România

România

Județul Hunedoara

Municipiul Deva

Municipiul Deva

Raport Direcţia administrarea domeniului public și privat - Serviciul unitatea municipală pentru monitorizarea serviciilor comunitare de utilităţi publice şi reparaţii publice

 

ROMÂNIA                                                                                            

JUDEŢUL HUNEDOARA                                                                   

MUNICIPIUL  DEVA

Direcția Administrarea Domeniului Public și Privat

Serviciul Unitatea Municipală pentru Monitorizarea 

Serviciilor Comunitare de Utilități Publice

                                    

 

RAPORT

pentru modificarea Statutului și Actului constitutiv al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ,,Sistemul Integrat de Gestionare a Deşeurilor Judeţul Hunedoara”

 

 

Direcția administrarea domeniului public și privat prin Serviciul unitatea municipală pentru monitorizarea serviciilor comunitare de utilități publice din aparatul de specialitate al primarului analizând Referatul de aprobare prezentat de Primarul municipiului Deva, domnul Nicolae Florin Oancea, pentru modificarea Statutului și Actului constitutiv al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ,,Sistemul Integrat de Gestionare a Deşeurilor Judeţul Hunedoara”, supune atenției Consiliului local următoarele: 

În ședința Consiliului local din data de 23 martie 2010 a fost aprobată Hotărârea Consiliului local al municipiului Deva nr.65/2010 privind asocierea Municipiului Deva cu Județul Hunedoara și cu unele unități administrativ-teritoriale din județul Hunedoara, în vederea constituirii Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ,,Sistemul Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Hunedoara″ precum și Actul Constitutiv și Statutul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”Sistemul Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Hunedoara”.  

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ”Sistemul Integrat de Gestionare a Deșeurilor județul Hunedoara” prin adresa înregistrată la sediul Primăriei municipiului Deva sub nr.120647/05.12.2022, ne   transmite Nota de fundamentare nr.2457/05.12.2022, privind actualizarea Statutului și a Actului Constitutiv al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ,,Sistemul Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Hunedoara”, în sensul modificării art.8 Cap.III din Statutul Asociației și completării Cap.VI din Actul constitutiv al Asociației cu alineatul 3, astfel:

  • La art.8 Cap.III – Patrimoniul asociației din Statutul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ,,Sistemul Integrat de Gestionare a Deşeurilor Judeţul   Hunedoara”, se modifică după cum urmează: 

”Art.8. (1) Asociația nu are calitatea de operator și nu va desfășura activități economice. 

Asociația va desfășura activități economice, conform contractelor/protocoalelor încheiate cu Organizațiile care Implementează Răspunderea Extinsă a Producătorului (O.I.R.E.P.).

 

(2) Asociația are calitatea de persoană impozabilă din punct de vedere al TVA pentru asigurarea serviciului de salubrizare pentru unitățile administrative-teritoriale membre, atunci când acționează conform art.271 alin.2 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare”.

 

  • La Cap.VI – Patrimoniul inițial din Actul Constitutiv al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ,,Sistemul Integrat de Gestionare a Deşeurilor Judeţul   Hunedoara”, se completează cu alineatul 3 care va avea următorul conținut:

 ”(3) Asociația nu are calitatea de operator și nu va desfășura activități economice. Asociația va desfășura activități economice, conform contractelor/protocoalelor încheiate cu Organizațiile care Implementează Răspunderea Extinsă a Producătorului - O.I.R.E.P.. Asociația are calitatea de persoană impozabilă din punct de vedere al TVA pentru asigurarea serviciului de salubrizare pentru unitățile administrative-teritoriale member, atunci când acționează conform art.271 alin.2 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare”.

Raportat la cele mai sus prezentate în temeiul prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.133/2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.92/2021 privind regimul deșeurilor, cu modificările ulterioare, precum și ale art.28^3 alin.4 din Legea serviciului de salubrizarea a localităților nr.101/2006, cu modificările și completările ulterioare,

În temeiul art.92 alin.2 lit.”b”, art.129 alin.2 lit.”d”, alin.7 lit.”n”, art.139 alin.3 lit.”g” și art.196 alin.1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Supunem atenției comisiilor de specialitate și plenului consiliului local proiectul de hotărâre pentru modificarea Statutului și Actului constitutiv al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ,,Sistemul Integrat de Gestionare a Deşeurilor Judeţul Hunedoara”.

 

 

      Direcția juridică și A.P.L.                                       Direcția Administrarea Domeniului Public și Privat

           Director executiv,                                                                             Director executiv,                                                                       

             Oana Mura                                                                     Lăcrămioara Suzana Petruțesc-Boaru                   

 

 

 

  Șef serviciu U.M.M.S.C.U.P.                                                                               Întocmit,                           

            Larisa Stoica                                                                                  Carmen Apostolescu