România

România

Județul Hunedoara

Municipiul Deva

Municipiul Deva

Referat de aprobare

ROMÂNIA

JUDEŢUL HUNEDOARA

MUNICIPIUL DEVA

PRIMAR

 

R E F E R A T   D E   A P R O B A R E 

privind aprobarea criteriilor de stabilire a ordinii de prioritate în soluţionarea cererilor de locuinţe şi de repartizare a locuinţelor din fondul locativ aflat în proprietatea statului şi a municipiului Deva, administrat de Direcţia de asistenţă socială Deva, valabile pentru anul 2023

 

            Prin Hotărârea Consiliului Local nr.317/2021 s-au aprobat criteriile de stabilire a ordinii de prioritate în soluţionarea cererilor de locuinţe şi de repartizare a locuinţelor din fondul locativ aflat în proprietatea statului şi a municipiului Deva, administrat de Direcţia de asistenţă socială Deva, valabile pentru anul 2022.  

            Conform Legii locuinţei nr.114/1996, republicată, şi Hotărârii Guvernului României nr.1275/2000 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii locuinţei nr.114/1996, se prevede stabilirea anuală a criteriilor în baza cărora Comisia socială constituită la nivelul Consiliului local, analizează cererile depuse de persoanele care solicită o locuinţă cu chirie din fondul locativ al autorităţii administraţiei publice locale şi întocmeşte lista de priorităţi cu solicitanţii îndreptăţiţi să primească în anul următor o locuinţă.

Ținând cont de criteriile de bază pentru stabilirea modului de soluţionare a cererilor primite şi a ordinii de prioritate în rezolvarea acestora, prevăzute în Capitolul III al Hotărârii Guvernului nr.1275/2000, şi luând în considerare categoriile de persoane desemnate să aibă prioritate în cadrul fiecărui criteriu,

Având în vedere procesul-verbal nr.22524/11.08.2022 al Comisiei sociale de analiză a solicitărilor de locuinţe destinate închirierii, constituită la nivelul Consiliului local al municipiului Deva, numită prin Hotărârea Consiliului Local nr.392/2021, prin care s-au propus criteriile de stabilire a ordinii de prioritate în soluţionarea cererilor de locuinţe şi de repartizare a locuinţelor din fondul locativ aflat în proprietatea statului şi a municipiului Deva, administrate de Direcția de asistenţă socială, valabile pentru anul 2023, actele necesare depunerii dosarului de locuinţă destinată închirierii, precum și cererea de înscriere în lista privind ordinea de prioritate în soluționarea cererilor de locuințe din fondul locativ aflat în proprietatea statului și a municipiului Deva,

În temeiul art.21 alin.1 şi art.30 alin.1÷5 din Hotărârea Guvernului României nr.1275/2000 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii locuinţei nr.114/1996,   

În baza art.43 din Legea locuinţei nr.114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

În temeiul prevederilor art.129, alin.2 lit.”d” și alin.7 lit.”q”, art.139 alin.3 lit.”g”, al art.196 alin.1 lit.”a”, precum și al art.243 alin.1 lit.”a” din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,   

Supun dezbaterii şi aprobării Consiliului local, proiectul de hotărâre privind aprobarea criteriilor de stabilire a ordinii de prioritate în soluţionarea cererilor de locuinţe şi de repartizare a locuinţelor din fondul locativ aflat în proprietatea statului şi a municipiului Deva, administrat de Direcţia de asistenţă socială Deva, valabile pentru anul 2023.

 

 

P R I M A R,

Nicolae-Florin Oancea