România

România

Județul Hunedoara

Municipiul Deva

Municipiul Deva

Raport Direcţia impozite şi taxe locale

Direcția Impozite și Taxe Locale

Serviciul recuperare impozite și taxe locale

 

 

 

 

 

RAPORT

la proiectul de hotărâre privind respingerea plângerii prealabile formulată de către domnul Stancu Ioan, înregistrată la Primăria Municipiului Deva sub nr. 6903/25.01.2023

 

 

 

            Direcția Impozite și Taxe Locale, analizând Referatul de aprobare prezentat de Primarul municipiului Deva, domnul Nicolae-Florin Oancea, prin care se propune Consiliului local al municipiului Deva, adoptarea unei hotărâri privind respingerea plângerii prealabile formulată de către domnul Stancu Ioan, înregistrată la Primăria Municipiului Deva sub nr. 6903/25.01.2023, supunem atenției următoarele:

            Prin plângerea prealabilă înregistrată la Primăria municipiului Deva sub nr. 6903/25.01.2023, domnul Stancu Ioan solicită anularea Hotărârii Consiliului local nr. 584/27.12.2022 privind majorarea cu 300% a impozitului pe clădiri, începând cu anul 2023, pentru imobilul clădire situat în municipiul Deva, str. Horea, nr. 11, nr. cadastral 63782-C1.

            Analizând motivele de nelegalitate expuse în cuprinsul sesizării, se poate constata că acestea sunt nefondate și fără suport legal, raportat la următoarele aspecte:

            Potrivit dispozițiilor art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, „Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual care i se adresează trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Pentru motive temeinice, persoana vătămată, destinatar al actului, poate introduce plângerea prealabilă, în cazul actelor administrative unilaterale, şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului”. 

            Petentul, împreună cu soția sa, este proprietarul imobilului situat în municipiul Deva, str. Horea, nr. 11, jud. Hunedoara.

            Prin Hotărârea Consiliului local nr. 447/2020 s-a aprobat Procedura cadru de aplicare a majorărilor impozitului pentru clădirile și terenurile neîngrijite cu până la 500 % și a criteriilor de încadrare a imobilelor în clădiri și terenuri neîngrijite din municipiul Deva.

            Prin Hotărârea nr. 584/27.12.2022 s-a aprobat majorarea cu 300% a impozitului pe clădiri, începând cu anul 2023, pentru imobilul situat în municipiul Deva, str. Horea, nr. 11, nr. cadastral 63782-C1. S-a reținut că imobilul în cauză se încadrează în categoria imobilelor neîngrijite, cu un punctaj procentual de 45,74 %, conform Fișei de evaluare întocmite de Comisia mixtă de control pentru clădiri și terenuri neîngrijite, în baza criteriilor de încadrare prevăzute în Anexa nr. 2 din Hotărârea Consiliului local nr. 447/2020. În aceste condiții, impozitul datorat de petent s-a majorat de la 112 lei la un cuantum de 448 lei.

            Așadar, Comisia mixtă de control a constatat că imobilul se află într-o stare medie de degradare, necesitând însă reparații consistente la fațada posterioară, șarpantă și învelitoare.

            În motivarea solicitării sale petentul arată, în esență, că este în imposibilitate de a face remedierile arătate în Nota de constatare întrucât între petent și vecinul său sunt înregistrate mai multe dosare pe rolul instanțelor de judecată, iar pentru a respecta indicațiile din nota de constatare are nevoie de autorizație de construire și că nu se justifică să realizeze alte cheltuieli până la finalizarea proceselor.

            Motivele invocate de petent în cuprinsul plângerii sale nu pot fi de natură a duce la revocarea Hotărârii de Consiliu local nr. 584/27.12.2022. Astfel, se poate observa că petentul recunoaște faptul că a lăsat imobilul să se degradeze și nu a realizat nici un fel de intervenții de întreținere a acestuia de mai mulți ani. 

            Pe de altă parte, procesele existente între petent și vecinul său, Mihai Dorin, domiciliat în Deva, str. Horea, nr. 9, nu pot constitui un argument pentru neîntreținerea imobilului, proprietate a petentului, cu atât mai mult cu cât, potrivit prevederilor art. 7 alin. 9 din Legea nr. 50/1991 „ Autorizaţia de construire se emite dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile cerute prin prezenta lege. Autoritatea emitentă a autorizaţiei nu este responsabilă pentru eventualele prejudicii ulterioare cauzate de existenţa, în momentul emiterii actului, a unor litigii aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti privind imobilul - teren şi/sau construcţii -, responsabilitatea aparţinând solicitantului.

