectării drepturilor şi intereselor transportatorilor autorizaţi şi a accesului lor, transparent şi nediscriminatoriu la piaţa transportului public local;

c) garantarea respectării drepturilor şi intereselor utilizatorilor serviciilor de transport în regim de taxi;

d) necesitatea înfiinţării serviciilor respective pentru rezolvarea problemelor de ordin economic, social şi de mediu din localităţile respective;

e) realizarea regulamentelor de organizare şi executare a serviciilor respective, cu consultarea asociaţiilor reprezentative din domeniu;

f) controlul permanent al modului cum sunt respectate prevederile prezentei legi, ale contractelor de atribuire în gestiune a executării serviciilor de transport, precum şi prevederile regulamentelor de organizare şi de executare a serviciilor respective;

g) deplasarea persoanelor şi a mărfurilor în condiţii de siguranţă;

h) asigurarea mărfurilor şi a persoanelor transportate, precum şi a bunurilor acestora;

i) asigurarea executării unor servicii de transport suportabile în ceea ce priveşte tariful de transport;

j) satisfacerea cu prioritate a nevoilor de deplasare ale unor categorii de populaţie pe raza administrativ-teritorială a localităţilor respective, precum şi între acestea şi alte localităţi, în condiţiile prezentei legi;

k) asigurarea echilibrului între cererea şi oferta de transport, atât cantitativ, cât şi calitativ, prin stabilirea strategiilor de dezvoltare a serviciilor, în baza unor studii de specialitate, precum şi prin continuitatea serviciilor respective;

l) corelarea dimensiunii şi continuităţii serviciilor respective de transport de persoane cu fluxurile de utilizatori şi cerinţele acestora, precum şi cu modul de realizare a transportului public local de persoane cu celelalte tipuri de transport local existente;

m) consultarea asociaţiilor profesionale reprezentative ale transportatorilor autorizaţi, a dispeceratelor taxi şi a taximetriştilor, precum şi a asociaţiilor utilizatorilor, în vederea stabilirii politicilor şi strategiilor privind dezvoltarea durabilă a serviciilor de transport respective;

n) atribuirea în gestiune delegată a executării serviciilor de transport în regim de taxi transportatorilor autorizaţi, în conformitate cu criteriile specifice prevăzute în prezenta lege;

o) respectarea prevederilor Ordonanței nr. 37/2007 cu modificările și completările ulterioare privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora.

Art.5. În toate raporturile generate de activitatea de transport în regim de taxi sau de transport în regim de închiriere, precum şi în activităţile conexe acestora, protecţia vieţii umane şi a mediului este prioritară.

Art.6. (1) Transportul în regim de taxi se execută numai de către transportatori autorizaţi, care deţin autorizaţii taxi valabile, pentru fiecare autovehicul utilizat.

(2) Este interzis transportul public, contra cost, de persoane cu un autoturism, fără a deţine pentru acesta, după caz, autorizaţie taxi valabilă sau copie conformă valabilă.

Art.7. (1) În vederea exercitării funcţiei de manager de transport în regim de taxi în cadrul transportatorului autorizat care este persoană juridică sau asociaţie familială, persoana fizică trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

a) să deţină un certificat de competenţă profesională în regim de taxi, eliberat de către Autoritatea Rutieră Română - ARR în baza normelor aprobate prin hotărâre a Guvernului;

b) să respecte condiţiile de onorabilitate astfel cum sunt definite în Legea 38/2003;

c) să fie absolvent de liceu, cu sau fără diplomă de bacalaureat;

d) să aibă reşedinţa curentă în România, în sensul prevederilor art. 26 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 165/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 4 februarie 2014 privind tahografele în transportul rutier şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 561/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului privind armonizarea anumitor dispoziţii ale legislaţiei sociale în domeniul transporturilor rutiere, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 60 din 28 februarie 2014.

(2) Certificatul de competenţă profesională a managerului de transport în regim de taxi  are o valabilitate de 10 ani şi se obţine în urma participării la un curs şi promovării unui examen conform normelor aprobate prin hotărâre a Guvernului.

(3) Deţinătorii certificatelor de competenţă profesională care nu şi-au exercitat funcţia pentru o perioadă mai lungă de 5 ani sunt obligaţi să urmeze un nou curs de pregătire, în vederea reluării activităţii.

(4) Un manager de transport în regim de taxi poate conduce activitatea unui singur transportator autorizat.

(5) Transportatorul autorizat care este persoană juridică sau asociaţie familială are obligaţia de a numi un nou manager de transport în regim de taxi în termen de 30 de zile, în situaţia în care managerul anterior nu mai îndeplineşte în totalitate condiţiile necesare exercitării funcţiei sau este în imposibilitatea de a-şi mai exercita funcţia. 

Cap.III.  Eliberarea autorizației de transport persoane/bunuri în regim de taxi

 

Art.8. (1) Autorizația de transport în regim de taxi se eliberează de catre autoritatea de autorizare de pe raza administrativ-teritorială în care transportatorul își are sediul sau domiciliul, dupa caz, pe baza unei documentații care trebuie să conțină următoarele:

a) cererea tip a transportatorului pentru eliberarea autorizaţiei de transport conform ANEXEI Nr. 1.

b) copie de pe certificatul de înregistrare la Registrul Comerţului ca transportator, respectiv persoană fizică autorizată, asociaţie familială autorizată sau persoană juridică, după caz;

c) certificatul constatator eliberat de către Oficiul Național al Registrului Comerțului, în conformitate cu prevederile Legii nr. 26/1990, pe luna în curs;

d) copie de pe certificatul de competenţă profesională al managerului de transport în regim de taxi pentru transportatorul persoană juridică, ori copie de pe certificatul de atestare  profesională al taximetristului care este transportator persoană fizică; 

e) certificatele de cazier judiciar ale conducătorilor auto şi după caz, ale managerului de transport în regim de taxi şi închiriere, din care să rezulte că aceştia nu au fost condamnaţi pentru:

– infracţiuni contra siguranţei pe drumurile publice;

– infracţiuni privind traficul şi consumul de droguri;

– infracţiuni contra vieţii, sănătăţii şi integrităţii corporale;

– infracţiuni privind traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile;

– infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale;

– infracţiuni contra patrimoniului;

          f) avizele medicale şi psihologice ale conducătorilor auto în cazul transportatorului persoană fizică, avizele medicale și psihologice ale managerului de transport în regim de taxi pentru transportatorii persoane juridice;

g) cazierul fiscal al transportatorului, dacă acesta este operator economic;

h) declaraţie pe propria răspundere privind perioadele în care transportatorul a mai executat servicii de transport în regim de taxi după caz, cu menţionarea intervalelor când a avut interdicţii şi motivul acestora;

i) declaraţie pe propria răspundere a transportatorului că poate asigura spaţiile necesare pentru parcarea tuturor autovehiculelor cu care va desfăşura transportul în regim de taxi, spaţii deţinute în proprietate, prin contract de închiriere sau contract de comodat;

j) declaraţie pe propria răspundere a transportatorului că acesta deţine sau are capacitatea financiară de a deţine un număr de autovehicule în proprietate sau în temeiul contractelor de leasing, pe care le va utiliza în realizarea serviciului de transport în regim de taxi; 

k) declarație privind utilizarea conducătorilor auto depusă de managerul de transport pentru societăţile comerciale; 

l) dovada achitării taxelor, impozitelor, chiriilor și redevențelor catre Consiliul Local ( ștampila de la Direcția impozite și taxe locale pe cererea transportatorului);

 m) dovada achitării taxei pentru eliberarea autorizaţiei de transport (nota de plată în copie);

(2) Toate copiile se vor data, ștampila și semna de către transportator, cu mențiunea CONFORM CU ORIGINALUL. Copiile trebuie să fie clare, nerespectarea acestei condiții constituind motiv de respingere a cererii solicitantului.

          (3) Autoritatea de autorizare din cadrul Primăriei municipiului Deva, analizează documentele depuse de solicitant în vederea acordării autorizaţiei de transport. 

(4) În cazul în care documentația depusă de solicitant nu este completă, autoritatea de autorizare nu va da curs solicitarii, iar documentația va fi returnată comunicându-se solicitantului obligația de a face completări sau clarificări.       

     (5) Acordarea autorizației de transport se face prin Dispoziție de Primar în conformitate cu Ordinul A.N.R.S.C. nr. 207/2007 pentru aprobarea Regulamentului - cadru de acordare a autorizațiilor de transport în domeniul serviciilor de transport public local. Dispoziția Primarului municipiului Deva prin care se aprobă sau se respinge acordarea autorizației de transport, poate fi atacată de persoanele interesate la instanța competentă în condițiile prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. 

     (6) Autorizaţia de transport eliberată transportatorului de către autoritatea de autorizare, este unică, netransmisibilă şi conferă transportatorului autorizat dreptul de a participa la procedura de atribuire în gestiune a serviciului de transport în regim de taxi;

     (7) Pe baza autorizaţiei de transport, transportatorul autorizat poate participa la procedura de atribuire în gestiune a executării unui serviciu de transport, prin care i se poate elibera câte o copie conformă a autorizaţiei de transport pentru fiecare vehicul deţinut în proprietate sau în temeiul unui contract de leasing, pe care îl va utiliza în transportul în regim de taxi, pe baza contractului de atribuire în gestiune.

     (8) Autorizaţia de transport în regim de taxi se eliberează de către autoritatea de autorizare pe durată nedeterminată şi este valabilă cu condiţia vizarii acesteia la fiecare 5 ani, odată cu verificarea îndeplinirii condiţiilor care au stat la baza emiterii autorizației.

 

CAP.IV. Documente necesare pentru vizarea autorizaţiei de transport persoane/bunuri în regim de taxi la 5 ani

 

           Art.9. (1) Pentru vizarea autorizației de transport persoane/bunuri în regim de taxi se vor prezenta în original toate actele care au stat la baza eliberării acesteia. Documentația pentru vizare se depune cu 30 de zile înainte de expirarea vizei și trebuie să conțină urmatoarele documente:

a) cerere-tip pentru vizarea autorizaţiei de transport conform ANEXEI Nr. 2.

b) copie de pe certificatul de înregistrare la Registrul Comerțului ca transportator respectiv persoană fizică autorizată, asociaţie familială autorizată sau persoană juridică, după caz;

c) certificatul constatator eliberat de către Oficiul Național al Registrului Comerțului, în conformitate cu prevederile Legii nr. 26/1990, pe luna în curs;                                                                       

       d) copie de pe certificatul de competenţă profesională al managerului de transport în regim de taxi pentru transportatorul persoană juridică, ori copie a atestatului profesional al transportatorului pentru persoane fizice;

       e) certificatele de cazier judiciar ale conducatorilor auto și dupa caz, ale managerului de transport în regim de taxi;

       f) avizele medicale și psihologice ale conducatorilor auto în cazul transportatorului persoană fizică, avizele medicale și psihologice ale managerului de transport în regim de taxi pentru transportatorii persoane juridice;

       g) cazierul fiscal al transportatorului, dacă acesta este operator economic;

       h) declaraţie pe propria răspundere privind perioadele în care transportatorul a mai executat servicii de transport în regim de taxi după caz, cu menţionarea intervalelor când a avut interdicţii şi motivul acestora;

i) declaraţie pe propria răspundere a transportatorului că poate asigura spaţiile necesare pentru parcarea tuturor autovehiculelor cu care va desfăşura transportul în regim de taxi, spaţii deţinute în proprietate, prin contract de închiriere sau contract de comodat;

j) declaraţie pe propria răspundere a transportatorului că acesta deţine sau are capacitatea financiară de a deţine un număr de autovehicule în proprietate sau în temeiul contractelor de leasing, pe care le va utiliza în realizarea serviciului de transport în regim de taxi; 

       k) declarație privind utilizarea conducătorilor auto depusă de managerul de transport pentru societățile comerciale;

       l) dovada achitării taxelor, impozitelor, chiriilor şi redevenţelor către Consiliul Local (ștampila de la Direcția impozite și taxe locale pe cererea transportatorului);

        m) dovada achitării taxei pentru vizarea autorizaţiei de transport (nota de plată în copie);

        n) autorizația de transport în original;

       (2) Toate copiile se vor data, ștampila și semna de către transportator, cu mențiunea CONFORM CU ORIGINALUL. Copiile trebuie să fie clare, nerespectarea acestei condiții constituind motiv de respingere a cererii solicitantului.

