România

România

Județul Bihor

Comuna Dobrești

Comuna Dobrești

Nr. 1936 / 04.07.2025

Referat de aprobare

privind interzicerea folosirii apei potabile în scopuri neesențiale pe perioada instituirii stării de secetă hidrologică


      Având în vedere informațiile și avertizările primite de la autoritățile competente – în special Administrația Națională „Apele Române – Administrația bazinală de apa- Crișul – al județului Bihor” și Comitetul Județean pentru Situații de Urgență al județului Bihor – referitoare la scăderea accentuată a debitelor de apă și la instalarea stării de secetă hidrologică, se impune adoptarea unor măsuri urgente pentru toți utilizatorii de apă potabilă din rețeaua publicăal Comunei Dobrești.

Resursele de apă potabilă sunt limitate, iar în perioadele de secetă, consumul excesiv și necontrolat al apei din rețeaua publică poate duce la:

            •           scăderea presiunii și imposibilitatea alimentării constante a tuturor gospodăriilor;

            •           blocaje în alimentarea instituțiilor publice și operatorilor economici esențiali;

            •           compromiterea capacității de intervenție în caz de incendiu sau alte situații de urgență.

Totodată, autoritățile locale au obligația legală de a lua măsuri pentru protejarea resurselor de apă și pentru prevenirea efectelor secetei, în conformitate cu:

            •           Legea apelor nr. 107/1996;

            •           O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ;

            •           actele și deciziile Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.

Această măsură este temporară, justificată și proporțională cu riscurile existente, urmând a fi revocată imediat ce condițiile hidrologice revin la normal.

 

      Având în vedere cele mai sus menționate, propun consiliului local adoptarea unei hotărâri cu privire la interzicerea temporară a utilizării apei potabile în scopuri care nu sunt esențiale (precum udarea grădinilor, umplerea piscinelor, spălatul mașinilor, trotuarelor etc.), pe perioada cât persistă starea de secetă hidrologică.

 

 

INIȚIATOR AL PROIECTULUI DE HOTĂRÂRE,

PRIMAR,

Florin COPOS