            Mai mult decât atât, chiar și în situația în care, pentru emiterea autorizației de construire, petentului i s-ar fi solicitat acordul vecinului, petentul ar fi putut să obțină acest acord prin intermediul instanței de judecată. În acest sens, art. 27 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, aprobate prin Ordinul nr. 839/2009, reglementează situațiile în care se impune solicitarea acordului vecinilor, precum și modalitatea de obținere a acestui acord.

            Pentru executarea lucrărilor de reparații atât la nivelul acoperișului și al învelitorii, precum și al pereților exteriori nu este necesară obținerea autorizației de construire, aceste lucrări încadrându-se la art.11 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții. Petentul nu a făcut  aceste lucrări de reparații, lăsând clădirea să se degradeze până la stadiul în care are nevoie de lucrări de consolidare și reabilitare complexe.

            Prin certificatele de urbanism eliberate de către Primăria municipiului Deva pentru imobilul amplasat în strada Horea, nr.11 s-au solicitat lucrări care nu vizau reabilitarea construcției, respectiv:

  • C.U. nr.58/2012 pentru fazele PUZ + DTAC Construire bloc de locuințe P+4+M, cu spații de parcare și spații comerciale la parter;
  • C.U. nr.200/2015 pentru Demolare imobil;
  • C.U. nr.230/2015 pentru Construire locuință S+P+2;
  • C.U. nr.548/2018 pentru Demolare imobil;
  • C.U. nr.477/2019 pentru Demolare imobil.

Pentru nici unul dintre certificatele de urbanism de mai sus nu a fost continuată și finalizată procedura de autorizare.

            Ca atare, faptul că petentul nu a obținut acordul vecinului pentru lucrările de construire pe care dorea să le realizeze și că aceste lucrări sunt costisitoare și a lăsat imobilul, proprietatea sa, să ajungă într-o stare destul de avansată de degradare, nu poate fi de natură să îl exonereze de la aplicarea Hotărârii de Consiliu nr. 584/27.12.2022, respectiv de la plata majorată a impozitului cu 300%, de la 112 lei la un cuantum de 448 lei.

            Prevederile art. 489 alin. (5)-(8) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, transpuse în Hotărârea Consiliului local nr. 447/2020 privind stabilirea Procedurii Cadru de aplicare a majorărilor impozitului pe clădirile și terenurile neîngrijite au fost adoptate în vederea îmbunătățirii condițiilor microclimatice și eliminării factorilor poluatori ce afectează sănătatea și crează disconfort.

            Având în vedere aspectele prezentate mai sus, actul administrativ atacat a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond, formă și procedură prevăzute de lege pentru valabilitatea lor, motivele invocate nefiind de natură să răstoarne prezumția de legalitate a actelor administrative contestate, astfel că se impune respingerea plângerii prealabile înregistrată la Primăria municipiului Deva sub nr. 6903/25.01.2023 ca neîntemeiată.

            Luând în considerare prevederile art. 7 alin. (1) și (4) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare,

            În temeiul dispozițiilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. ”b”, alin. (4) lit. ”c”, alin. (14), art. 139 alin. (1) și (3) lit.”c”, art. 196 alin. (1) lit. ”a” din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, supunem atenției comisiilor de specialitate și plenului Consiliului local al municipiului Deva, proiectul de hotărâre privind respingerea plângerii prealabile formulată de către domnul Stancu Ioan, înregistrată la Primăria Municipiului Deva sub nr. 6903/25.01.2023.

 


 

            Direcția Impozite și Taxe Locale                                                            Direcția juridică,                                                                         Carla Popa                                                                      administrație publică locală

                                                                                                                           Director executiv

                                                                                                                                 Oana Mura

 

 

 

                                                                     Arhitect Șef

                                                                  Raluca Lăzăruț

 

 

            

 

 

                                                  Serviciul Recuperare Impozite și Taxe Locale

                                                                            Șef serviciu

                                                                          Călin Păcurar