       Art.10. (1) Autorizaţia de transport persoane/bunuri în regim de taxi va fi de culoare galbenă cu dimensiunile de 21x15 cm conform modelului prezentat în ANEXA Nr. 3.                                                                                                                                

          (2) Autorizaţiile de transport se înregistrează într-un registru unic în care înscrierea se face în ordinea emiterii lor.

           (3) Numărul autorizaţiei de transport este numărul de ordine al acesteia.

           (4) Autorizaţia de transport se eliberează în două exemplare, dintre care un exemplar este transmis titularului, iar celălalt se păstrează la autoritatea de autorizare.

(5) Autoritatea de autorizare nu eliberează autorizaţii de transport dacă solicitantul se află în una din următoarele situaţii:

a) nu are în obiectul de activitate serviciul de transport respectiv;

b) face obiectul procedurii de reorganizare judiciară, lichidare sau faliment;

c) documentaţia prezentată este incompletă;

d) persoana desemnată a săvârşit fapte penale privind infracţiuni de natură comercială, de nerespectarea a condiţiilor de plată şi angajare a personalului, precum şi de încălcare a prevederilor legale privind efectuarea transporturilor;

e) mijloacele de transport cu care doreşte să presteze serviciul de transport respectiv nu sunt  deținute în proprietate ori în baza unui contract de leasing;

f) nu deţine baza materială în proprietate sau în temeiul unui contract de închiriere, care să asigure parcarea tuturor vehiculelor cu care se execută serviciul respectiv;

g) furnizează informaţii neconforme cu realitatea în documentele prezentate pentru acordarea autorizaţiei.

 

          CAP.V.   Modificarea autorizației de transport persoane/bunuri  în regim de taxi

 

Art.11. (1) Orice modificare realizată asupra datelor autorizaţiei de transport privind schimbarea denumirii, a sediului, a managerului de transport sau a domiciliului transportatorului autorizat atrage şi modificarea corespunzătoare a datelor respective din autorizaţiile taxi ori din copiile conforme deţinute de acesta în momentul modificării. 

(2) La cererea titularului, autoritatea de autorizare propune modificarea autorizaţiei de transport în cazul modificării datelor de identificare, respectiv a denumirii şi/sau a sediului titularului de autorizaţie și a schimbarii managerului de transport.

(3) Orice modificare a uneia sau mai multor condiţii de acordare a autorizaţiei de transport se va comunica prin declaraţie pe propria răspundere a transportatorului autorizat, înaintată autorităţii de autorizare, în maximum 30 de zile de la data modificărilor respective.

            (4) În situaţia prevăzută anterior, cererea de modificare a autorizaţiei de transport, va fi însoţită de documentele necesare pentru modificarea autorizației de transport persoane/bunuri în regim de taxi precum și de dovada achitării taxei pentru modificarea autorizaţiei de transport.

          (5) Autoritatea de autorizare poate propune modificarea autorizaţiilor de transport în cazul în care intră în vigoare acte normative care modifică cadrul legislativ pentru domeniul reglementat.

          (6) Pentru situaţia anterioară modificarea autorizaţiilor de transport se face din iniţiativa autorităţii de autorizare, care va comunica în scris titularilor de autorizaţie modificările survenite, eliberând acestora autorizaţii de transport cu un conţinut modificat.

 

          Cap.VI. Documente necesare pentru modificarea autorizaţiei de transport

persoane/bunuri în regim de taxi

 

Art.12. (1) Documentația pentru modificarea autorizaţiei de transport persoane/bunuri în regim de taxi trebuie să conțină următoarele documente:

       a) cerere-tip pentru modificarea autorizaţiei de transport conform ANEXEI Nr.4;

b) copie de pe certificatul de înregistrare la Registrul Comerțului ca transportator respectiv persoană fizică autorizată, asociaţie familială sau persoană juridică, după caz;

c) certificatul constatator eliberat de către Oficiul Național al Registrului Comerțului, în conformitate cu prevederile Legii nr. 26/1990, pe luna în curs;

      d) copie certificat de competenţă profesională a persoanei desemnate manager de transport în regim de taxi persoane juridice, ori copie a atestatului profesional al taximetristului în cazul persoanelor fizice autorizate;

       e) cazierul judiciar al persoanei desemnate manager de transport în regim de taxi, sau dupa caz al conducatorului auto;

       f) avizele medicale si psihologice ale conducatorilor auto în cazul transportatorului persoana fizică și avizele medicale și psihologice ale managerului de transport în regi  de taxi pentru transportatorii persoane juridice;

       g) cazierul fiscal al transportatorului, dacă acesta este operator economic;

       h) dovada achitării taxelor, impozitelor, chiriilor şi redevenţelor către Consiliul Local (ștampila de la Direcția impozite și taxe locale pe cererea transportatorului);

       i) declaraţie pe propria răspundere a transportatorului dacă acesta a mai executat servicii de transport în regim de taxi, cu menţionarea intervalelor când a avut interdicţii de a executa şi a motivului acestora;

       j) declaraţie pe propria răspundere a transportatorului că poate asigura spaţiul de parcare pentru autovehiculul/autovehiculele cu care va executa serviciul, spaţiu deţinut în proprietate sau prin contract de închiriere pe toată durata contractului de atribuire în gestiune a serviciului de transport;

       k) declaraţie pe propria răspundere a transportatorului că acesta deţine autovehiculele necesare sau are capacitatea financiară de a le deţine, în proprietate ori în temeiul contractelor de leasing;

       l) declarație privind utilizarea conducatorilor auto depusă de managerul de transport pentru societăţile comerciale; 

       m) dovada achitării taxei pentru modificarea autorizației de transport persoane în regim de taxi (nota de plată în copie);

       n) autorizația de transport în original;

       (2) Toate copiile se vor data, ștampila și semna de către transportator, cu mențiunea CONFORM CU ORIGINALUL. Copiile trebuie să fie clare, nerespectarea acestei condiții constituind motiv de respingere a cererii solicitantului.

   (3) Modificarea autorizaţiei de transport se face prin dispoziţie a Primarului.

      Art.13. (1) Transportatorii autorizaţi care doresc eliberarea unui duplicat al  autorizaţiei de transport sau autorizației taxi fapt ocazionat de pierderea autorizaţiei 

eliberate anterior, vor depune la registratura autorităţii administraţiei publice locale, o declaraţie pe propria răspundere privind motivele solicitării, dovada publicării unui anunţ într-un ziar de interes local prin care titularul autorizaţiei declară actul nul, precum şi dovada achitării taxei pentru eliberarea unui duplicat (nota de plată în copie).

          (2) În cazul deteriorării autorizaţiei, se va proceda în mod similar cu cel al pierderii/sustragerii autorizaţiei de transport.

 

          Cap.VII.   Retragere autorizaţie de transport

 

Art.14. (1) Retragerea autorizaţiei de transport se realizează de către autoritatea de autorizare şi are drept consecinţă pierderea calităţii de transportator autorizat, anularea contractului de atribuire în gestiune a serviciului de transport, precum şi retragerea tuturor autorizaţiilor taxi atribuite pe baza autorizaţiei respective.

      (2) Autorizaţia de transport poate fi retrasă în următoarele situaţii:

          a) transportatorul autorizat nu mai îndeplineşte una din condiţiile care stau la baza menţinerii valabilităţii acesteia ori acordarea sau vizarea autorizaţiei a fost realizată pe bază de documente ori de declaraţii false;

                 b) transportatorul autorizat a folosit documente false în derularea activităţilor serviciului de transport sau a practicat în mod repetat proceduri vizând evaziunea fiscală;

          c) transportatorul autorizat a încetat activitatea ca urmare a lichidării, a falimentului sau a unei hotărâri judecătoreşti definitive;

          d) transportatorul autorizat a depăşit termenul de valabilitate a autorizaţiei de transport cu mai mult de 30 de zile şi nu a solicitat atribuirea vizei în termen;

          e) la cerere conform ANEXEI Nr. 5;

3) Retragerea autorizației de transport se face prin Dispoziție de Primar în conformitate cu Ordinul A.N.R.S.C. nr. 207/2007 pentru aprobarea Regulamentului - cadru de acordare a autorizațiilor de transport în domeniul serviciilor de transport public local.

 

     Cap.VIII. Numărul maxim de autorizaţii, necesar pentru executarea transportului în regim de taxi

 

          Art.15.  (1) Activitatea de transport public local de persoane în regim de taxi trebuie dimensionată în raport cu gradul de satisfacere a transportului public local de persoane realizat cu autobuze, microbuze,  după caz.

          (2) Autorităţile administraţiilor publice locale şi ale municipiului Deva, prin hotărâri ale consiliilor respective, cu consultarea asociaţiilor profesionale reprezentative, stabilesc numărul maxim de autorizaţii taxi, necesar pentru executarea transportului, pentru o perioadă de 5 ani, după următoarele criterii minimale:

          a) gradul de satisfacere a transportului public local de persoane realizat cu autobuze, troleibuze, microbuze, tramvaie şi metrou, după caz, asigurând echilibrul care se impune între acestea;

          b) norma privind gradul de asigurare a numărului de locuri de aşteptare a clienţilor în raport cu numărul de autorizaţii taxi emise, stabilite prin studii de specialitate;

          c) gradul de poluare;

          d) cererea şi oferta permanente;

          e) gradul de aglomeraţie în trafic;

          f) promovarea tipurilor de transport mai puţin poluante.

          (3) Numărul maxim de autorizaţii taxi care pot fi atribuite pentru o perioadă dată se poate stabili şi pe baza unui studiu de specialitate realizat, precum şi în urma consultării asociaţiilor profesionale reprezentative.

          (4) Numărul de autorizații taxi care se vor atribui pentru executarea serviciului de transport persoane în regim de taxi pe teritoriul municipiului Deva este de 4 la 1.000 de locuitori ai localității.

          (5) În baza adresei primită de la Institutul Nțional de Statistica Hunedoara și înregistrată la Primaria Deva cu nr. 70792/14.07.2022, populația Municipiului Deva este de 66809 locuitori, astfel că numărul maxim admis de autorizații taxi este de 267 din care 7 autorizații vor fi alocate pentru autoturisme cu propulsie electrică.

          (6) Ținându-se cont de art. 64 din legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, Primăria Deva continuă măsurile luate prin păstrarea unui număr de 3 autorizații pentru autovehiculele adaptate în totalitate la aceste cerințe. 

 

CAP. IX.   Procedura de atribuire a autorizațiilor taxi

 

Art.16. (1) Dreptul de a participa la procedura de atribuire în gestiune delegată a executării serviciului de transport în regim de taxi îl au numai transportatorii autorizaţi, pe baza autorizaţiei de transport deţinute. 

  (2) Serviciile de transport în regim de taxi se atribuie în executare transportatorilor autorizaţi, prin concesiune, în gestiune delegată, respectându-se următoarele proceduri:

          a) procedura de atribuire a autorizaţiilor taxi şi a ecusoanelor aferente, transportatorilor autorizaţi câştigători;

          b) eliberarea autorizaţiilor taxi;

          c) încheierea contractelor de atribuire în gestiune delegată a serviciului de transport în regim de taxi, în conformitate cu numărul autorizaţiilor taxi.

          (3) Procedura de atribuire a autorizaţiilor taxi pentru transportul de persoane în regim de taxi se anunţă public la sediul primăriei şi în mijloacele de informare în masă 

locale şi judeţene cu cel puţin 60 de zile înainte de data limită stabilită pentru depunerea cererilor de înscriere în procedură.

          (4) Anunţul public va cuprinde date privind:

          a) numărul autorizaţiilor taxi, pe numere de ordine, care vor fi atribuite;

          b) data limită până la care pot fi depuse cererile de înscriere pentru participare la procedură;

          c) solicitanţii cuprinşi în listele de aşteptare;

          d) documentele care trebuie depuse;

          e) data anunţării rezultatului atribuirii;

          f) data la care va fi demarată procedura de eliberare a autorizaţiilor taxi;

          g) criteriile de departajare şi punctajele care se acordă.

