România

România

Județul Hunedoara

Municipiul Deva

Municipiul Deva

Referat de aprobare

ROMÂNIA                                                                

JUDEŢUL HUNEDOARA 

MUNICIPIUL DEVA

PRIMARUL

 

 

REFERAT DE APROBARE

la proiectul de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului local nr.145/2021 

privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiție ,,Reabilitarea, modernizarea, extinderea și echiparea infrastructurii educaționale preșcolare la Grădinița cu Program Normal nr.2, Al. Salcâmilor", stabiliți în faza Proiect Tehnic de Execuție, cu modificările și completările ulterioare

 

 

În data de 22.11.2019 s-a semnat Contractul de finantare nr.4917 pentru proiectul ,,Reabilitarea, modernizarea, extinderea și echiparea infrastructurii educaționale preșcolare la Grădinița cu Program Normal nr. 2, Aleea Salcâmilor”, cod SMIS 125417, în baza Documentaţiei tehnico-economice faza Studiu de fezabilitate, care a fost aprobată prin Hotărârea Consiliului local nr.423/2018, și care, în urma evaluării din punct de vedere a conformitătii, eligibilității, tehnice și financiare a fost modificată și completată prin Hotărârea Consiliului local nr.97/2019.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creșterea calității infrastructurii în vederea asigurării accesului sporit la educație timpurie și sprijinirea participării părinților pe piața forței de muncă în Municipiul Deva, județul Hunedoara, Regiunea de Dezvoltare Vest.

Obiectivul specific al proiectului constă în asigurarea unei oferte educaționale adecvate, accesibile și de calitate în învățământul preșcolar din cadrul Grădiniței cu program normal nr.2, Aleea Salcâmilor, Deva, prin reabilitarea, modernizarea, extinderea și echiparea infrastructurii educaționale preșcolare și dotarea cu echipamente didactice specifice.

Urmând pașii de implemetare ai proiectului, în conformitate cu legislația aplicabilă în domeniul construcțiilor, în cadrul documentațiilor tehnice în faza Proiectului Tehnic de execuție s-au dezvoltat și detaliat soluțiile tehnice conceptuale incluse și aprobate în cadrul Documentaţiei tehnico-economice faza Studiu de fezabilitate. 

Proiectul Tehnic de execuție, în conformitate cu prevederile Contractului de finantare nr. 4917 din 22.11.2019 și ale Instrucțiunii nr. 82/24.08.2018 emisă de AM POR, a fost verificat de către ADR Vest din punct de vedere al conformității, iar prin Devizul general întocmit de Proiectant în această etapă de implementare a proiectului s-a stabilit valoarea totala estimată a cheltuielilor necesare implementării proiectului și realizării obiectivului de investiție cu respectarea indicatoriilor tehnico-economici asumați. Devizul general la faza PT și indicatorii tehnico-economici aferenți au fost aprobați prin Hotărârea Consiliului Local nr.145/2021, modificată și completată prin Hotărârea Consiliului local 190/2021.

În data de 21.01.2022 Municipiul Deva a semnat Contractul de lucrări nr.7303 cu S.C. SEMAL CONTRUST S.R.L. pentru execuția lucrărilor aferente proiectului ,,Reabilitarea, modernizarea, extinderea și echiparea infrastructurii educaționale preșcolare la Grădinița cu Program Normal nr. 2, Aleea Salcâmilor", cod SMIS 125417. 

În cadrul Contractului de lucrări nr.7303/21.01.2022, constructorul SC Semal Contrust SRL a solicitat ajustarea prețului contractului, în conformitate cu prevederile Ordonanței nr.15/2021 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru ajustarea prețurilor contractelor de achiziție publică și a Ordonanței de urgență nr.64/2022 privind ajustarea prețurilor și a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile, depunând documente justificative privind reechilibrarea contractului ca urmare a apariției unor cauze imprevizibile ce au condus la creșteri ale prețului contractului prin creșterea prețurilor la materiale, utilaje, manoperă, transport, dar și alte creșteri care pun în dificultate implementarea proiectului.

Criza provocată de conflictul militar din regiunea Mării Negre a afectat piața construcțiilor din întreaga Uniune Europeană, având în vedere că Ucraina este principalul furnizor și producător de oțel și materie primă pentru piața europeană a construcțiilor.

Consecința imediată a fost o creștere semnificativă a prețurilor la materiale, determinând creșteri și de peste 40% la unele materiale utilizate în proiectele de infrastructură, la echipamentele, utilajele și dotările independente livrate în cadrul proiectelor cu finanțare din fonduri externe nerambursabile, mai ales al proiectelor care au la baza contracte de furnizare echipamente, utilaje sau altele asemenea.

Totodată, criza generată de virusul SARS-CoV-2 a determinat declararea stării de urgență la nivel național, dar și la nivel european, care la rândul ei a determinat o creștere a indicelui de cost total în construcții cu aproximativ 18%, din care 60% a fost generată de creșterea costului la materiale în construcții și 40% de creșterea costului cu manopera. 

