România

România

Județul Hunedoara

Municipiul Deva

Municipiul Deva

Referat de aprobare

ROMÂNIA

JUDEŢUL HUNEDOARA

MUNICIPIUL DEVA

PRIMARUL

 

 

REFERAT DE APROBARE

la proiectul de hotărâre privind vânzarea prin negociere directă a unui teren în suprafaţă de 23 mp, înscris în CF nr. 78754 proprietatea privată a municipiului Deva, situat în Deva, str.Liliacului, județul Hunedoara 

 

 

            Prin cererea înregistrată la Primăria municipiului Deva sub nr.133278/20.12.2021, domnul   Roșca Ioan, solicită cumpărarea terenului în suprafață de 23 m.p, situat în municipiul Deva, str. Liliacului, județul Hunedoara, înscris în CF nr. 78754, teren pe care este edificat un garaj aflat în proprietatea solicitantului.

În urma verificărilor făcute de către Compartimentul Cadastru, Fond Funciar, conform adresei nr. 129582/10.12.2021, se adeverește că pentru imobilul teren în suprafață de 23 mp, situat în municipiul Deva, str.Liliacului, înscris în C.F. nr. 78754 Deva, cu i.d. 78754, este identificat pe harta de carte funciară veche pe numărul topografic vechi 3424/17, înscris în C.F vechi nr. 3606 Deva nu a facut obiectul legilor proprietății - Legea nr.18/1991, Legea nr. 10/2001, Legea nr. 247/2005, Legea nr.169/1997, Legea nr. 1/2000.

Conform Raportului de evaluare nr.80949/17.08.2022, întocmit de către evaluator autorizat domnul  Șendroni Mihai - Gama Eval Invest S.R.L, membru ANEVAR pentru  imobilul teren în suprafață de 23 mp, situat în municipiul Deva, str.Liliacului, înscris în CF 78754, valoarea de piaţă este de 18.758 lei, respectiv 815,57 lei/mp, la care se adaugă T.V.A.

Valoarea de inventar a terenului mai sus mentionat este de 16.836,00 lei, conform fişei mijlocului fix nr. 89001074.

             În cazul în care pe terenul de sub construcție trec rețele de utilități și este necesară intervenția la aceste rețele, proprietarul va permite instituților abilitate să realizeze această intervenție, în mod gratuit, reparațiile ulterioare asupra construcției fiind în sarcina proprietarului.

            Luând în considerare prevederile Hotărârii Consiliului local nr.428/2020, privind numirea comisiei de evaluare a ofertelor pentru licitațiile publice, a negocierilor directe privind vânzarea, închirierea sau concesionarea bunurilor aparținând domeniului public sau privat al municipiului Deva, precum și pentru achiziționarea și/sau închirierea de imobile, cu modificările și completările ulterioare,

            În temeiul art.129 alin.2 lit.”c” şi alin.6 lit.“b”, al art.139 alin.2, precum și al art.364 alin.1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

            Supun atenției comisiilor de specialitate si plenului Consiliului local al municipiului Deva proiectul de hotărâre privind vânzarea prin negociere directă a unui teren în suprafaţă de 23 mp, înscris în CF nr. 78754 proprietatea privată a municipiului Deva, situat în Deva, str.Liliacului, județul Hunedoara.

 

 

                                                                        PRIMAR,

                                                    NICOLAE-FLORIN OANCEA