          

          Art.17. (1) Pentru analiza și verificarea dosarelor depuse de transportatorii autorizați în vederea participarii la procedură, va fi numită o comisie de evaluare formată din consilieri locali din cadrul Consiliului local al municipiului Deva, consilieri din cadrul Serviciului Unitatea Municipală pentru Monitorizarea Serviciilor de Utilități Publice și consilieri din cadrul Compartimentului juridic.

          (2) Comisia de evaluare precum și comisia de soluționare a contestațiilor vor fi stabilite prin Hotărâre a Consiliului Local. 

          Art.18. (1) Comisia de evaluare a documentațiilor va avea urmatoarele atribuții :

  1. va analiza dosarele cu documentațiile depuse de către solicitanți;
  2. va stabili și va acorda punctajul total realizat pe fiecare autovehicul declarat;
  3. va face departajarea acolo unde este cazul ; 
  4.  va întocmi și va preda procesul-verbal cu, clasamentul final obținut de transportatori autorizați, compartimentului de specialitate în   vederea eliberării autorizațiilor taxi. 

          (2) Fiecarui transportator autorizat înscris pe lista de așteptare și declarat câștigator la procedura de atribuire îi va fi atribuită doar o singură autorizație de taxi. 

(3) Autorizațiile taxi rămase neatribuite la prima procedură vor face obiectul unei noi proceduri conform prevederilor legale.

          (4) Un transportator autorizat care a avut cel puțin o autorizație taxi retrasă sau suspendată nu poate participa la procedura de atribuire.

Art. 19. (1) Un transportator autorizat poate participa la procedura de atribuire a unei autorizaţii taxi numai dacă depune la autoritatea de autorizare următoarele documente:

          a) cererea de participare la procedura de atribuire conform modelului prezentat în ANEXA Nr. 6.

          b) declarația pe propria răspundere că deține autorizație de transport valabilă sau copie dupa autorizația de transport persoane/bunuri în regim de taxi;

          c) declarația pe propria răspundere că deține sau va deține, în termen de maximum 6 luni, autovehiculele, pe tipuri, în proprietate sau în temeiul unui contract 

de leasing cu precizarea criteriilor de departajare pe care le îndeplineşte fiecare pentru obţinerea punctajelor; 

d)scrisoare de garanţie în cuantum de 5% din valoarea cu care va fi achiziţionat fiecare autovehicul, pentru fiecare dintre acestea, în cazul în care transportatorul autorizat nu deţine autovehiculele necesare la data depunerii declaraţiei prevăzute la lit. c). 

              e)certificatul constatator eliberat de către Oficiul Național al Registrului Comerțului, în conformitate cu prevederile Legii nr. 26/1990, pe luna în curs;

          f) declaraţia pe propria răspundere cu privire la criteriile de departajare conform legislaţiei în vigoare;

                g) declaraţia pe propria răspundere a transportatorului că acesta deţine autovehiculele necesare sau are capacitatea financiară de a le deţine, în proprietate ori în temeiul contractelor de leasing, pe tipuri;

          h) copie carte de identitate a autovehiculului din care să rezulte că acesta este deţinut de către transportatorul autorizat, respectiv în proprietate sau în temeiul unui contract de leasing;

(2) Garanţia se restituie corespunzător pentru fiecare autovehicul dobândit, în momentul eliberării autorizaţiei taxi conform prevederilor prezentei legi. Dacă în termen de 6 luni de la data desfăşurării procedurii de atribuire în condiţiile prezentei legi transportatorul autorizat nu solicită eliberarea autorizaţiilor taxi pentru autovehiculele declarate deţinute sau că vor fi deţinute în proprietate ori în temeiul unui contract de leasing, aceste autorizaţii taxi se retrag şi se va reţine corespunzător garanţia depusă.

Art.20. (1) Procedura de atribuire a autorizaţiilor taxi constă în acordarea unor punctaje realizate din îndeplinirea criteriilor de departajare, pentru fiecare autovehicul precizat în declaraţia pe propria răspundere că este deţinut sau va fi deţinut ca autovehicul nou, utilizat pentru executarea serviciului de transport persoane în regim de taxi, declarându-se câştigătoare autovehiculele care au obţinut punctajele cele mai mari, în ordine descrescătoare, stabilite pe grupe de autovehicule diferenţiate în ordine descrescătoare a capacităţii cilindrice a motoarelor.

          (2) În cazul transportului de persoane în regim de taxi, copia conformă, numită autorizaţie taxi, se va atribui pentru prima dată pentru o perioadă de 5 ani, numai pentru autoturismele care nu depăşesc vechimea de 5 ani de la data fabricaţiei, alocându-se cu această ocazie şi numărul de ordine.

          (3) Pentru că în municipiul Deva se dorește prestarea activității de transport persoane/bunuri în regim de taxi cu autovehicule de culoare albă integral, menționam faptul că pentru transportatorii autorizati care dețin autovehicule care au o altă culoare decât alb, acestea vor rămâne în activitate pâna la înlocuirea acesora, iar cele care intră în activitatea de taximetrie vor avea în mod obligatoriu culoarea albă integral.

          (4) Pentru transportatorii noi înființați care doresc să participe la o nouă procedură de atribuire, autovehiculele achiziționate sau care urmează a fi achiziționate, vor avea obligatoriu culoarea albă.

          (5) Pentru nerespectarea art. 20 alin. 4) documentația depusă pentru participarea la procedura de atribuire, va fi respinsă.

(6) Autorizațiile taxi obținute de catre transportatorii autorizați la procedurile de atribuire, nu vor putea fi cesionate altui transportator pe perioada valabilității acestora. (autorizații taxi atribuite pentru o perioadă de 5 ani).

Art. 21. (1) Criteriile de departajare vor fi:

a) vechimea autovehiculului de la data fabricaţiei;

b) clasificarea autovehiculului conform normelor de poluare euro;

c) vechimea în ani de când transportatorul autorizat desfăşoară activitatea de transport respectivă;

d) volumul portbagajului util;

e) gradul de protecţie a pasagerului;

f) efortul investiţional al transportatorului autorizat, definit de modul de deţinere, în proprietate sau în temeiul unui contract de leasing, a autovehiculelor pe tipuri;

g) posibilitatea asigurării reale a prezenţei autovehiculului în activitate de minimum 8 ore pe zi lucrătoare;

h) dotări suplimentare ale autovehiculului dupa cum urmează :

- un dispozitiv GPS de monitorizare;

          - dispozitivul fix de înregistrare a precizărilor făcute de client; 

          - perete despărţitor între conducătorul auto şi clienţi;

- dispozitiv de plată prin intermediul cardului bancar;

i) echiparea cu instalație de aer conditionat.

Art.22. (1) Pentru departajarea solicitanţilor se vor acorda puncte după următoarele criterii:

A)   Vechimea autovehiculului de la data fabricaţiei:                

- până la 1 an                          - 15 puncte

- între 1 si 2 ani                       - 13 puncte

- între 2 si 3 ani                       - 11 puncte

- între 3 si 5 ani                       - 9 puncte

- între 5 si 7 ani                       - 7 puncte

- între 7 si 9 ani                       - 5 puncte

- peste 9 ani                                      - 0 puncte

 

B) Clasificarea autovehiculului conform normelor de poluare Euro:

- electric                                   - 40 puncte

- hibrid                                    - 30 puncte

- euro VII                                 - 25 puncte

- euro VI                                  - 20 puncte

 - euro V                                   - 15 puncte

          - euro IV                                  -    5 puncte

 

C)  (1) Vechimea în ani de când transportatorul autorizat desfăşoară activitate de transport în regim de  taxi:

          -   peste 10 ani                           - 20 puncte

-  între 9 și 10 ani                    - 18 puncte

          -   între 8 și 9 ani                      - 16 puncte

          -   între 7 şi 8 ani                       - 14 puncte

          -  între 6 şi 7 ani                      - 12 puncte

          -  între 5 şi 6 ani                      - 10 puncte

          -  între 4 şi 5 ani                       - 8 puncte

          -  între 3 şi 4 ani                       - 6 puncte

          -  intre 2 si 3 ani                       - 4 puncte

          -  între 1 şi 2 ani                       - 2 puncte

-  sub1 an                                 - 1 punct

          

D) Volumul portbagajului util:

- peste 400 dm³                                 - 15  puncte

- între 301 - 400 dm³                         - 12  puncte

- între 201 - 300 dm³                         - 9 puncte

- sub 200 dm³                                    - 5 puncte

 

E) Gradul de protecţie al pasagerilor 

- peste 6 airbaguri                   - 15 puncte

- între 4 şi 6 airbaguri              - 14 puncte

- între 2 şi 4 airbaguri              - 9 puncte

- 2 airbaguri                             - 6 puncte

- 1 airbag                                 -3 puncte

- fără airbag                             - 0 puncte

 

          Se vor lua în considerare doar numarul de airbarguri specificate în certificatul de agreare.

F) Forma de deţinere asupra vehiculelor:

Proprietate:

- dovada proprietaţii asupra vehiculului   - 30 puncte

          - declarația pe propria răspundere că deține autovehiculul sau urmeaza să-l achiziționeze                                                 - 10 puncte

                                                                                                                              

Leasing:

          contract de leasing încheiat cu o firmă de leasing   - 20 puncte

          

G) Posibilitatea asigurării reale a prezenţei autovehiculului în activitate de minimum 8 ore pe zi lucrătoare:

 

- activitate de peste 8 ore pe zi                   - 4 puncte

- activitate de 8 ore pe zi                              - 2 puncte

 

    H)   Dotări suplimentare ale vehiculului:

-   perete despărţitor între conducătorul auto şi clienţi         - 7 puncte

-   dispozitiv GPS monitorizare                                                   - 5 puncte

-   dispozitiv de plată prin intermediul cardului                         - 5 puncte

-   dispozitiv fix de înregistrare a precizărilor făcute de client   - 3 puncte

 

     I) Echiparea cu instalaţie de aer condiţionat:

- cu aer condiţionat        - 10 puncte

- fără aer condiţionat      - 0 puncte

 

  1. Elementele prevăzute la art. 22, alin. (1) lit. D; E), H) și I) precum și culoarea autovehiculului se vor fi certifica de R.A.R. prin intermediul certificatului de agreareÎn cazul în care aceste date nu sunt identice cu cele prezentate în declarația pe proprie răspundere atribuirea autorizației taxi vafi anulată.

Art.23. (1) Dacă ultimul punctaj câştigător este obţinut de o grupă de mai multe autovehicule decât numărul de autorizaţii taxi rămase neatribuite, acestea se vor atribui acelor autovehicule cu capacitatea cilindrică cea mai mare, în ordinea descrescătoare, din grupa respective, fiind alocat următorul punctaj:

     - capacitate cilindrică peste 30001cmc – 8 puncte

     - capacitate cilindrică între 2001-3000 cmc – 6 puncte

     - capacitate cilindrică între 1601 – 2000 cmc – 4 puncte

     - sub 1601 cmc -2 puncte 

În cazul în care și după departajarea de mai sus vor exista cazuri de egalitate al punctajului, vor fi aplicate criteriile de departajare prevăzute la art. 22 alin. (1) , câștigător fiind transportatorul autorizat care obține punctajul cel mai mare la unul din criteriile de departajare luate în ordinea prevăzuta în regulament.

(2) După data limită stabilită pentru depunerea cererilor de participare la procedura de atribuire a autorizaţiilor taxi, în termen de 10 zile, comisia stabilită prin 

Hotararea Consiliului Local, va analiza cererile şi documentele depuse, va aplica criteriile de departajare şi va stabili transportatorul autorizat căruia i se va atribui autorizaţia respectivă.

(3) Lista cu autorizaţiile taxi atribuite pentru transportul de persoane, conţinând datele de identificare ale transportatorului autorizat şi punctajele obţinute din îndeplinirea criteriilor de departajare pentru fiecare autovehicul, va fi făcută public în termen de 3 zile după finalizarea atribuirii prevăzute la alin. (2).

          (4) În termen de 15 zile de la publicarea listei de la alin. (3) se pot depune contestații la Primăria municipiului Deva privind deficiențele semnalate în procedura de atribuire a autorizațiilor taxi.

(5) Dispoziţiile Primarului privind rezolvarea contestaţiilor se emit şi se comunică în termen de 10 zile de la primirea acestora.

(6) Dispoziţia primarului poate fi atacată în contenciosul administrativ în termenele legale prevăzute.

