România

România

Județul Hunedoara

Municipiul Deva

Municipiul Deva

Referat de aprobare

În conformitate cu prevederile Ghidului specific privind regulile și condițiile aplicabile finanțării din fondurile europene aferente PNRR în cadrul apelului de proiecte PNRR/2022/C1/I1, Componenta 1 – Managementul apei, Investiția 1 – Extinderea sistemelor de apă și canalizare în aglomerări mai mari de 2000 de locuitori echivalenți, prioritizate prin Planul accelerat de conformare cu directivele europene, se impune aprobarea depunerii proiectului, a cheltuielilor aferente proiectului „Alimentare cu apă și canalizare – prelungire strada Primăverii, Municipiul Deva”  și a notei de fundamentare a investiției propusă a fi realizată prin proiect.

Valoarea eligibilă a proiectului este de 1.532.646,64 lei - fără TVA, reprezentând echivalentul a 311.545,20  euro - fără TVA, la cursul valutar utilizat InforEuro aferent lunii mai 2021 de 1 euro = 4,9195 lei. Valoarea TVA aferentă cheltuielilor eligibile va fi suportată de la bugetul de stat, din bugetul coordonatorului de reforme și/sau investiții pentru Componenta C1 – Managementul apei - MMAP, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Rata de finanțare în cazul investițiilor aferente COMPONENTEI 1 - Managementul apei este de 100% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului, fără TVA.

De asemenea în afara valorii eligibile a proiectului, orice altă cheltuială ce poate apărea pe durata implementării proiectului, constituie cheltuială neeligibilă şi va fi suportată de beneficiar.

Ținând cont de prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr.124/2021 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență,

Luând în considerare prevederile Hotărârii Guvernului nr.209/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență;

Ținând cont de prevederile Ghidului specific privind regulile și condițiile aplicabile finanțării din fondurile europene aferente PNRR în cadrul apelului de proiecte PNRR/2022/C1/I1, Componenta 1 – Managementul apei, Investiția 1 – Extinderea sistemelor de apă și canalizare în aglomerări mai mari de 2000 de locuitori echivalenți, prioritizate prin Planul accelerat de conformare cu directivele europene, din Planul Național de Redresare și Reziliență,

În temeiul prevederilor art.129 alin.2 lit. ”b” și ”d”, alin.4 lit. ”d”, alin.7 lit.”k”, alin.14, art.139 alin.3 lit. ”a”, precum și art. 196 alin.1 lit.”a” din Ordonanța de urgență nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare

Supun comisiilor de specialitate şi plenului Consiliului local al municipiului Deva proiectul de hotărâre privind aprobarea depunerii și implementării proiectului „Alimentare cu apă și canalizare – prelungire strada Primăverii, Municipiul Deva”,  în cadrul apelului de proiecte cu titlul PNRR/2022/C1/I1, Componenta 1 – Managementul apei, Investiția 1 – Extinderea sistemelor de apă și canalizare în aglomerări mai mari de 2000 de locuitori echivalenți, prioritizate prin Planul accelerat de conformare cu directivele europene, din Planul Național de Redresare și Reziliență.

 

 

Primar

NICOLAE-FLORIN OANCEA