România

România

Județul Hunedoara

Municipiul Deva

Municipiul Deva

Referat de aprobare

ROMÂNIA

JUDEŢUL HUNEDOARA 

MUNICIPIUL DEVA

PRIMAR

 

  

REFERAT DE APROBARE

la proiectul de hotărâre privind aprobarea documentaţiei tehnico-economice în faza Studiu de fezabilitate pentru obiectivul de investiţii „Amenajări zonă cu destinație specială localitatea Bârcea Mică  municipiul Deva”

                   

Prin Hotărârea Consiliului local nr. 376/2019 s-a aprobat solicitarea transmiterii imobilului 5153 din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Apărării Naționale în domeniul public al municipiului Deva, județul Hunedoara, această hotărâre suferind modificări.

În urma adoptării acestei hotărâri s-a aprobat ca terenul situat în localitatea Bîrcea Mică, sat aparţinător municipiului Deva, înscris în CF nr.64174 nr.cadastral 64174, în suprafaţă de 200.000 mp să fie împrejmuit şi amenajat de către municipiul Deva din fonduri proprii.

Astfel, în data de 18.09.2020 s-a încheiat protocolul privind transmiterea imobilului 5153 Deva, din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Apărării Naționale în domeniul public al municipiului Deva, județul Hunedoara, unde s-au stipulat obligaţiile fiecărei părţi, printre care municipiul Deva se obligă să împrejmuiască imobilul. Amenajările se vor efectua conform cerinţelor tehnice ale U.M.01794 Deva. 

       Obiectivul de investiţie „Amenajări zonă cu destinație specială localitatea Bârcea Mică  municipiul Deva” vizează amenajări genistice pe un poligon cu zece laturi cu perimetrul de 1.772 m și suprafața de 200.000 mp., iar executarea lucrărilor se va face numai de către un antrepenor specializat și atestat tehnic.

Caracteristicile principale ale acestui obiectiv de investiţie vor fi următoarele :

- tranşee betonate având structura de rezistenţă formată din pereţi de beton armat pe fundaţii continue din beton armat, fundul tranşeei nu se betonează ;

- adăpost subteran, având structura de rezistenţă formată din pereţi de beton armat pe fundaţii continue din beton armat cu planşeu de beton armat peste adăpost ;

- adăpos suprateran, având structura de rezistenţă formată din fundaţii continue de tip bloc de beton simplu şi elevaţii cu centura de beton armat la partea superioară ;

- copertina va fi realizată din lemn cu structura tip sarpantă şi învelitoare din ţigla ceramică ;

- şarpanta se va executa din material lemnos de esenţă moale, toate elementele vor fi tratate antiseptic şi ignifug ;

- la exterior s-au prevăzut lucrări de hidroizolaţii împotriva apelor freatice şi închideri la pereţi cu scânduri din lemn.; 

  Conform Devizului general al obiectivului de investiții „Amenajări zonă cu destinație specială localitatea Bârcea Mică  municipiul Deva” valoarea totală a obiectivului este de 804.390,42 lei cu TVA, din care C+M = 697.774,75 lei cu TVA.

Fondurile necesare realizării acestui obiectiv vor fi  asigurate din Bugetul general al Municipiului Deva, Cap. 70.02. - Locuinte, Servicii și Dezvoltare Publica. 

În conformitate cu prevederile art.44 alin.1, al art.45 alin.1 din Legea nr.273/2006, privind finanţele publice locale, cu modificările și completările ulterioare,

În temeiul art.129 alin.2 lit.”b”, alin.4 lit ”d” și al art. 139 alin.1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ cu modificările și completările ulterioare,

 

Supun atenţiei comisiilor de specialitate şi plenului Consiliului local proiectul de hotărâre privind aprobarea documentaţiei tehnico-economice în faza Studiu de fezabilitate pentru obiectivul de investiţii „Amenajări zonă cu destinație specială localitatea Bârcea Mică   municipiul Deva”.

 

  

                        

PRIMAR,

NICOLAE - FLORIN OANCEA