Creșterea de preț generată de criza SARS-CoV-2 la materialele din construcții a afectat prețul ferm al contractelor de achiziție încheiate pentru cele trei categorii de contracte: contractele de lucrări,  de produse (livrare echipamente), respectiv contractele de servicii care au ca obiect realizarea studiilor de fezabilitate și/sau a proiectelor tehnice aferente infrastructurii publice și care includ studii geotehnice și/sau hidrogeologice. Creșterea de preț nu a putut fi avută în vedere de către ofertanți la data depunerii ofertelor.

Criza generată de contextul internațional a condus la creșteri ale prețului la carburanți, dar și creșteri semnificative ale prețului la gazele naturale și la energia electrică, determinând la rândul ei influențe majore asupra creșterii manoperei la proiectele de infrastructură, dar și la cele de furnizare bunuri, care se va reflecta în indicele de cost total în construcții cu impact semnificativ asupra implementării tuturor categoriilor de proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile. 

Toate situațiile mai sus menționate care au condus la declanșarea crizei pe piața construcțiilor au caracter imprevizibil și sunt considerate cauze care nu depind de acțiunea părților contractuale, dar care afectează în mod semnificativ implementarea proiectelor de infrastructură, dar și a celor de furnizare echipamente, consecința fiind blocarea implementării proiectelor și afectarea serioasă a indicatorilor pentru programe operaționale/naționale finanțate din fonduri,  denumite programe naționale pe care România le are de îndeplinit în cadrul politicii de coeziune 2014—2020 sau alte politici europene relevante.

Guvernul României a adoptat Ordonanța de urgență nr.64/2022 pentru deblocarea proiectelor de infrastructură finanțate din fonduri externe nerambursabile pentru realizarea unei reechilibrări contractuale în cadrul contractelor de achiziție publică/contractelor sectoriale/acordurilor-cadru aferente proiectelor de investiții finanțate din fonduri europene nerambursabile, afectate în mod serios de creșteri semnificative ale costurilor, în special în domeniul tuturor costurilor din construcții, dar și dificultăți și întârzieri semnificative în aprovizionare de materiale, pentru a evita blocarea implementării proiectelor de infrastructură, precum și a celor care au ca obiect furnizarea de echipamente, utilaje și dotări necesare pentru realizarea obiectului contractelor de finanțare din fonduri externe nerambursabile. 

Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.64/2022 se reglementează unele măsuri pentru ajustarea preţurilor necesare actualizării costurilor investiţiei în contractele de achiziţie publică/contractele sectoriale/acordurile-cadru, precum şi în alte categorii de contracte, respectiv pentru ajustarea Devizelor generale de investiţii în cadrul contractelor de finanţare care au asigurate sursele financiare parţial sau integral din fonduri externe nerambursabile, precum şi metodologia de ajustare a preţurilor în vederea restabilirii echilibrului contractual în cadrul contractelor de achiziţie publică/contractelor sectoriale/acordurilor-cadru, precum şi al altor categorii de contracte.

În conformitate cu prevederile art.3 alin.1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.64/2022, prețul contractelor de achiziție publică aferente proiectelor de investiții finanțate integral sau parțial din fonduri externe nerambursabile, aflate în derulare la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență se ajustează în condițiile acesteia, pentru a ține seama de unele creșteri sau diminuări de costuri pe baza cărora s-a fundamentat prețul contractelor de achiziție și care nu au putut fi prevăzute de ofertanți la data elaborării ofertelor, chiar dacă prețurile contractelor sunt ferme sau formulele de ajustare a prețului au fost cuprinse în documentațiile de atribuire, din cauza caracterului imprevizibil al acestor creșteri sau diminuări de costuri.

Ajustarea stabilită conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2022 se realizează exclusiv pentru restul rămas de executat la data intrării în vigoare a acesteia, respectiv 11.05.2022 și se aplică la fiecare solicitare de plată.

În conformitate cu prevederile art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2022: 

- beneficiarii fondurilor externe nerambursabile constituie o rezervă de implementare, în limitele şi condiţiile prevăzute de ordonanţa de urgenţă, destinată plăţii ajustărilor de preţ ale contractelor de achiziţie publică prin încheierea unui act adiţional la contractul de achiziţie publică, în limitele şi condiţiile prevăzute de OUG nr. 64/2022.

- beneficiarii fondurilor externe nerambursabile încheie acte adiţionale la contractele de achiziţie după parcurgerea etapelor prevăzute la art. 10 din OUG nr. 64/2022.

- rezerva de implementare pentru reechilibrarea contractelor se constituie iniţial, în procent de până la 23% din valoarea restului de executat a contractului de achiziţie, la momentul intrării în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă nr. 64/2022 şi poate fi utilizată numai pentru plata diferenţelor de preţ aferente ajustării preţului contractelor de achiziţie, fără a depăşi pragurile stabilite de lege (50% din valoarea prețului inițial al contractului de achiziție).

