România

România

Județul Hunedoara

Municipiul Deva

Municipiul Deva

Referat de aprobare

Prin Hotărârea Consiliului local nr.347/30.10.2019, a fost aprobat DALI pentru investiția „Modernizare ascensor înclinat acces Cetate Deva” cu o valoare estimată a lucrărilor conform Devizului General de 20.122.127,68 lei cu TVA, din care C+M 6.336.942,48 lei cu TVA.

Finanțarea acestor lucrări este suportată din bugetul local al municipiului Deva, cap. 70 – “Locuințe, servicii si Dezvoltare Publică”.

Având în vedere faptul că în data de 15.04.2022 a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanța de Urgența nr. 47, privind ajustarea prețurilor contractelor de achiziție publică/contractelor sectoriale de lucrări/contractelor de concesiune/acordurilor -cadru;

Tinând cont de faptul că potrivit prevederilor Ordonanței, ajustarea se aplică și contractelor aflate în derulare la data intrării în vigoare a acesteia, în cuprinsul cărora este introdusă clauza de ajustare a prețului potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 15/2021;

Astfel, în temeiul prevederilor art. 221 alin. 1 lit e din Legea 98/2016, a fost încheiat Actul adițional nr. 3 la contractul de lucrări nr.  64142/18.06.2021, prin care au fost preluate în contract prevederile OUG 47/2022. Astfel, ajustarea se aplică la fiecare situație de plată, pe întreaga perioadă de derulare a contractului, prin aplicarea formulei de ajustare prevăzute în Ordonanță. Potrivit Instructiunii ANAP nr. 1/2021, modificarea contractului prin ajustarea prețului ca urmare a unor modificări legislative este  nesubstanţială, indiferent de valoarea sa.

Având în vedere că Devizul General la faza de PT nu conține valoarea ajustării conform OUG 47/2022, se impune actualizarea acestuia astfel:

-     se va include valoarea estimată a ajustării de 2.043.310,58 lei fără TVA aferentă restului rămas de executat, calculat pe baza ultimului indice de cost în construcții total publicat de către INSE la data prezentei și anume 187,1.

Valoarea estimată a lucrărilor conform Devizului General actualizat este   de         22.624.363,66 lei cu TVA din care C+M: 6.436.216,19 lei cu TVA.

În conformitate cu prevederile art.44 alin.1, al art.45 alin.1 din Legea nr.273/2006, privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare,           

În temeiul art.129 alin.2 lit.„b”, alin.4 lit.”d”, art.139 alin.1 din Ordonanţa de urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, supun atenţiei comisiilor de specialitate și plenului Consiliului Local proiectul de hotărâre privind aprobarea Devizului General actualizat cu valoarea ajustării conform prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 47/2022, pentru obiectivul de investitii: „Modernizare ascensor înclinat acces Cetate Deva”.

 

PRIMAR,

NICOLAE - FLORIN OANCEA