România

România

Județul Hunedoara

Municipiul Deva

Municipiul Deva

Referat de aprobare

ROMÂNIA 

JUDEŢUL HUNEDOARA

MUNICIPIUL DEVA

PRIMARUL

 

 

REFERAT DE APROBARE

   la proiectul de hotărâre privind închirierea spaţiului situat în municipiul Deva, b-dul 22 Decembrie, bl.D3, parter, în suprafață de  62 mp, către  Alianța pentru Unirea Românilor - Filiala Județeană Hunedoara

 

 

            Alianța pentru Unirea Românilor - Filiala Județeană Hunedoara, prin cererea înregistrată la Primăria municipiului Deva sub nr.663/04.01.2023, solicită prelungirea   Contractului de închiriere nr.5939/18.01.2022.

Alianța pentru Unirea Românilor - Filiala Județeană Hunedoara a avut încheiat cu Primăria municipiului Deva, Contractul de închiriere nr.5939/18.01.2022, contract aprobat prin Hotărârea Consiliului local nr.2/2022, pentru spațiul situat în municipiul Deva, b-dul 22 Decembrie, bl.D3, parter, județul Hunedoara, contract modificat prin Actul adiţional nr.1. 

Contractul de închiriere nr.5939/18.01.2022, cu modificările ulterioare, a expirat la data de 31.12.2022 şi datorită acestui fapt acesta nu mai poate fi prelungit prin act adițional, deoarece solicitarea Alianței pentru Unirea Românilor - Filiala Județeană Hunedoara în acest sens a fost făcută cu data de 04.01.2023.

Astfel, în urma încheierii unui nou contract de închiriere, la stabilirea cuantumului chiriei lunare se va avea în vedere Ordonanța de urgență a Guvernului   nr.40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuință, cu modificările și completările  ulterioare, respectiv modul de calcul va fi următorul: 

            - suprafaţă spaţiu x 0,84 lei/mp (tariful de bază) x 3,5 lei  (coeficient la chiria de bază) ;

            - suprafaţă dependinţe x 0,34 lei/mp (tariful de bază) x 3,5 lei  (coeficient la chiria de bază)  

Prețul chiriei pentru spațiul închiriat în suprafață totală de 62 mp, situat în municipiul Deva, b-dul 22 Decembrie, bl.D3, parter, județul Hunedoara, va fi de 182,28 lei/lună.

Ca urmare a celor precizate este necesară aprobarea încheierii unui nou contract de închiriere cu  Alianța pentru Unirea Românilor - Filiala Județeană Hunedoara pentru spațiul  în suprafață totală de 62 mp, situat în municipiul Deva, b-dul 22 Decembrie, bl.D3, parter, județul Hunedoara.

            În conformitate cu prevederile art.26 alin.1 şi alin.3 din Legea 334/2006, privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale republicată, cu modificările și completările ulterioare,

            În temeiul art.129 alin.2 lit.’’c’’ și alin.6 lit.’’b’’ și ale art.139 alin.3 lit.’’g’’, art.196 alin.1 lit.’’a’’ din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,

            Supun comisiilor de specialitate și plenului Consiliului local al municipiului Deva proiectul de hotărâre privind închirierea spaţiului situat în municipiul Deva, b-dul 22 Decembrie, bl.D3, parter, în suprafață de 62 mp, către  Alianța pentru Unirea Românilor - Filiala Județeană Hunedoara.

 

 

PRIMAR,

NICOLAE- FLORIN OANCEA