Art. 1 - Începând cu data de 01.01.2025 se aprobă impozitele și taxele locale stabilite în suma fixă, impozitele și taxele locale determinate pe bază de cota procentuală, cuantumul taxelor speciale, a altor taxe precum și Regulamentul de stabilire a procedurii de adoptare a taxelor speciale și domeniile în care se pot institui conform anexelor 1 și 2, parte integrată din prezenta hotărâre.
Art. 2 - Pentru determinarea impozitului pe clădiri și a taxei pentru eliberarea autorizației de contruire în cazul persoanelor fizice/juridice, precum și a impozitului pe teren, pentru anul 2025 rămân stabilite rangul și zonele din anul 2023.
Art. 3 - Pentru plata cu anticipație a impozitului/taxei pe clădiri, a impozitului/taxei pe teren și a impozitului asupra mijloacelor de transport, datorate pentru întreg anul fiscal 2025, de către contribuabili, până la data de 31 martie 2025, se acordă o bonificație de 10 % pentru persoane fizice, respectiv 10% pentru persoane juridice.
Art. 4 - Având in vedere art. 491, alin. 1 din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare, care prevede faptul că, în cazul oricărui impozit sau oricărei taxe locale, care constă într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite sume în lei, sumele respective se indexează anual, până la data de 30 aprilie, de către cosiliile locale, ținând cont de rata inflației pentru anul fiscal anterior, comunicată pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanțelor și Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, cu excepția impozitului/taxei pe clădiri care se actualizează anual în baza valorilor clădirilor și terenurilor acoperite de acestea, cuprinse în Studiile de piață referitoare la valorile orientative privind proprietățile imobiliare din România, administrate de Uniunea Națională a Notarilor Publici din România. Potrivit datelor publicate pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanțelor și Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Pentru indexarea impozitelor si taxelor locale aferente anului 2025, consiile locale vor utiliza rata inflației de 10,4%.
1) Prin excepția de la prevederile alin. (1), sumele prevăzute în tabelul prevăzut la art. 470 alin. (5) și (6) din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare, se indexează anual în funcție de rata de schimb a monedei euro în vigoare în prima zi lucrătoare a lunii octombrie a fiecărui an și publicată în Jurnalul Uniunii Europene și de nivelurile minime prevăzute în Directiva 1999/62/CE de aplicare la vehiculele grele de marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri. Cursul de schimb a monedei euro și nivelurile minime, exprimate în euro, prevăzute în Directiva 1999/62/CE de aplicare la vehiculele grele de marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri se comunică pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanțelor Publice, Dezvoltării și Administrației.
2) Sumele indexate conform art. 4, alin. 1 și alin. 2, se aplică începând cu 01.01.2025.
Art. 5 Aprobă delegarea de competențe Primarului comunei Dragalina, privind deciziile de acordare nominală a facilităților fiscale pentru persoanele fizice.
Art. 6 Prezenta hotărâre se aplică pentru plata impozitelor și taxelor locale datorate pentru anul fiscal 2025 și intră în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2025.
Art. 7 (1) Prevederile prezentei hotărâri vor fi aduse la îndeplinire de Primarul comunei Dragalina, prin aparatul de specialitate, iar secretarul general al comunei o va aduce la cunoștință celor interesați.
(2) Aducerea la cunoștință publică se face prin afișare la sediul Primăriei comunei Dragalina, prin publicare pe site-ul www.comunadragalina.ro