România

România

Județul Hunedoara

Municipiul Deva

Municipiul Deva

Referat de aprobare

  ROMÂNIA 

 JUDEŢUL HUNEDOARA                         

 CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI DEVA

 

 REFERAT DE APROBARE

privind alocarea sumei de 11.957 lei - sumă brută de la bugetul local pe anul 2022, cu titlu de grant acordat Colegiului Național Pedagogic ”Regina Maria” Deva, în scopul premierii elevei care a obținut media 10 la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2022, precum și a profesorilor care au pregătit-o pe aceasta

 

Imaginea şi numele municipiului Deva au fost promovate an de an de către elevii cu rezultate deosebite la examenul de Bacalaureat, precum şi de profesorii care i-au pregătit pe aceştia.       

Consiliul Local al municipiului Deva îşi exercită atribuțiile stabilite prin lege cu privire la susținerea educației prin promovarea învățământului de înaltă calitate și valoare, creativ și competitiv, înțeles ca un serviciu de interes public major pentru comunitatea locală.

De asemenea, se dorește stimularea participării unităților școlare din învățământul preuniversitar la activități educative, cultural-artistice și competiții sportive, cu scopul deschiderii de noi perspective asupra vieții comunității locale prin generarea de idei, atitudini și proiecte necesare dezvoltării comunităţii.     

Pentru Consiliul Local al municipiului Deva, susținerea performanţei în învăţământ este un obiectiv important. În vederea realizării acestuia, Consiliul Local al municipiului Deva apreciază contribuția semnificativă și constantă a elevilor care au obţinut rezultate deosebite la examenul de Bacalaureat, precum şi a profesorilor care i-au pregătit pe aceştia.

În acest context, Consiliul Local și Primăria municipiului Deva doresc să o recompenseze pe eleva care a obținut media 10 la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2022, precum și pe profesorii care au pregătit-o pe aceasta.

Scopul acestui demers este acela de susținere și de evidențiere a elevilor cu rezultate deosebite la învățătură, cât și de recunoaștere a rolului important al profesorilor care s-au ocupat de pregătirea acestora.

Prin Hotărârea Consiliului local nr.148/2021 din data de 30 martie 2021 a fost aprobată Metodologia de acordare a granturilor unităţilor de învăţământ preuniversitar  din municipiul Deva pentru premierea elevilor care au obţinut distincţii la olimpiadele internaţionale şi concursurile internaţionale şi naţionale pe discipline de învăţământ, pentru elevii cu rezultate deosebite la examenul de Evaluare Națională și la examenul de Bacalaureat şi pentru profesorii care i-au pregătit pe aceştia.

        Granturile, aprobate pe baza metodologiei, se acorda unitaților de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică de pe raza municipiului Deva - școli gimnaziale, licee, colegii, indiferent de profilul acestora - teoretic, vocațional sau tehnologic şi de sursa de finanţare, care fac dovada unor rezultate deosebite în domeniul performanțelor școlare, respectiv olimpiade şi concursuri școlare, etapa naţională şi etapa internațională, cuprinse în Calendarul olimpiadele şi concursurilor şcolare finanţate de Ministerul Educaţiei precum şi la examenul de Evaluare Națională - elevi cu media generală 10 și examenul de Bacalaureat - elevi cu media generală 10. 

Astfel, se acorda granturi unităților de învățământ preuniversitar din municipiul Deva pentru premierea elevilor care au obţinut rezultate deosebite- media generala 10 - zece la examenul de Bacalaureat – sesiunea iunie-iulie 2022, precum şi pentru profesorii care i-au pregătit pe aceştia. 

      Este beneficiar al granturilor Colegiul Național Pedagogic ”Regina Maria” Deva care a transmis prin adresa nr. 2341/07.07.2022, înregistrată la Primăria municipiului Deva cu nr. 68553/08.07.2022, datele elevei care a obținut media 10 la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2022, precum și a profesorilor care au pregătit-o pe aceasta.     

Prin urmare se dorește recompensarea elevei care a obținut media 10 la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2022, cu suma de 5.000 lei - net, respectiv suma de 2.000 lei/profesor – net, care s-au ocupat de pregătirea acesteia. Suma totală se ridică la 11.957 lei - brut.

            Reținând prevederile Hotărârii Consiliului Local nr. 148/2021 privind aprobarea Metodologiei de acordare a granturilor unităţilor de învăţământ preuniversitar  din municipiul Deva pentru premierea elevilor care au obţinut distincţii la olimpiadele internaţionale şi concursurile internaţionale şi naţionale pe discipline de învăţământ, pentru elevii cu rezultate deosebite la examenul de Evaluare Națională și la examenul de Bacalaureat, precum şi pentru profesorii care i-au pregătit pe aceştia,

            În conformitate cu prevederile art. 107 alin. 1 și 3 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 cu modificările şi completările ulterioare,                                                           

            Potrivit prevederilor art.110 alin.4 litera a din Legea nr.227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare,                                                                               

În temeiul prevederilor art.129 alin.2 lit.d şi alin.7 lit.a alin.14, precum şi art.139 alin.3 lit.a, art.196 alin.1 lit.a din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019, privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,                       

Supun atenţiei comisiilor de specialitate şi plenului Consiliului Local al municipiului Deva proiectul de hotărâre privind alocarea sumei de 11.957 lei (sumă brută) de la bugetul local pe anul 2022, cu titlu de grant acordat Colegiului Național Pedagogic ”Regina Maria” Deva, în scopul premierii elevei care a obținut media 10 la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2022, precum și a profesorilor care au pregătit-o pe aceasta

 

 

                                                                           Consilier local,

                                                                               Marin Florin Ilieș