- pe parcursul derulării contractelor, rezerva de implementare destinată plăţii ajustărilor de preţ se poate suplimenta cu procente de până la 10% din valoarea restului de executat a contractului de achiziţie, la data solicitării, prin încheierea de acte adiţionale la contracte, fără a depăşi pragurile stabilite de lege (50% din valoarea  prețului inițial al contractului de achiziție).

-suplimentarea rezervei de implementare poate avea loc numai dacă au fost efectuate plăţi de minimum 75% din valoarea rezervei. Suplimentarea rezervei de implementare nu poate conduce la depăşirea pragurilor stabilite de lege.

- beneficiarii fondurilor externe nerambursabile au obligația de a ține o evidență distinctă a rezervei de implementare destinată plății ajustărilor de preț, atât la momentul constituirii acesteia, cât și ulterior prin suplimentare și operarea plăților necesare finanțării ajustărilor de preț.

- rezerva de implementare destinată finanțării ajustărilor de preț face parte din valoarea investiției de bază și se include în Devizul general de investiții reglementat de Hotărârea Guvernului nr. 907/2016, cu modificările și completările ulterioare.

În vederea ajustării valorii solicitării de plată a Contractului de lucrări nr.7303/21.01.2022, încheiat între Municipiul Deva și SC Semal Contrust SRL pentru realizarea proiectului ,,Reabilitarea, modernizarea, extinderea și echiparea infrastructurii educaționale preșcolare la Grădinița cu Program Normal nr. 2, Aleea Salcâmilor", cod SMIS 125417, pentru decontarea restului rămas de executat, la data de 11.05.2022, data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.64/2022, s-a calculat valoarea rezervei de implementare.

Astfel, ca urmare a încheierii Actului adițional nr.1 la Contractul de lucrari nr. 7303/21.01.2022, încheiat între Municipiul Deva şi SC Semal Construst SRL, s-a determinat rezerva de implementare - necesarul de fonduri pentru ajustarea prețului contractului, în valoare de 798.261,21 lei, fără TVA, respectiv 949.930,84 lei cu TVA, reprezentând 23% din valoarea restului rămas de executat din contract la momentul intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.64/2022 şi care poate fi utilizată numai pentru plata diferenţelor de preţ aferente ajustării preţului contractelor de achiziţie.

În urma revizuirii Devizului general ca urmare a încheierii Contractului de lucrări nr.7303/21.01.2022 cu SC Semal Contrust SRL și actualizării acestuia conform ofertei câștigătoare, precum și a determinării rezervei de implementare, Devizul general pentru proiectul ,,Reabilitarea, modernizarea, extinderea și echiparea infrastructurii educaționale preșcolare la Grădinița cu Program Normal nr. 2, Aleea Salcâmilor", cod SMIS 125417, se prezintă astfel: 

  • valoarea totală estimată actualizată este de 6.890.007,07 lei, cu TVA, din care valoarea   lucrarilor de constructii montaj C+M   este de 4.154.618,89 lei cu TVA.

Finanțarea investiției se va face prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4, Prioritate de investiții 4.4, Obiectiv Specific 4.4, în procentele stabilite prin Ghidul solicitantului, respectiv 98% din totalul cheltuielilor eligibile din FEDR şi de la bugetul de stat, iar diferenţa de 2% din totalul cheltuielilor eligibile, la care se adaugă cheltuieli neeligibile/conexe, după caz, fiind suportate din bugetul general al municipiului Deva. 

Ţinând cont de prevederile Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritate de investiții 4.4 - „Investițiile în educație, și formare, inclusiv în formare profesională, pentru dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație și formare”, Obiectiv Specific 4.4 „Creșterea calității infrastructurii în vederea asigurării accesului sporit la educație timpurie și sprijinirea participării părinților pe piața forței de muncă”,

În conformitate cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr.64/2022 privind ajustarea prețurilor și a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordonanței nr.15/2021 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru ajustarea prețurilor contractelor de achiziție publică, ale art.44 alin.1 și 4 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, 

În temeiul prevederilor art.129 alin.2 lit.”b”, lit.”d”, alin.4 lit.”d”, alin.7 lit.”a”, art.139 alin.3 lit.”a” și art.196 alin.1 lit.”a” din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, 

Supun comisiilor de specialitate şi plenului Consiliului local proiectul de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului local nr.145/2021 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiție ,,Reabilitarea, modernizarea, extinderea și echiparea infrastructurii educaționale preșcolare la Grădinița cu Program Normal nr.2, Al. Salcâmilor”, stabiliți în faza Proiect Tehnic de Execuție, cu modificările și completările ulterioare.

 

 

                                                         Primar,

                                                Nicolae-Florin OANCEA