Art. 1. Se interzice folosirea apei potabile din rețeaua publică pe durata instituirii stării de secetă hidrologică, în următoarele scopuri:
• udarea grădinilor, gazonului și spațiilor verzi;
• spălarea trotuarelor, curților și autoturismelor;
• umplerea piscinelor și a altor bazine recreative;
• alte activități neesențiale care implică un consum excesiv de apă, cu excepția gospodăriilor care se află în construcție.
Art. 2. Nerespectarea interdicției privind folosirea apei în exces se sancționează cu amendă contravențională cuprinsă între 1500 – 3000 de lei pentru persoane juridice, respectiv între 500- 1500 pentru persoane fizice.
Art. 3. Prezenta interdicție se aplică tuturor utilizatorilor de apă potabilă din rețeaua publică al Comunei Dobrești, persoane fizice și juridice.
Art. 4. Perioada de aplicare a măsurii este valabilă pe toată durata stării de secetă hidrologică, conform comunicărilor oficiale ale autorităților competente.
Art. 5. Nerespectarea prevederilor prezentei hotărâri atrage răspunderea contravențională, în condițiile legii. Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se realizează de către personalul împuternicit al Primăriei.
Art. 6. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Primarul Comunei Dobrești, SC SALUBRITATE DOBREȘTI S.R.L. și compartimentele de specialitate din cadrul aparatului de specialitate al primarului.
Art. 7. Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului – Judeţul Bihor, pentru controlul legalităţii;
- S.C. SALUBRITATE DOBREȘTI S.R.L.;
- Administrația Bazinală de Apă Crișuri Bihor;
- Compartimentului de specialitate;
- publicului prin afișare la sediul Primăriei și pe site-ul oficial.