Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 15 / 21.02.2025
Caracter normativ

Proiect de hotărâre

privind stabilirea unei suprafețe de teren in vederea depozitării temporare a deșeurilor inerte provenite din activitățile de construcții si demolări de pe raza comunei Doclin

Avizul comisiilor de specialitate

Forma inițiatorului

România

România

Județul Caraș-Severin

Consiliul Local al comunei Doclin

Comuna Doclin

Proiect de hotărâre

Nr. 15 din 21.02.2025

privind stabilirea unei suprafețe de teren in vederea depozitării temporare a deșeurilor inerte provenite din activitățile de construcții si demolări de pe raza comunei Doclin

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. prevederile art. 17 alin.3, art.59 alin.1 pct.A si alin.2, pct. 9^1 şi pct. 17^2 ale anexei nr.1 din Legea nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor, cu modificările si completările ulterioare,
  2. prevederile prevederile art.4 lit.c), art.7 alin.(3), art.9 alin.(1), anexa nr.1 lit. f) din H.G. nr.349/2005 privind depozitarea deșeurilor cu modificările si completările ulterioare,
  3. prevederile pct.2 din Sectiunea 2 din Ordinul nr.95/2005 privind stabilirea criteriilor de acceptare și procedurile preliminare de acceptare a deșeurilor la depozitare și lista națională de deşeuri acceptate în fiecare clasă de depozit de deșeuri cu modificările si completările ulterioare,
  4. prevederile H.G. nr.1061/2008 privind transportul deşeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul României- Anexa 3, cu modificările si completările ulterioare, 
  5. prevederile OUG nr.195/2005 privind Fondul de mediu, cu modificările si completările ulterioare, 
  6. prevederile art.129 alin.2 lit. d) si alin.(7) lit. i), ale art.139 alin.(1)  din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,

Luând act de:

  1. Referatul de aprobare al primarului comunei Doclin înregistrat sub nr. 1135 din 20.02.2025 la proiectul de hotărâre privind stabilirea unei suprafețe de teren in vederea depozitării temporare a deșeurilor inerte provenite din activitățile de construcții si demolări de pe raza comunei Doclin

  2. Raportul de specialitate din cadrul aparatului de specialitate al primarului înregistrat sub nr.1139 din 20.02.2025 la proiectul de hotărâre privind stabilirea unei suprafețe de teren in vederea depozitării temporare a deșeurilor inerte provenite din activitățile de construcții si demolări de pe raza comunei Doclin
  3. avizele Comisiilor de specialitate ale Consiliului local Doclin.

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei doclin

adoptă prezenta hotărâre.

       Art.1 (1) Se aprobă ca suprafața de teren de 1000 mp situată în extravilanul comunei Doclin ,  să fie utilizată pentru depozitarea temporară a deșeurilor inerte provenite din activitățile de construcții și demolări.

           (2) Suprafața de teren prevazută la alin.1 este identificată conform schiței prevazută în anexa nr.1, parte integrantă la prezenta hotărâre. 

      Art.2 (1) Deșeurile inerte generate din activități de construcții și demolări, care pot fi stocate temporar sunt: beton, fracții separate de beton, pământ și pietre, resturi de balast, sticlă, cărămizi, ţigle și materiale ceramice inclusiv pământ excavat din diferite amplasamente, fără conținut de substanțe periculoase. 

        (2) Deșeurile inerte rezultate din activităţile de construcţii şi demolări de pe raza comunei Doclin vor fi utilizate ca material de umplutură/rambleiere la ravene, făgașe şi torenţi (forme de eroziune de suprafață), reabilitare, consolidare a drumurilor din comună. 

      Art. 3 Se interzice stocarea şi depozitarea de deşeuri sau alte materiale care pot avea un impact negativ asupra pânzei freatice sau a mediului înconjurator, precum și depozitarea în zona de protecție a cursurilor de apă. 

      Art.4 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se insarcinează primarul  comunei Doclin. 

      Art.5. Prezenta hotărâre se va comunica de către secretarul general al comunei, în termen legal, la:

  • Instituția Prefectului Județul Caraș-Severin
  • Primarul comunei Doclin
  • Se va aduce la cunoștință publică  prin afișare la sediul Primăriei și pe site-ul UAT.


INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI DOCLIN

Dănuț OANĂ

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI DOCLIN

Elena GALETAR

Documente de prezentare și motivare

Rezultate voturi