Art.24. (1)Transportatorii autorizaţi care nu au îndeplinit punctajul necesar pentru atribuirea unei autorizaţii taxi pentru transportul de persoane în regim de taxi se consideră înscrişi de drept, la cererea lor, în procedurile de atribuire a următoarelor autorizaţii taxi disponibile, din cele stabilite conform hotărârii Consiliului Local al municipiului Deva.

(2) Indiferent de ordinea de înscriere pe lista de aşteptare, toţi au drepturi egale în ceea ce priveşte participarea. 

          (3) În lista de aşteptare, care este publică, deschisă la autoritatea de autorizare, se va putea înscrie orice transportator autorizat, o singură dată.

 

          Cap. X.  Eliberare autorizație/autorizații taxi după procedura de atribuie

 

          Art.25. (1) Autorizaţia taxi se eliberează, după procedura de atribuire, în baza depunerii următoarelor documente prevazute în ANEXA Nr. 7.

  1. cererea pentru eliberarea autorizației taxi;
  2. copie autorizaţia de transport valabilă;

c) copie certificat de înmatriculare a autovehiculului cu ITP valabil;

d) copie carte de identitate a autovehiculului;

e) copie certificat agreare emis de RAR;

f) contract de dispecerat/dovadă dispecerizare;

  1. copie certificat înregistrare la Registrul Comerţului;
  2. copie buletin verificare metrologică;
  3. copie atestat profesional al conducătorului auto;
  4. copie asigurare mărfuri şi persoane transportate, precum şi bunurilor acestora;
  5. copie asigurare obligatorie auto;
  6. dovada fiscalizării aparatului de taxat se va depune în maxim 15 zile de la eliberarea autorizației taxi;
  7. acordul/recomandarea asociației profesionale în original;
  8. declaraţia pe propria răspundere cu privire la criteriile de departajare conform legislaţiei în vigoare;
  9. dovada (nota de plată în copie) pentru eliberarea autorizației taxi;
  10. dovada (nota de plată în copie) c/val. autocolante taxi.

                   (2)Toate actele depuse vor fi însoțite de actele originale iar copiile se vor data, ștampila și semna de către transportator, cu mențiunea CONFORM CU ORIGINALUL. Copiile trebuie să fie clare, nerespectarea acestei condiții constituind motiv de respingere a cererii solicitantului.

Art.26. Autorizaţia taxi se eliberează sub rezerva prezentării dovezii de fiscalizare a aparatului de taxat, în termen de maxim 15 zile de la eliberarea autorizației taxi. Dacă în termen de 15 zile de la eliberarea autorizaţiei taxi nu se prezintă dovada fiscalizării aparatului de taxat, autorizaţia taxi se retrage.

Art. 27. Toate autorizațiile taxi se vor înregistra într-un registru special de atribuire (evidență). Pentru fiecare transportator autorizat va fi deschisă o rubrică în care emitentul autorizației va nota toate operațiunile ce vor realizate.

Art.28. Autorizaţia taxi se eliberează împreună cu două ecusoane care au acelaşi termen de valabilitate cu aceasta. Modelul şi dimensiunile ecusoanelor vor fi stabilite prin regulamentul de organizare a serviciului de transport în regim de taxi, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local.

Art.29. (1) Ecusoanele taxi, se vor monta prin lipire pe portierele autovehiculului stânga/dreapta spate, fără a afecta banda şah. La expirarea valabilităţii, ecusoanele taxi se vor îndepărta obligatoriu de pe portierele taxiului. 

Art.30. Se interzice efectuarea serviciului de transport în regim de taxi fără ecusoane pe portiere, cu ecusoane lipite necorespunzător sau deteriorate. 

Art.31. Ecusoanele vor avea modelul şi dimensiunile conform ANEXEI Nr. 8.          Ecusoanele vor conţine obligatoriu următoarele elemente:

  1. localitatea de autorizare – Deva;
  2. tipul transportului respectiv – TAXI;
  3. termenul de valabilitate a autorizaţiei taxi;
  4. numărul de ordine al autorizaţiei taxi;
  5. numărul de înmatriculare al autovehiculului pentru care s-a eliberat autorizaţia taxi.

Art. 32. Cuantumul taxei de eliberare a celor doua ecusoane se stabilește în funcție de valoarea de achiziție a acestora și se plătește anticipat de către transportator.

Art. 33. Autorizația taxi va fi de culoare verde cu dimensiunile de 21x15 cm, conform modelului din ANEXA Nr. 9. și va conține urmatoarele date :

a) localitatea de autorizare;

b) tipul transportului, respectiv - TAXI - pentru transportul în regim de taxi;

c) termenul de valabilitate a autorizaţiei taxi;

d) numărul autorizației taxi;

e) numarul autorizației de transport persoane în regim de taxi;

f) marca autovehicul;

g) numar de înmatriculare;

i) data eliberării.

Art.34. Se interzice aplicarea pe caseta taxi sau pe elementele de caroserie a altor înscrisuri şi/sau însemne decât a celor aprobate prin lege și prin regulament.

 

CAP. XI. Vizare anuală a autorizației taxi

 

Art. 35. Transportatorii autorizați vor solicita vizarea autorizației taxi înainte cu, cel puțin 30 de zile de la data expirării valabilității vizei. În cazul în care transportatorul autorizat nu solicită vizarea autorizației taxi în perioada menționată, autorizația taxi va fi suspendată pe o perioada cuprisa între 1 și 3 luni.

Art.36. (1) Pentru vizarea autorizației taxi se vor depune următoarele documente prevăzute în ANEXA Nr. 10.  

a) cerere vizare autorizație taxi;

b) copie autorizaţie transport persoane/bunuri în regim de taxi;

c) copie certificat de înmatriculare autovehicul; 

d) copie carte de identitate a autovehiculului din care să rezulte că acesta este deţinut de către transportatorul autorizat, în proprietate sau în temeiul unui contract de leasing;

e) copie certificat de agreare R. A. R. (Registrul Auto Român);  

f) dovadă dispecerizare/contract dispecerizare în original eliberate de dispecertul la care este arondat transportatorul autorizat, pe luna în curs;

          g) copie asigurare mărfuri şi persoane transportate, precum şi bunurilor acestora; 

         h) copie atestat profesional al taximetristului ;

                   i) dovada achitării taxei pentru viza anuală   (nota de plată);

j) dovada achitării taxelor, impozitelor, chiriilor şi redevenţelor către Consiliul Local   (ștampila de la Direcția impozite și taxe locale pe cererea transportatorului);

k) acordul asociației profesionale reprezentative în original;

l) autorizaţia taxi;

          (2) Toate actele depuse vor fi însoțite de actele originale iar copiile se vor data, ștampila și semna de către transportator, cu mențiunea CONFORM CU ORIGINALUL. Copiile trebuie să fie clare, nerespectarea acestei condiții constituind motiv de respingere a cererii solicitantului.

 

Cap. XII. Prelungirea autorizaţiilor taxi

 

Art. 37. (1) O autorizaţie taxi atribuită pentru prima dată pentru un autovehicul se va prelungi, la cerere, pentru 5 ani, cu menţinerea obligatorie a aceluiași număr de ordine, numai dacă în acel moment autoturismul nu depăşeşte vechimea de 10 ani de la data fabricaţiei și este deţinut cu titlu de proprietate sau contract de leasing fiind îndeplinite toate condiţiile legale.

 2) În vederea prelungirii autorizației taxi, transportatorul autorizat are obligația de a depune cu 60 zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a autorizației, întreaga documentație la autoritatea de autorizare. 

Documentele privind prelungirea autorizației sunt prevazute în ANEXA Nr. 11.

a) cerere pentru prelungirea valabilităţii autorizaţiei taxi;

b) copie autorizaţie transport persoane/bunuri în regim de taxi;                                                        

c) copie certificat de înmatriculare autovehicul; 

d) copie carte de identitate a autovehiculului din care să rezulte că acesta este deţinut de către transportatorul autorizat, respectiv în proprietate sau în temeiul unui contract de leasing;

e) copie certificat de agreare R. A. R. (Registrul Auto Român);

f) dovada dispecerizare în original eliberată de dispeceratul la care este arondat transportatorul autorizat, pe luna în curs;

g) declaraţia pe propria răspundere cu privire la criteriile de departajare conform legislaţiei în vigoare;

h) declarația pe propria răspundere privind înregistrarea venitului brut realizat din transportul în regim de taxi;

i) dovada reprezentând plata taxelor pentru prelungirea, vizarea și contravaloarea  ecusoanelor/autocolantelor taxi (notele de plată); 

j) dovada achitării taxelor, impozitelor, chiriilor şi redevenţelor către Consiliul Local (ștampila de la Direcția impozite și taxe locale pe cererea transportatorului);

k) copie asigurare mărfuri şi persoane transportate, precum şi bunurilor acestora; 

         l) copie atestat profesional al taximetristului;

          m) autorizaţia taxi în original;

                   (3)Toate actele depuse vor fi însoțite de actele originale iar copiile se vor data, ștampila și semna de către transportator, cu mențiunea CONFORM CU ORIGINALUL. Copiile trebuie să fie clare, nerespectarea acestei condiții constituind motiv de respingere a cererii solicitantului.

Art.38. Autorizația de  taxi poate fi prelungită doar daca transportatorului nu i s-a retras autorizaţia de transport sau dacă nu a fost suspendată autorizaţia taxi în ultimii 5 ani.

          Art. 39. Contractul de atribuire în gestiune a serviciului de transport în regim de taxi este în termen de valabilitate şi transportatorul a respectat prevederile caietului de sarcini privind atribuirea.

Art.40. Pentru prelungirea autorizației taxi la 5 ani, se va elibera de către autoritatea emitentă și viza anuală condiționată de dovada achitarii taxei de viză.

 

CAP. XIII. Suspendarea autorizației taxi

 

Art.41. (1) Autorizaţia taxi poate fi suspendată odată cu ecusoanele aferente, pentru 1-3 luni, în următoarele cazuri:

a) nu mai este îndeplinită cel puţin una dintre condiţiile atribuirii documentului; 

b) a expirat valabilitatea inspecţiei tehnice periodice ; 

c) sunt încălcate prevederile privind modul de tarifare a serviciului, care defavorizează clientul sau care vizează evaziunea fiscală; 

d) au fost încălcate obligațiile prevăzute în contractul de atribuire în gestiune a serviciului;

e) plata serviciului de transport în regim de taxi nu s-a realizat pe baza bonului client eliberat corespunzător; 

f) transportul se efectuează fără documentele de plată obligatorii, în cazul transportului în regim de taxi;

g) aplicarea pe caseta taxi sau pe elementele de caroserie ale taxiului a altor înscrisuri, însemne sau accesorii decât cele stabilite de lege şi de prezentul regulament;

h) dacă se execută activitatea de transport în regim de taxi fără a avea aparatul de taxat și lampa taxi în funcțiune pentru poziția de operare;

i) alte situaţii prevăzute de prezentul regulament. 

        (2) În cazul în care, transporatorii autorizați nu respectă termenele de depunere a documentațiilor precizate la Cap. IV art.9 alin.(1); Cap.V art.11 alin.(3); Cap. XII 

art.37 alin.(2); Cap. XVI art.44 alin.(2), autorizația taxi/autorizația de transport, se suspendă pe o perioadă cuprinsă între 1 și 3 luni împreună cu ecusoanele aferente.

(3) În cazul suspendării autorizației taxi, transportatorul autorizat este obligat să predea la autoritatea de autorizare autorizaţia taxi/transport în original.

(4) Pe toata perioada suspendării autorizației taxi, transportatorul autorizat are obligația de a anunța dispeceratul la care este arondat, iar acesta nu va emite comenzi pe toata periada suspendării autorizației. 

(5) În cazul în care aceste autovehicule de taxi vor fi depistate în trafic de către reprezentanții autorităților abilitate, autorizația taxi se va retrage.

(6) Operatorul de transport în regim de taxi, deținător al unui autovehicul taxi care nu are inscripționările prevăzute de lege, cele prevazute în prezentul regulament și care prezintă părți ale caroseriei deteriorate, va fi obligat ca în termen de 30 de zile de la depistarea acestora de către reprezentanții autorităților abilitate, să remedieze situația, în caz contrar autorizația va fi suspendată pentru o perioadă de o lună sau suspendarea autorizației va fi prelungită până la remedierea situației.

