România

România

Județul Hunedoara

Municipiul Deva

Municipiul Deva

Referat de aprobare

     

ROMÂNIA

JUDEŢUL HUNEDOARA

MUNICIPIUL DEVA

PRIMARUL

REFERAT DE APROBARE

privind aprobarea  contractului de parteneriat între Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva, Municipiul Deva și S.C SARMISMOB S.A pentru formarea profesională a elevilor prin învăţământul dual, începând din anul şcolar 2022-2023

 

            Învăţământul profesional în sistem dual este o formă de pregătire a absolvenţilor de gimnaziu prin implicarea direct a operatorilor economici în procesul de formare profesională, astfel încat la finalul anilor de studiu, absolvenţii vor avea asigurat un loc pe piaţa forţei de munca.    

Potrivit Metodologiei de organizare şi funcţionare a învăţământului dual, aprobată prin Ordinul nr.3554 din 29 martie 2017 al Ministerului Educaţiei Naţionale, învăţământul profesional dual poate fi organizat în unităţi de învăţământ de stat, în baza unui contract de parteneriat care se încheie între unul sau mai mulţi operatori economici sau asociaţie/consorţiu de operatori economici/clustere, unitatea de învăţământ şi unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află unitatea şcolară şi prin care se stabilesc condiţiile de colaborare, drepturile şi obligaţiile părţilor, precum şi costurile asumate de parteneri.

Învăţământul profesional dual permite accesul la o gamă extinsă de oportunităţi de formare profesională pentru absolvenţii învăţământului gimnazial. De asemenea, conform aceleiaşi metodologii, unităţile de învăţământ de stat organizează învăţământ dual la solicitările operatorilor economici interesaţi. 

            Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva a înaintat adresa cu nr.3226/11.07.2022, înregistrată la Primăria municipiul Deva cu nr.70388/14.07.2022, prin care solicită aprobarea Contractului de parteneriat între Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva, Municipiul Deva și S.C SARMISMOB S.A pentru formarea profesională a elevilor prin învăţământul dual, începând din anul şcolar 2022-2023, având ca scop formarea profesională de calitate a elevilor, în vederea angajării lor după absolvire în conformitate cu nivelul de pregătire şi competenţe certificate.

            Astfel, pentru a putea fi derulată formarea profesională a elevilor în sistem dual, în domeniile de pregătire profesională: Electromecanică-calificarea profesională Electromecanic utilaje şi instalaţii industriale, Mecanică-calificarea profesională Mecanic utilaje şi instalaţii în industrie, Mecanică- calificarea profesională Operatori la maşini cu comandă numerică şi Fabricarea produselor din lemn- calificarea profesională Tâmplar universal, este necesar semnarea contractului de parteneriat între Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva, Municipiul Deva și S.C SARMISMOB S.A.                              

             În conformitate cu prevederile art.25 alin.4 lit.”d”, alin.5 lit.”a” din Legea educației naționale nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr.82/2018 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.81/2016 privind modificarea și completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011, ale Ordinului Ministerului Educaţiei Naţionale nr.3554/2017 privind aprobarea metodologiei de organizare şi funcţionare a învăţământului dual, cu modificările şi completările ulterioare, 

            În temeiul art.129 alin.2 lit.”e”, alin.9 lit.”a”, alin.14, art.139 alin.1 și art.196 alin.1 lit.”a” din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

            Supun atenției plenului Consiliului local proiectul de hotărâre privind aprobarea contractului de parteneriat între Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva, Municipiul Deva și S.C SARMISMOB S.A pentru formarea profesionala a elevilor prin învăţământul dual, începând din anul şcolar 2022-2023.

 

                                                                                   PRIMAR,

                                                                      Nicolae - Florin Oancea