Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 64 / 11.12.2025
Caracter normativ

Proiect de hotărâre

privind aprobarea taxelor și impozitelor locale în Comuna Dor Mărunt, județul Călărași, pentru anul fiscal 2026.

Raportul compartimentelor de resort

Raport Taxe și impozite

Forma inițiatorului

România

România

Județul Călărași

Consiliul Local al comunei Dor Mărunt

Proiect de hotărâre

Nr. 64 din 11.12.2025

privind aprobarea taxelor și impozitelor locale în Comuna Dor Mărunt, județul Călărași, pentru anul fiscal 2026.

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. Prevederile art. 20 si 30 din Legea finantelor publice locale, cu modificarile si completarile ulterioare;
  2. Prevederile titlului IX din  Legea nr.227/2015  privind aprobarea Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare;
  3. Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare;
  4. Legea  Nr. 239/2025 din 15 decembrie 2025 privind stabilirea unor măsuri de redresare şi eficientizare a resurselor publice şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare;
  5. Prevederile art. 129 alin. (1), (4) lit.c), art.140 alin (1) și art. 243 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ;

Ținând cont de:

  1. Referatul de aprobare al primarului, înregistrat cu nr. 201/11.12.2025;
  2. Raportul de specialitate întocmit de Compartimentul taxe și impozite, înregistrat cu nr. 202/11.12.2025;
  3. Hotărâre nr. 95/28.12.2023 privind instituirea taxei speciale de salubrizare pentru utilizatorii casnici fără contracte de prestări servicii de salubrizare;
  4. Avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate, înregistrate cu nr. 65, 67 și 68 din 30.12.2025;
  5. H.C.L. Dor Mărunt nr. 53 din 20.11.2025 privind alegerea președintelui de ședință;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. c) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei dor mărunt

adoptă prezenta hotărâre.

Art.1 Pentru anul fiscal 2026, în cazul oricărui impozit sau oricărei taxe locale, care constă într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite sume în lei, cu excepţia impozitului pe clădiri calculat potrivit art. 457 - impozit pe clădiri, a impozitului pe teren calculat potrivit art. 465 alin. (4) şi (7), şi a impozitului pe mijloacele de transport calculat potrivit art. 470 alin. (2) şi (3^1), se indexează cu rata inflaţiei pentru anul fiscal anterior, respectiv 5,6% pentru anul 2024. 

Art. 2. Se stabilesc impozitele si taxele locale pentru anul fiscal 2026, conform Anexelor 1-5, părți integrante din prezenta hotărâre. 

Art. 3  (1) Impozitul/taxa pe cladiri, impozitul/taxa pe teren si impozitul pe mijloace de transport sunt creanțe fiscal anuale, care se platesc in doua rate egale, pana la 31 martie si  30 septembrie inclusiv ale anului 2025.

(2) Pentru neplata la termenele enuntate la alin.(1)  contribuabilii datoreaza majorari de intarziere.

(3) Impozitul/taxa anual/a pe cladiri si pe teren, precum si impozitul pe mijloacele de transport datorate bugetului local de contribuabilii personae fizice si/sau juridice in cuantum de 50 lei inclusiv fiecare se plătește integral până la primul termen de plata.

(4)  Contribuabilii persoane fizice care au obligatia de a achita integral pana la 31 martie impozitele care sunt pana la 50 de lei /fiecare, nu vor beneficia de bonificatia acordata pentru plata cu anticipatie.

(5) Cheltuielile ocazionate cu efectuarea procedurii de executare silita, se stabilesc in sarcina debitorului, conform art. 256 din Codul de procedura fiscala.

Art.4 – Pentru plata cu anticipație până la data de 31 martie 2026 a impozitului pe cladiri, teren si auto, se acorda o bonificatie de 10%.

Art. 5.- Prezenta hotărâre se completează cu prevederile Legii nr. 227/2015, a Legii nr. 207/2015, precum si cu actele normative subsecvente in vigoare.

Art. 6- Creantele fiscale restante aflate in sold la data de 31 decembrie 2025, mai mici de 20 lei, se anulează. Plafonul se aplică totalului creanțelor fiscale datorate si neachitate de debitori.

Art. 7 - Se aplică majorarea cu 100% a impozitului pe clădirile și terenurile neingrijite, situate in intravilanul Comunei Dor Marunt.

Art. 8- Primarul Comunei Dor Marunt, prin compartimentele de specialitate, vor asigura ducerea la indeplinire a prezentei hotarari.

Art. 9.   Secretarul general al comunei va comunica prezenta hotărâre persoanelor și instituțiilor interesate

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI DOR MĂRUNT

Ion IACOMI

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI DOR MĂRUNT

Constantin-Alecsandru VĂTAFU

Prezentare proiect în cadrul ședinței

Primarul comunei: Impozitele și taxele locale, cu excepția celor pentru clădiri, terenuri și mijloace de transport, se indexează cu rata inflației în procent de 5,6%. În urma modificărilor Codului fiscal, impozitele pentru clădiri, mijloace de transport și anumite terenuri se majorează însă nu atât de grav cum se vehiculează.  Sunt niște majorări impuse de legislație. Însă dacă nu am adopta această hotărâre, s-ar aplica valorile maxime din Codul fiscal ceea ce ar însemna o triplare a impozitelor și taxelor locale.

Secretarul comunei: Vreau să vin în completare și să vă spun că sunt câteva cazuri izolate prin țară unde nu s-au adoptat hotărârile privind taxele și impozitele. În acele cazuri se vor aplica nivelurile maxime din Codul fiscal și se sistează banii de la guvern pentru comunitățile locale, ceea ce reprezintă un dezastru pentru bugetul local. Impozitele pe clădiri cresc cu aproximativ 70 - 80 %. Impozitul pe terenul curti constructii se majorează cu aproximativ 10%. Autoturismele cu motoare mici platesc dublu, cele cu motoare mai mari.

Stamate Laura: Mie mi se pare aiurea că guvernul a dat această ordonanță si vrea sa o puna in aplicare prin votul nostru. O imounea din prima. Aici mi se pare deranjant. La mine nu e o problema de plătit dar sunt persoane care n-o să poată plăti. 

Secretarul comunei: Păi tocmai că guvernul dă posibilitatea consiliilor locale să aplice anumiți coeficienti de corectie astfel încât să nu ai valorile maxime din Codul fiscal. 

Simion Ion: Îmi aduc aminte că acum mulți ani am votat împotrivă la hotărârea taxe și impozite, hotărârea nu a trecut iar apoi au fost impuse taxe și impozite la nivel maxim de la finanțe.

Ion Iacomi: La terenul agricol, vă dau un exemplu, la Lehliu Gară impozitul a fost 170 de lei pe hectar în anul în 2025. O să crească acum la 250 de lei, probabil. Este dublu față de Dor Mărunt. La Dor Mărunt era 81 de lei. Acum o să fie 120 de lei. 




Rezultate voturi