(7) În situația în care autovehiculul a fost implicat într-un eveniment rutier în urma căruia i-a fost afectată funcționalitatea sau prezintă deteriorări ale caroseriei, în baza actelor doveditoare beneficiază de prelungirea termenului de remediere a situației cu obligația informării asupra duratei de timp necesare finalizării reparațiilor. În acest caz nu se vor aplica suspendări ale autorizației.

(8) Suspendarea autorizaţiei taxi se face prin Dispoziţie de Primar.

 

          CAP. XIV. Suspendarea autorizației taxi la cerere

 

           Art.42. (1) În cazul în care suspendarea autorizaţie taxi se face la solicitarea trasportului autorizat, acesta va depune o cerere conform ANEXEI Nr. 12, specificându-se motivele suspendării autorizației taxi. Prezentei cereri se vor anexa urmatoarele documente:     

         a) autorizaţia taxi în original sau declaraţie pe propria răspundere în cazul pierderii acesteia;

b) rezoluția de la Registrul Comertului  (suspendare/întrerupere activitate);

        (2) Ecusoanele de pe portierele autovehiculelor vor fi îndepărtate pe toata perioada de suspendare sau întrerupere a activității. 

 

CAP. XV. Retragere autorizație taxi

 

Art.43. (1)Retragerea autorizaţiei taxi sau a oricărei copii conforme a autorizaţiei de taxi, precum şi a ecusoanelor aferente este aplicabilă în următoarele cazuri:

a) odată cu retragerea autorizaţiei de transport;

b) în cazul imposibilităţii transportatorului autorizat de a face dovada existenţei sau valabilităţii ecusoanelor ori a unuia dintre documentele respective, în maximum 30 de zile, autorizaţia taxi se retrage, odată cu ecusoanele.

c) a fost obţinută pe baza unor documente false;

d) dacă a fost reţinută de două ori în 12 luni consecutive;

e) dacă activitatea de transport în regim de taxi cu autovehiculul respectiv a fost redusă în mod nejustificat, total sau parţial, faţă de prevederile contractului de atribuire în gestiune, timp de 6 luni, respectiv 12 luni consecutive, după cum rezultă din rapoartele memoriei fiscale depuse;

f) copia conformă şi/sau ecusonul, după caz, au fost încredinţate sau utilizate de alt autovehicul decât cel pentru care au fost atribuite;

g) dacă autovehiculul execută activitate de transport pe perioada în care copia conformă este reţinută;

h) dacă taxiul este dotat cu aparat de taxat nefiscalizat de către deţinătorul legal al autorizaţiei taxi;

i) în cazul în care conducătorul auto nu deţine certificat de atestare a pregătirii profesionale, sau certificatul de atestare a pregătirii profesionale obţinut are valabilitatea depăşită;

          (2) Retragerea autorizației de transport se face prin Dispoziție de Primar în conformitate cu Ordinul A.N.R.S.C. nr. 207/2007 pentru aprobarea Regulamentului - cadru de acordare a autorizațiilor de transport în domeniul serviciilor de transport public local.

 

CAP.XVI.   Modificare autorizație taxi

 

Art.44. (1) Orice modificare realizată asupra datelor autorizaţiei de transport privind schimbarea denumirii, a sediului sau a domiciliului transportatorului autorizat atrage şi modificarea corespunzătoare a datelor respective din autorizaţiile taxi ori din copiile conforme deţinute de acesta în momentul modificării. 

        (2) Orice modificare a uneia sau a mai multor condiţii care au stat la baza acordării autorizaţiei taxi se va comunica prin declaraţie pe propria răspundere a transportatorului autorizat, înaintată autorităţii de autorizare, în maximum 30 de zile de la data modificărilor respective. 

(3) Pentru modificarea autorizației taxi se depun următoarele documente prevazute în ANEXA Nr. 13.

a) cerere modificare autorizație taxi;

b) copie autorizaţie transport persoane/bunuri în regim de taxi; 

c) copie certificat de înmatriculare autovehicul; 

d) copie carte de identitate a autovehiculului din care să rezulte că acesta este deţinut de către transportatorul autorizat, respectiv în proprietate sau în temeiul unui contract de leasing;

        e) copie certificat de agreare R. A. R. (Registrul Auto Român);

       f) dovadă dispecerizare în original;

g) copie asigurare mărfuri şi persoane transportate, precum şi bunurilor acestora;

           h) copie a atestatului profesional al taximetristului;

i) dovada achitării taxelor, impozitelor, chiriilor şi redevenţelor către Consiliul Local (ștampila de la Direcția impozite și taxe locale pe cererea transportatorului);

j) declarație privind criteriile de departajare pentru autovehiculul cu nr. înmatriculare;

k) autorizaţia taxi în original;

l) dovada pentru modificarea autorizației taxi  și dovada plații pentru ecusoanele taxi (notele de plată);

                    (4) Toate actele depuse vor fi însoțite de actele originale iar copiile se vor data, ștampila și semna de către transportator, cu mențiunea CONFORM CU ORIGINALUL. Copiile trebuie să fie clare, nerespectarea acestei condiții constituind motiv de respingere a cererii solicitantului.

          (5) Modificarea autorizației taxi se face prin Dispoziţie de Primar.

        

CAP. XVII. Cesionarea autorizației taxi

 

Art.45. (1) Cesionarea parţială sau totală, după caz, a unui/unor contract/contracte de atribuire a gestiunii serviciului de transport taxi de către titularul/titularii acestora unuia sau mai multor transportatori nu este admisă decât dacă are loc una dintre următoarele operaţiuni:

a) titularii contractelor de atribuire a gestiunii delegate au fuzionat, dând naştere unui nou transportator;

b) titularul contractului de atribuire a gestiunii s-a divizat, dând naştere unor noi transportatori;

c) titularul contractului de atribuire a gestiunii renunţă la una sau mai multe autorizaţii taxi în favoarea unor angajaţi ai acestuia care dovedesc că au dobândit calitatea de transportator autorizat în regim de taxi, dând naştere astfel unuia sau mai multor transportatori, după caz;

d) titularul contractului de atribuire a gestiunii este o persoană fizică autorizată sau o asociaţie familială autorizată care se transformă într-o persoană juridică, dând naştere unui nou transportator.

          (2) Ca urmare a înfiinţării noilor transportatori în urma uneia dintre operaţiunile prevăzute la alin. (1)  autoritatea de autorizare emitentă a autorizaţiilor taxi, deţinute de titularii iniţiali ai contractelor de atribuire a gestiunii, la cererea acestora, le va comasa sau distribui corespunzător între transportatorii iniţiali şi transportatorii nou-înfiinţaţi, după caz, în raport cu numărul autovehiculelor care au fost preluate sau cedate între titularii contractelor şi transportatorii nou-înfiinţaţi.

(3) Pe baza autorizaţiilor taxi obţinute de fiecare transportator ca urmare a aplicării prevederilor alin. (2) contractele iniţiale de atribuire a gestiunii vor fi atribuite corespunzător de autoritatea respectivă transportatorilor rezultaţi în urma derulării operaţiunilor prevăzute la alin. (1), în interiorul aceluiaşi termen de valabilitate a contractului/contractelor iniţial/iniţiale.

          (4) În cazul art. Art. 45. (1), lit. a) titularii contractelor de atribuire a gestiunii delegate au fuzionat, dând naştere unui nou transportator, se vor prezenta și depune, documentele prevăzute în  ANEXA Nr. 14;

          (5) ) În cazul art. Art. 45. (1), lit. b) titularul contractului de atribuire a gestiunii s-a divizat, dând naştere unor noi transportatori, se vor prezenta și depune, documentele prevăzute în  ANEXA Nr. 15;

          (6) În cazul artArt. 45. (1), lit. c) titularul contractului de atribuire a gestiunii renunţă la una sau mai multe autorizaţii taxi în favoarea unor angajaţi ai acestuia care dovedesc că au dobândit calitatea de transportator autorizat în regim de taxi, dând naştere astfel unuia sau mai multor transportatori, după caz, se vor prezenta și depune, documentele prevăzute în  ANEXA Nr. 16;

(7) Pentru situația prevăzută la Art. 45. (1), lit. c)  unde titularul contractului de atribuire a gestiunii renunţă la una sau mai multe autorizaţii taxi în favoarea unui angajat/angajaţi ai acestuia care au dobandit calitatea de transportator autorizat, persoana care preia autorizația taxi va trebui să depună copia contractulului de muncă și raportul de salariat (REVISAL) prin care face dovada anagajării la operatorul de transport în regim de taxi de la care preia autorizația,  cel puțin 1 an.

          (8) În cazul art. Art. 45. (1), lit. d) titularul contractului de atribuire a gestiunii este o persoană fizică autorizată sau o asociaţie familială autorizată care se transformă într-o persoană juridică, dând naştere unui nou transportator, se vor prezenta și depune documentele prevăzute în   ANEXA Nr. 17.

(9) O autorizație taxi care a fost suspendată nu poate fi supusă procedurii de cesionare. 

 (10) Se interzice titularilor contractelor de atribuire a gestiunii delegate a serviciilor de transport în regim de taxi să încheie cu terţi contracte de subdelegare a serviciului de transport respectiv.

 

CAP.XVIII.   Documente obligatorii la bordul autovehiculului

 

Art.46. Autorizaţia taxi in original se găseşte obligatoriu la bordul autovehiculului şi este valabilă numai în prezenţa ecusoanelor şi a următoarelor documente, după caz:

  1. certificatul de înmatriculare a autovehiculului cu anexa privind inspecţia tehnică periodică valabilă;
  2. copia certificatului de agreare privind utilizarea autovehiculului în cazul transportului în regim de taxi, emis de R.A.R. prin reprezentanţele sale;
  3. asigurarea persoanelor, a bunurilor acestora şi a mărfurilor transportate, pentru riscurile ce cad în sarcina transportatorului autorizat;

d) asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto;

e) certificatul de atestare profesională a conducătorului auto, în cazul transportului de persoane;

f) copia buletinului de verificare metrologică a taximetrului aparatului de taxat;

g) copia contractului cu dispeceratul taxi, în cazul în care taxiul trebuie să fie dotat, conform prevederilor prezentei legi, cu staţie radio emisie-recepţie şi este arondat unui dispecerat taxi;

h) tarifele de bord semante și ștampilate;

i) ecusonul șoferului;

j) alte documente stabilite prin lege.

 

CAP. XIX.  Activitatea de dispecerat taxi

 

Art.47. (1) Activitatea de dispecerat taxi poate fi executată numai pe raza localităţii de autorizare de către orice persoană juridică, denumită în continuare dispecerat, autorizată de autoritatea de autorizare, în condiţiile prezentei legi.

          (2) Asigurarea dispecerizării serviciului de transport persoane în regim de taxi este în sarcina transportatorului autorizat.

          (3) Dispecerizarea poate fi asigurată de persoane juridice autorizate, care pot fi transportatori autorizaţi care execută transport în regim de taxi sau operatori economici care nu au în obiectul de activitate transportul în regim de taxi.

          (4) Autorizarea activităţii de dispecerat taxi se realizează de către autoritatea de autorizare, în condiţiile legii.

          (5) Un transportator autorizat căruia i s-a atribuit în gestiune executarea unui serviciu de transport persoane în regim de taxi, dacă nu îşi autorizează propria activitate de dispecerat, este obligat să apeleze la serviciile unui dispecer taxi autorizat, pe baze contractuale.

          (6) Dispeceratele taxi au dreptul să ofere servicii de dispecerizare numai pe bază de contract de servicii şi numai transportatorilor autorizaţi care îşi desfăşoară activitatea în localitatea respectivă, pe baza autorizaţiilor taxi emise de aceeaşi autoritate de autorizare.

          (7) În condiţiile în care în obiectul de activitate al unui operator economic înregistrat la registrul comerţului se regăsesc deopotrivă activitatea de transport 

persoane în regim de taxi şi activitatea de dispecerat taxi, aceasta din urmă este considerată o activitate conexă a transportatorului autorizat.

          (8) Denumirea dispeceratului taxi şi numărul de apel telefonic al dispeceratului taxi, precum şi al telefonului mobil din dotarea taxiurilor, după caz, va fi afişat pe caseta specială taxi sau pe caroserie. Este interzisă afişarea pe caroserie sau pe caseta specială a denumirii unui dispecer şi/sau a numărului telefonic de apel dacă acesta nu este autorizat ca dispecer taxi în localitatea respectivă. Este interzisa afișarea pe caroseria autovehiculului de taxi a altui dispecerat decat acela la care este arondat transportatorul.

          (9) În orice altă situaţie decât cea prezentată în alin. (3), relaţia dintre un dispecerat taxi şi un transportator autorizat care execută transport în regim de taxi este o relaţie contractuală bazată pe contractul de dispecerizare.

          (10) Preţul unui contract de dispecerizare încheiat cu un transportator autorizat reprezintă suma tarifelor de dispecerizare aplicate pentru fiecare autovehicul taxi deservit pentru care acesta deţine autorizaţie taxi valabilă.

          (11) Tariful de dispecerizare a unui autovehicul taxi este unic pentru toţi transportatorii autorizaţi deserviţi specificat în  contractul de dispecerizare.

          (12) Nivelul tarifului de dispecerizare a unui autovehicul taxi practicat de un dispecerat taxi se stabileşte în raport direct cu valoarea medie a tarifelor de distanţă utilizate la nivelul dispeceratului şi este convenit obligatoriu cu majoritatea transportatorilor autorizaţi deserviţi.

          (13) Orice modificare a tarifului de dispecerizare a unui autovehicul taxi se poate face numai în condiţiile în care se modifică valoarea medie a tarifelor de distanţă utilizate la nivel de dispecerat. Tariful de dispecerizare nu poate fi modificat cu un procent mai mare decât procentul de modificare a valorii medii a tarifelor de distanţă utilizate.

          Art.48. (1) Contractul de dispecerizare trebuie să excludă orice tratament discriminatoriu aplicat transportatorilor autorizaţi deserviţi, precum şi orice tendinţă monopolistă, de control al pieţei şi de eliminare a concurenţei.

Un contract de dispecerizare trebuie să conţină şi următoarele clauze:

          a) interdicţia abaterilor de la calitatea şi siguranţa serviciului;

          b) interdicţia abaterilor de la legalitatea transporturilor;

          c) modalitatea de a utiliza tariful de distanţă, respectiv tarif unic şi/sau tarif diferenţiat, pe timp de zi şi pe timp de noapte, în conformitate cu normele de stabilire a tarifelor emise de A.N.R.S.C.;

          d) interdicţia privind nerespectarea numărului minim de taxiuri şi programele minimale de lucru ale taxiurilor în piaţă;

          e) interdicţia privind refuzarea nejustificată a executării unor curse comandate de clienţi;

          f) interdicţia privind funcţionarea unui transportator autorizat cu încălcarea prevederilor legale;

          g) interdicţia implicării taxiurilor şi a taximetriştilor în activităţi cu caracter infracţional sau antisocial;

          h) modalităţile în care dispeceratele asigură controlul privind modul cum transportatorii autorizaţi respectă obligaţiile ce derivă din prevederile contractuale şi în ce cazuri de încălcare a unor obligaţii, contractul poate fi reziliat unilateral;

          i) alte prevederi stabilite prin hotărâre a Consiliului local al Municipiului Deva.

 

CAP. XX. Obținere autorizație de funcționare dispecerat taxi și vizare anuală

 

Art.49.(1) Autorizaţia de funcționare al dispeceratului taxi se emite și se vizează anual de către Serviciul privatizare, pe baza documentaţiei prevăzute în ANEXA Nr. 18.

a) cerere obținere autorizație dispecerat taxi;   

b) copie de pe certificatul de înmatriculare emis de registrul comerţului;

c) declaraţie pe propria răspundere a managerului de transport în regim de taxi şi închiriere să administreze, conform căreia dispeceratul deţine baza tehnică necesară, staţia de emisie-recepţie, frecvenţa radio protejată, personalul autorizat şi spaţiile necesare; 

d) copie de pe certificatul de operator radiotelefonist al angajaţilor dispeceratului taxi, eliberat de autoritatea în domeniul comunicaţiilor;

e) copie de pe licenţa de utilizare a frecvenţelor radioelectrice, eliberată de autoritatea în domeniu;

f) copie certificat constatator eliberat de O.R.C., privind depunerea declarațiilor pe propria raspundere pentru punctul de lucru și obiectul de activitate ce se solicită a fi autorizat, pe luna în curs;

g) dovada achitarii taxelor, impozitelor, redevențelor catre Consiliul Local al Municipiului Deva (ștampila de la Direcția impozite și taxe locale pe cererea transportatorului);

h) dovada achitării taxei pentru eliberarea autorizației de dispecerat taxi (nota de plată).

     (3) Autorizaţia de functionare pentru dispeceratul taxi, se eliberează pentru o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea prelungirii la cerere pe perioade de 5 ani în aceleaşi condiţii ca la emitere.       

(4) Autorizația are valabilitate numai pe raza administrativ-teritorială a autorităţii de autorizare. Actele pentru vizarea anuală sunt cele, care au stat la baza eliberării acesteia și se vor depune cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea vizei fiind prevăzute în ANEXA Nr.19;

 (5) În caz de neprezentare pentru vizarea anuală în termenul prevăzut, autorizația de dispecerat se va retrage.

(6) Dispeceratul poate pune la dispoziţia transportatorilor autorizaţi pe care îi deserveşte staţii radio de emisie-recepţie pentru dotarea taxiurilor, pe bază de contract de închiriere, încheiat în condiţi nediscriminatorii. 

          (7) Un transportator are dreptul sa fie arondat la un singur dispecerat taxi. Se interzice deținerea mai multor stații de emisie recepție pe autovehiculul care efectueaza transport in regim de taxi.

          Art.50. Transportul public de persoane în regim de taxi se desfășoara continuu pe perioada celor 24 de ore ale zilei. Transportul public de persoane în regim de taxi 

va fi organizat de dispeceratele taxi în așa fel încat să se asigure pe tot parcursul celor 24 de ore, urmatoarele procente minime de autovehicule în trafic:

          - 50% din numarul total de autovehicule aflate în contractual de dispecerizare în intervalul orar 07 – 17;

          - 40% din numarul total de autovehicule aflate în contractual de dispecerizare în intervalul orar 17 – 23;

          - 15% din numarul total de autovehicule aflate în contractual de dispecerizare în intervalul orar 23 - 07;

          - 50% din numarul total de autovehicule aflate în contractual de dispecerizare în zilele de sâmbată, duminica și sărbatori legale.

Art. 51. Modelul autorizației de funcționare al dispeceratului taxi va fi cel prevăzut în ANEXEI Nr. 20.

Art. 52. Orice modificare a uneia sau a mai multor condiţii care au stat la baza acordării autorizaţiei de dispecerat se va comunica prin declaraţie pe propria răspundere a transportatorului autorizat, înaintată autorităţii de autorizare, în maximum 30 de zile de la data modificărilor respective.

 

          CAP. XXI. Retragere autorizație dispecerat taxi

 

Art.53. (1) Autorizația pentru activitatea de dispecerat taxi va fi retrasă în urmatoarele cazuri:

a) autorizaţia a fost eliberată pe baza unor documente false sau neconforme cu realitatea;

b) nu mai sunt îndeplinite condiţiile care menţin valabilitatea acesteia;

c) dispeceratul deserveşte taxiuri dotate cu staţii radio neînregistrate în registrul de evidenţă a acestora sau mai multe statii de emisie pe un autovehicul taxi.

d) dispeceratul deserveşte autovehicule pentru care nu s-au atribuit autorizaţii taxi sau deţin autorizaţii taxi atribuite de autorităţile de autorizare ale altor localităţi;

e) dispeceratul deserveşte autoturisme care realizează transporturi în regim de închiriere;

f) dispeceratul impune transportatorilor autorizaţi deserviţi practicarea unor tarife destinate controlului pieţei şi eliminării concurenţei;

g) la cerere.

 (2) În cazul în care la controlul autoritățiilor abilitate, vor fi depistate mai multe statii de emisie recepție într-un autovehicul care efectuează transport în regim de taxi, autorizația de dispecerat se va retrage.

 (3) Retragerea autorizației de dispecerat taxi la cerere, se realizează de catre autoritatea de autorizare și are drept consecință pierderea calității de dispecerat taxi autorizat și se face pe baza următoarelor documente:

                  a) cererea-tip pentru retragerea autorizației de dispecerat taxi conform ANEXEI Nr. 21.

                  b) autorizația de dispecerat în original sau declarație pe propria răspundere în cazul pierderii acesteia; 

          Art. 54. Transportatorii autorizați care doresc eliberarea unui duplicat al autorizației de dispecerat taxi, fapt ocazionat de pierderea sau distrugerea autorizației eliberate anterior, vor depune la registratura autorității administrației publice locale, o declarație pe propria răspundere privind motivele solicitării sale, dovada publicării unui anunț într-un ziar de interes local prin care titularul autorizației declară actul nul, precum și dovada achitării taxei pentru eliberarea unui duplicat. În cazul deteriorării autorizației se va proceda în mod similar cu cel al pierderii/distrugerii autorizației de dispecerat taxi.

Cap.XXII. Procedura de încheiere a contractelor de atribuire în gestiune

 

Art. 55. (1) Serviciul de transport în regim de taxi în municipiul Deva se atribuie în gestiune delegată, prin contract de atribuire, de către autoritatea de autorizare, transportatorilor autorizaţi, pe baza autorizaţiei de transport corespunzătoare, emisă de către aceasta, precum şi pe baza numărului de autorizaţii taxi, obţinute prin procedura de atribuire.

(2) Odată cu finalizarea procedurii de eliberare a autorizaţiei taxi se demarează procedura de încheiere a contractului de atribuire în gestiune delegată a serviciului respectiv.

          (3) Contractul de atribuire în gestiune delegata se încheie pentru o perioadă egală cu durata maximă a valabilităţii autorizaţiei taxi atribuite, dar nu mai mult de 5 ani. Contractul de atribuire a gestiunii delegate poate fi reînnoit pe baza deţinerii în continuare a unor autorizaţii taxi, obţinute în condiţiile prezentei legi. 

          (4) Dacă pe parcursul derulării contractului de atribuire, transportatorul autorizat obţine alte autorizaţii taxi, acestea vor fi incluse în contract prin act adiţional, nemodificând durata contractului. Actul aditional va avea modelul conform ANEXEI Nr. 22.

 (5) Odată cu aprobarea noului regulament toți transportatorii autorizați care dețin autorizații de transport/taxi valabile, vor fi invitați la Primăria Deva pentru însușirea noilor contracte adaptate noului regulament.

                       (6)   Contractul de atribuire în gestiune va conţine:

      a) lista cu autorizaţiile taxi deţinute, cu precizarea numărului de ordine a termenelor de valabilitate a acestora;

      b) caietul de sarcini;

      c) drepturile şi obligaţiile părţilor;

      (7) Unui transportator autorizat care deţine un contract de atribuire în gestiune i se interzice a încheia cu terţi contracte de subdelegare a serviciului respectiv.

      (8) Un contract de atribuire se reziliază în următoarele cazuri:

      a) au fost retrase toate autorizaţiile taxi care au făcut obiectul contractului;

 b) a fost retrasă autorizaţia de transport a transportatorului autorizat;

          c) conform prevederilor contractului;

d) în caz de nerespectare repetată a clauzelor contractuale.

(9) Drepturile şi obligaţiile transportatorilor autorizaţi cărora li se atribuire în gestiune delegată executarea serviciului de transport în regim de taxi se prevăd în caietele de sarcini prevazute în ANEXA Nr. 23.

Art.56. Contractele de atribuire a gestiunii delegate serviciului de transport în regim de taxi şi caietele de sarcini se întocmesc conform contract – cadru prevazut în ANEXA Nr. 24.

 

Cap.XXIII. Autovehiculele taxi

 

Art.57. Transportul public local de persoane în regim de taxi se efectuează numai cu vehicule rutiere destinate prin construcţie tipului respectiv de transport şi 

dotate cu aparate de taxat, staţii radio de emisie – recepţie şi lampă taxi, toate în stare de funcţionare şi cu însemne, înscrisuri şi elemente de culoare ale caroseriei stabilite prin prezentul regulament.

Art.58. Transportul de persoane sau bunuri în regim de taxi se efectuează cu autovehicule agreate de RAR.

Art. 59. (1) Taxiurile vor avea următoarele dotări şi marcaje:

a) linia mediană orizontală a caroseriei, sub nivelul geamului, va fi marcată pe părţile laterale de o bandă dublă de carouri tip şah, de culori alternative alb şi negru de dimensiuni 3 x 3 cm la autoturism şi 5 x 5 cm la celelalte autovehicule;

        b) partea de deasupra benzii duble tip şah, va avea culoarea albă, conform Hotărârii Consiliului Local Deva, pentru autovehiculele existente la momentul actual iar pentru cele care urmează a fi înlocuite, toată caroseria va avea culoarea albă.

          c) lampă taxi de culoare galbenă cu înscriere TAXI faţă-spate, aprinsă permanent în timpul programului de lucru cu două lămpi suplimentare, de culori diferite, cea roşie indică poziţia ocupat a taxiului (în stânga) şi cea verde indică poziţia liber a taxiului (în dreapta). Modelul lampii va fi omologat de către RAR. 

            În cazul taxiurilor aparţinând transportatorului autorizat, lampa taxi poate fi astfel  dimensionată încât pe părţile laterale, opţional, să se poată înscrie vizibil datele de identificare ale acestuia sau ale dispeceratului taxi, astfel cum sunt înregistrate la registrul comerţului, şi numărul de apel telefonic al dispeceratului taxi care îl deserveşte.

            d) ecusoanele taxi aplicate pe uşile din spate vor avea modelul prevăzut în ANEXA Nr. 8;

           e) pe portierele din faţă ale taxiului se aplică înscrisuri privind valorile tarifelor de distanţă (lei/km), practicate pe timp de zi şi pe timp de noapte, astfel încât acestea să fie vizibile de la minimum 5 metri.

                     f) în interiorul taxiului va fi afișată o listă care conține următoarele date:

                     - titularul legal al autorizaţiei taxi;

                     -tarifele practicate purtând ştampila Primăriei municipiului Deva și ștampila transportatorului autorizat conform modelului prevăzut în ANEXA Nr. 25.

  1. ecuson șofer care, cuprinde numele şi fotografia conducătorului auto;

          Art. 60. Taxiurile au acces în condiţii egale şi nediscriminatorii în locurile de aşteptare a clienţilor, în limita locurilor vacante.

          Art. 61. În lipsa locurilor de aşteptare a clienţilor taxiurile pot staţiona numai în locurile premise pentru autovehicule.

          Art. 62. Este interzis transportul persoanelor în regim de taxi pe trasee fixe, prestabilite de taximetrist.

          Art. 63. Este interzisă utilizarea staţiilor destinate transportului public în comun ca puncte de îmbarcare şi/sau debarcare a clienţilor.

          Art. 64. Este interzis ca un transportator autorizat în regim de taxi să deţină poziţia de monopol într-o staţie de aşteptare a clienţilor care are caracterul unui loc public.

          Art. 65. Transportatorii autorizati in regim de taxi sunt obligati sa deserveasca toate locatiile cu locuri de asteptare ale clientilor, locatii care au fost stabilite de comun acord cu reprezentanții taximetriștilor și aprobate prin Hotarare de Consiliu Local.

Cap.XXIV. Tarife privind transportul în regim de taxi

 

          Art. 66. (1) Tarifele utilizate de către transportatorii autorizaţi în executarea serviciilor de transport public local de persoane, bunuri sau mărfuri în regim de taxi se stabilesc, se ajustează sau se modifică cu respectarea normelor metodologice în vigoare.

          (2) În cazul transportului public local de persoane în regim de taxi, se utilizează tariful simplu, respectiv :

          a) tariful de pornire (lei);

          b) tariful de distanţă (lei/km);

          c) tariful orar ( lei/oră).

             Art. 67. (1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentului regulament se vor respecta tarifele maximale de distanţă, pentru transportul public local de persoane în regim de taxi astfel:

  1. tariful de distanţă, maximal, pe timp de zi (între orele 06,00–22,00)
  2. tariful de distanţă, maximal, pe timp de noapte (între orele 22,00-06,00)

                    (2) Tariful de noapte nu va fi mai mic decât tariful de zi, dar nu va fi mai mare decât cu până la 50% din tariful de zi.

          (3)  În cazul transportului de persoane în regim de taxi, orice tarif de distanţă utilizat de către transportatorii autorizaţi nu poate depăşi tariful de distanţă maximal.

(4) Tariful de distanţă maximal se aprobă prin hotărâre a consiliului local, pe baza propunerii fundamentate de către transportatorii autorizaţi, în urma consultării asociaţiilor profesionale reprezentative existente și se fundamentează pe baza fișei defundamentare pe elementele de cheltuieli prevăzută în Ordinul nr. 243/2007 al A.N.R.S.C. privind aprobarea Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru serviciile de transport public local de persoane, bunuri sau mărfuri în regim de taxi.

          (5)Tariful pentru serviciile de transport public local de persoane în regim de taxi se fundamentează fără includerea TVA în cheltuielile materiale, aceasta urmând să fie 

aplicată la totalul cheltuielilor rezultate plus cota de profit rezonabilă, cu excepţia situaţiilor în care transportatorul autorizat nu este plătitor de TVA. 

          (6) Autorităţile administraţiei publice locale implicate pot solicita de la transportatorii autorizaţi sau de la asociaţiile profesionale reprezentative informaţii pentru clarificarea unor aspecte din propunerile de stabilire, ajustare sau modificare a tarifului de distanţă maximal.

          (7) Orice solicitare de modificare, ajustare de tarife pentru serviciile de transport public local de persoane în regim de taxi până la prețul maximal aprobat prin HCL, va fi însoțită de hotărârea asociaţiei profesionale reprezentative. Anexat hotârării se va depune și lista cu transportatorii autorizați, colaboratori ai dispeceratelor de taxi persoane fizice și juridice, semnată și ștampilată de către aceștia.

 

                      Cap.XXV. Înlocuirea unui autovehicul

 

Art.68. (1) Transportatorul autorizat poate să îşi înlocuiască, la cerere, autovehiculul deţinut, cu titlu de proprietate sau contract de leasing pentru care a obţinut o autorizaţie taxi, cu un alt autovehicul deţinut în aceleaşi condiţii, care îndeplinesc criteriile de departajare din prezentul regulament, cu cel puţin acelaşi punctaj pe care autovehiculul înlocuit l-a obţinut, în următoarele conditi:

          a) să îndeplinească cel puţin acelaşi punctaj ca autovehiculul înlocuit privind criteriile de departajare în cazul transportului de persoane în regim de taxi;

          b) să aibă vechimea de la data fabricaţiei cel mult egală cu vechimea autovehiculului înlocuit, dar nu mai mult de 10 ani;

          c) să îndeplinească condiţiile necesare pentru procedura de eliberare a autorizaţiilor taxi sau a copiilor conforme, după caz.

       (2)Un autovehicul poate fi înlocuit în unul dintre următoarele cazuri:

          a) autovehiculul nu mai poate fi utilizat datorită uzurii fizice, morale, deteriorării sau furtului. În această categorie se înscrie şi cazul în care autovehiculul nu mai corespunde normelor europene privind noxele;

          b) autovehiculul a fost casat;

          c) autovehiculul a fost înstrăinat;

          d) autovehiculul înlocuitor are o vechime mai mică şi obţine un punctaj superior din aplicarea criteriilor de departajare existente, după caz.

            (3) Pe baza cererii de înlocuire și a documentației prevazută în                      ANEXA Nr. 13. şi a dovezii privind fiscalizarea aparatului de taxat, autoritatea de autorizare va elibera o nouă autorizaţie taxi împreună cu ecusoanele corespunzătoare care se vor achita le momentul depunerii documentației.

  (4) Un transportator autorizat în regim de taxi care dorește înlocuirea autovehiculului, are obligația de a depune documentele aferente, cu maxim 60 de zile înainte de expirarea valabilității autorizației taxi. 

            (5) Autovehiculele care vor fi înlocuite vor avea în totalitate culoarea albă, încercându-se intoducerea lor treptat în activitatea de taxi.

           (6) Modificările realizate autorizaţiilor taxi în cazul de față, atrag corespunzător şi modificări ale ecusoanelor respective. 

 

      Cap. XXVI. Cazierul de conduită profesională 

Art. 69. (1) Primăria municipiului Deva prin autoritatea de autorizare va organiza o bază de date privind activitatea profesională, evidența abaterilor de la conduita profesională și a sancțiunilor pentru următoarele categorii de persoane:

a) persoanele care au calitatea de manageri de transport reprezentând transportatorii autorizați;

           b) taximetriștii;

     (2) Includerea unei persoane în baza de date se face pe baza unei declarații pe propria răspundere conform ANEXEI Nr. 26 dată de managerul de transport în cazul persoanelor juridice și de titularul autorizației, în cazul persoanelor fizice, din care să rezulte că persoana respectivă nu a comis abateri de la conduita profesională și nu a avut sancțiuni legate de această activitate.

         (3) Datele referitoare la activitatea profesională, abaterile de la conduita profesională și de la prevederile standardului ocupațional și sancțiunile primite pentru aceste abateri constituie cazierul de conduită profesională al unei persoane. Un cazier de conduită profesională corespunzator trebuie să confirme că în activitatea sa, persoana a dovedit probitate morală și profesională și că nu figurează cu abateri grave de la conduita profesională. Modelul cazierului se regăsește în ANEXA Nr. 27.

          (4) Autoritatea de autorizare, cu ocazia emiterii autorizatiilor taxi, solicită persoanei desemnate, care reprezintă transportatorul autorizat, să depună dovada includerii tuturor taximetriștilor utilizați în baza de date a Primăriei municipiului Deva.

         (5) Transportatorul autorizat persoană juridică solicită la angajarea fiecărui taximetrist dovada că acesta este inclus în baza de date a Primăriei municipiului Deva. Pe baza dovezii, transportatorul autorizat solicită în scris Primăriei Municipiului Deva, cazierul de conduită profesională, care se anexează obligatoriu la dosarul de angajare.

          (6) Orice informație oferită de o persoană despre activitatea sa profesională pentru a fi inclusă în baza de date are regimul unei declarații pe propria răspundere.

 

          

 

 

 

Cap.XXVIII. Drepturile şi obligaţiile transportatorilor autorizaţi, a taximetriştilor, a dispeceratelor taxi si a clientilor

 

          Art. 70.  Drepturile transportatorilor autorizaţi:

        1) Transportatorii autorizaţi care desfăşoară activităţi de transport public local în regim de taxi au următoarele drepturi:

  1. să încaseze tarifele aferente tipului de serviciu prestat;
  2. să stabilească tarifele de distanţă maximale pentru serviciile de transport public local de persoane în regim de taxi pe baza unei fundamentări realizate de către transportatorii autorizaţi, cu consultarea asociaţiilor profesionale representative și aprobate prin hotărâri ale consiliilor locale;
  3. să includă în tarifele de transport percepute utilizatorilor primele de asigurare pentru aceştia şi pentru bagajele lor, precum şi pentru riscurile ce pot decurge din efectuarea operaţiunilor de transport, în cazul transportului public local de mărfuri sau bunuri în regim de taxi;
  4. să utilizeze patrimoniul propriu sau concesionat pentru asigurarea serviciului public local de transport în regim de taxi;
  5. în cazul nerespectării obligaţiilor contractuale de către concedent, conform legislaţiei în vigoare, se poate adresa instanţei competente. 

 

      Art.71. Obligaţiile transportatorilor autorizaţi:

           (1) În vederea realizării transportului de persoane, mărfuri sau bunuri în regim de taxi, în condiţii de siguranţă, calitate şi legalitate, transportatorii autorizaţi, dispeceratele taxi, taximetriştii şi clienţii trebuie să respecte obligaţiile prevăzute în prezentul regulament, obligaţiile prevăzute în regulamentele de organizare şi funcţionare a serviciului de transport local, precum şi cele prevăzute în contractele de atribuire a gestiunii serviciului.

          (2) Principalele obligaţii ale transportatorilor autorizaţi sunt următoarele:

          a) să asigure executarea serviciilor de transport în regim de taxi în condiţii de legalitate, siguranţă şi calitate;

          b) să nu execute alte categorii de transporturi publice decât în regim de taxi, cu taxiuri agreate şi având însemnele de personalizare şi identificare proprii, stabilite de prezenta lege;

          c) să nu utilizeze ca taximetrişti conducători auto care nu deţin certificate de atestare a pregătirii profesionale şi care nu corespund prevederilor Standardului ocupaţional al taximetristului, înregistrând abateri grave în cazierul de conduită profesională;

          d) să nu încredinţeze, sub nicio formă, conducerea autovehiculului taxi, pentru a realiza serviciul de transport contractat, altui taximetrist, în cazul transportatorului autorizat care este persoană fizică sau asociaţie familială;

          e) să asigure dispecerizarea activităţii sau, după caz, posibilitatea apelării prin telefon mobil;

          f) să asigure clientului şi celorlalte persoane transportate beneficiul asigurării lor, a mărfurilor sau a bunurilor acestora pe toată durata transportului;

          g) să asigure posibilitatea ca taximetristul să poată transmite la societate orice informaţie referitoare la întreruperea efectuării unei curse sau la alte evenimente referitoare la siguranţa transportului ori a sa personală;

          h) să anunţe autoritatea de poliţie, autoritatea fiscală, autoritatea de metrologie şi agenţia service de care depind, în caz de furt sau dispariţie, în orice mod, a aparatului de taxat sau a staţiei radio de emisie-recepţie de pe taxi;

          i) să înştiinţeze în scris asociaţia din care face parte taximetristul în legătură cu întreruperea contractului individual de muncă sau cu sancţiunile aplicate acestuia pentru abateri disciplinare;

          j) să prezinte în termen aparatul de taxat, după instalarea pe taxi, la prima verificare metrologică a taximetrului, precum şi ulterior la termenele scadente;

          k) să furnizeze, la solicitarea autorităţilor cu atribuţii de control, informaţiile privind activitatea de transport desfăşurată.

 

Art. 72. Obligaţiile taximetriştilor

  1. Principalele obligatii ale taximetristilor sunt urmatoarele :

a) să aibă ţinută corespunzătoare, un comportament civilizat şi preventiv în relaţia cu clientul, respectând conduita de bună practică, conform prevederilor Standardului ocupaţional al taximetristului;

          b) să deţină certificatul de atestare a pregătirii profesionale valabil şi să îl prezinte la solicitarea organelor de control abilitate de prezenta lege;

          c) să nu refuze clientul în efectuarea unei curse în interiorul localităţii şi să respecte solicitările legale ale acestuia;

          d) să oprească pe traseu la semnul clientului, când se află în poziţia de operare <LIBER>, cu excepţia cazului când se deplasează să preia un client la comanda dispecerului sau când condiţiile de trafic nu permit această manevră;

          e) să elibereze bonul client la finalul cursei, pe baza căruia va încasa contravaloarea prestaţiei efectuate;

          f) să nu pretindă ca plată pentru prestaţia efectuată decât suma prevăzută pe bonul client;

          g) să nu implice taxiul în mod deliberat, direct sau indirect, în activităţi cu caracter infracţional ori în alte acte antisociale;

          h) să anunţe organele de poliţie, în cel mai scurt timp şi cu prioritate, despre orice eveniment grav la care au participat sau au fost martori;

          i) să nu angajeze transportul unui client aflat în stare avansată de ebrietate;

          j) să transporte clientul la destinaţie pe traseul optim sau pe traseul solicitat ori convenit cu acesta;

          k) să nu încarce taxiul peste capacitatea sau gabaritul de transport autorizat;

          l) să asigure integritatea calitativă şi cantitativă a mărfurilor sau bunurilor transportate, în cazul în care clientul nu le însoţeşte pe durata transportului;

          m) să transporte bagajele clienţilor, în cazul transportului de persoane, în limitele spaţiului destinat pentru acestea, fără perceperea de tarife suplimentare;

          n) să prezinte informaţiile cerute sau să faciliteze accesul organelor de control împuternicite la aparatul de taxat, pentru verificare;

          o) să nu transporte bagaje sau bunuri care să nu permită închiderea portbagajului, portierelor şi a geamurilor;

          p) să nu execute activitatea de transport în regim de taxi fără a avea sigiliile corespunzătoare la aparatul de taxat;

          q) să nu transporte clienţi pe bancheta din faţă decât în cazul în care îi atenţionează în prealabil că au obligaţia să poarte centura de siguranţă;

          r) să nu execute activitate de transport în regim de taxi fără a avea aparatul de taxat şi lampa taxi în funcţiune pentru poziţia de operare respectivă;

          s) să se supună controlului autorităţilor abilitate şi să prezinte la control, în timpul activităţii, documentele prevăzute de prezenta lege şi de legislaţia în vigoare;

          t) să poarte obligatoriu centura de siguranţă când circulă fără client, în restul cazurilor portul centurii fiind opţional;

          u) să nu utilizeze staţia radio din dotarea taxiului pentru alarmare nejustificată, care poate genera sau favoriza tulburarea ordinii publice;

          v) să nu execute curse în afara localităţii de autorizare decât în condiţiile prevăzute de lege;

          x) să nu fumeze şi să nu utilizeze mijloacele audio/video fără acordul clientului.

       z) să întrețină aspectul curat și îngrijit al autovehiculelor, atât în interiorul cât și în exteriorul acestora;

 

          Art. 73.  Obligațiile clienților

          (1) Principalele obligații ale clientilor sunt:

          a) să achite preţul transportului executat;

          b) să solicite, să preia şi să păstreze bonul client la coborârea din taxi;

          c) să nu plătească serviciile pe care le-a realizat taximetristul decât în limita sumei totale prevăzute în bonul client;

          d) să nu provoace sau să nu dezvolte stări conflictuale cu taximetristul în timpul desfăşurării cursei respective;

          e) să nu oblige sau să nu impună, sub orice modalitate, taximetristului să execute alte transporturi decat cele prevazute;

          f) să acorde sprijin taximetristului în cazul agresării sau accidentării acestuia în timpul efectuării transportului, anunţând imediat organele de poliţie în legătură cu aceste evenimente;

          g) să sesizeze primăria localităţii de autorizare şi filiala judeţeană a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, după caz, în legătură cu practici neconforme ale taximetristului care le-au creat prejudicii ori au afectat calitatea serviciilor de taximetrie solicitate;

          h) să nu ocupe scaunul de lângă taximetrist dacă nu poartă centura de siguranţă.

 

          

           Art. 74.  Obligațiile dispeceratelor taxi:

          (1) Principalele obligatii ale dispeceratelor taxi sunt urmatoarele:

          a) dispeceratul trebuie să ţină un registru special de evidenţă a elementelor de identificare a tuturor staţiilor radio de emisie-recepţie, aflate în dotarea taxiurilor deservite, numerelor de apel, denumirii transportatorului autorizat deservit, numărului şi duratei de valabilitate ale autorizaţiei taxi;

          b) să comunice, la solicitarea autorităţilor de control abilitate, informaţiile solicitate privind utilizatorii serviciilor de dispecerat taxi;

          c) să nu deservească taxiuri dotate cu staţii radio de emisie-recepţie deţinute ilicit sau autovehicule care execută transport în regim de închiriere;

          d) dispeceratele sunt obligate ca în momentul solicitării serviciului de transport de către un client, la cererea expresă a acestuia, să îl informeze în legătură cu tariful 

sau gama de tarife pe care le practică taxiurile deservite şi să respecte preferinţa clientului;

          e) să controleze respectarea de către transportatorii autorizaţi a obligaţiilor ce derivă din prevederile contractelor de dispecerizare încheiate cu aceştia;

          f) să nu aplice practici discriminatorii privind deservirea transportatorilor autorizaţi;

          g) să nu aplice practici prin care să deţină controlul asupra pieţei taximetriei, să provoace distorsiuni ale concurenţei sau să elimine concurenţa, precum şi practici monopoliste;

          h) să dispecerizeze numai transportatorii autorizaţi care desfăşoară serviciul de transport în regim de taxi în aceeaşi localitate de autorizare.

 

          Cap. XXIX. Contravenții și sancțiuni

 

          Art. 75. (1) Pe lângă contravențiile prevăzute în Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere cu modificările și completările ulterioare, constituie contravenții următoarele fapte și se sancționează cu amendă de la 300 la 500 de lei :

          a) așteptarea clienților de către un autovehicul taxi în afara locurilor de așteptare și peste limita locurilor aprobate și libere;

          b) efectuarea serviciului de transport persoane sau bunuri în regim de taxi cu un autovehicul a cărui autorizație taxi este suspendată;

          c) neprezentarea în termen de 3 zile lucrătoare, în cazul unei solicitări emise de către autoritatea de autorizare din cadrul Primăriei municipiului Deva pentru operatorul de transport sau dispeceratul taxi; 

          d) nerespectarea condițiilor referitoare la culoarea autovehiculului taxi;

          e) nerespectarea termenului de 5 zile pentru predarea ecusoanelor inscripționate cu numărul de autorizație taxi de la data primirii dispoziției de retragere a autorizației taxi;

          f) neprezentarea la control, în timpul activității a următoarelor documente, în prezența cărora autorizația de taxi este valabilă :

           - certificatul de înmatriculare a autovehiculului cu anexa privind inspecţia tehnică periodică valabilă;

           - copia certificatului de agreare privind utilizarea autovehiculului în cazul transportului în regim de taxi, emis de R.A.R. prin reprezentanţele sale;

                         - asigurarea persoanelor, a bunurilor acestora şi a mărfurilor transportate, pentru riscurile ce cad în sarcina transportatorului autorizat;

           - asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto;

                        - certificatul de atestare profesională a conducătorului auto, în cazul transportului de persoane;

                         - copia buletinului de verificare metrologică a taximetrului aparatului de taxat;

                         - copia contractului cu dispeceratul taxi, în cazul în care taxiul trebuie să fie dotat, conform prevederilor prezentei legi, cu staţie radio emisie-recepţie şi este arondat unui dispecerat taxi;

                           -   tarifele de bord semante și ștampilate;

                           - ecusonul șoferului;

    - alte documente stabilite prin lege.

g) transportatorul utilizează un autovehicul grav avariat ce poate pune în pericol siguranța clientului

  1. Constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 400 la 600 de lei următoarele fapte:

a) montarea ecusonelor taxi cu bandă magnetică;

b) lipsa ecusonelor taxi;

c) inscripționarea ecusonului de pe portieră cu date neconforme privind numărul autorizatiei taxi, numărul de înmatriculare sau valabilitatea autorizației;

d)neînștiințarea autorității de autorizare, în termen de 5 zile, de către dispeceratele taxi cu privire la rezilierea contractelor de colaborare încheiate cu transportatorii autorizați;

e)încălcarea referitoare la tarifele maximal și referitoare la respectarea specificațiilor de afișare conform legislației în vigoare.

  1. Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 la 700 de lei :
  2. Neprezentarea în termen de 3 zile lucrătoare, de către transportatorul autorizat a documentelor solicitate de către organele de control, inclusiv a datelor privind identitatea persoanelor cărora le-a încredințat spre conducere autoturismul taxi;
  3. Conducătorul auto care utilizează un autovehicul taxi neautorizat.

Art. 76. (1) Controlul, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor pentru faptele prevăzute în prezentul regulament se face de reprezentanții Autorității de Autorizare din cadrul Primăriei municipiului Deva și polițiștii locali din cadrul Direcției Poliția Locală Deva.

      

          Capitolul XXX. Alte dispoziții

 

Art. 77. (1) Controalele asupra activității transportatorilor autorizați se pot executa în următoarele condiții:

  • controale pe traseu, executate de echipaje mixte, din care trebuie să facă parte un reprezentant al Poliției Rutiere și un reprezentant al administrației publice locale, prin personalul împuternicit de Primarul municipiului Deva. Aceste controale se execută planificat sau la cererea expresă a unui organ de control autorizat;
  • controlul privind activitatea taxiurilor la sediul firmei sau atunci când acestea staționează în locurile de așteptare, sau în alte locuri, se face de reprezentanții organelor de control autorizate.

(2) Fiecare organ de control autorizat va efectua controlul numai în domeniul în care are atribuții în ceea ce privește desfășurarea activității de transport în regim de taxi și în regim de închiriere.

 

 

 

 

                DEVA, ________________/2022

 

 

 

 

                

       INITIATOR,                                                                                          CONTRASEMNEAZA,

         PRIMAR                                                                                              SECRETAR GENERAL

Nicolae-Florin OANCEA                                                                             Florina –Doris VISIRIN