Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 88 / 15.12.2022
Caracter normativ

Proiect de hotărâre

privind analiza stadiului de înscriere a datelor în registrul agricol pentru anul 2022 și stabilirea măsurilor pentru eficientizarea activității de înscriere a datelor în registrul agricol pentru anul 2023

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 1

  • Comisia 2

  • Comisia 3

Raportul compartimentelor de resort

Raport Compartiment Registratură/ Agricol/Cadastru

Forma inițiatorului

România

România

Județul Prahova

Consiliul Local al comunei Dumbrava

Comuna Dumbrava

Proiect de hotărâre

Nr. 88 din 15.12.2022

privind analiza stadiului de înscriere a datelor în registrul agricol pentru anul 2022 și stabilirea măsurilor pentru eficientizarea activității de înscriere a datelor în registrul agricol pentru anul 2023

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

Având în vedere referatul de aprobare nr. 11626/15.12.2022 privind analiza stadiului de înscriere a datelor în registrul agricol pentru anul 2022 și stabilirea măsurilor pentru eficientizarea activității de înscriere a datelor în registrul agricol pentru anul 2023, raportul compartimentului de resort din cadrul primăriei, avizele comisiilor de specialitate ale consiliului local și al secretarului general al comunei;

În conformitate cu prevederile art. 7 alin. (4) din Normele tehnice privind modul de completare a registrului agricol pentru perioada 2020-2024 aprobate prin Ordinul comun al Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministrului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Ministrului Afacerilor Interne, Ministrului Finanțelor Publice, Președintelui Institutului Național de Statistică și Directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 25/1382/37/1642/14297/746/2020, art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului privind registrul agricol nr. 28/2008, cu modificările și completările ulterioare și art.139 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului privind Codul administrativ nr. 57/2019;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei dumbrava

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. Se ia act de stadiul de înscriere a datelor în registrul agricol pentru anul 2022.

Art. 2. Se aprobă măsuri pentru eficientizarea înscrierii datelor în registrul agricol în anul 2023, urmare analizării stadiului de înscriere a datelor în registrul agricol al comunei Dumbrava, astfel: 

  1. Trimestrial se vor verifica informațiile afișate la avizierul primăriei sau publicate pe pagina de internet privind prevederile legale specifice, termenele de înregistare în registrele agricole, formularul tipizat al declarației privind înscrierea în registrul agricol și actele necesare;
  2. Trimestrial se va înainta adresă către Camera Notarilor Publici pentru verificarea dezbaterii succesiunii în registrul de evidența a procedurilor succesorale pentru persoanele decedate înscrise în Registrul agricol;
  3. Trimestrial se va verifica prin compartimentul de stare civilă, în registrul de decese, persoanele decedate înscrise în Registrul agricol;
  4. Trimestrial se vor înainta invitații proprietarilor terenurilor agricole în vederea declarării terenurilor la registrul agricol;
  5. Se vor face demersuri pentru achiziționarea aplicației informatice și transmiterea datelor către Registrul agricol naţional (RAN). Se vor introduce gospodăriile în aplicația RAN și în cazul apariției unor erori se vor transmite adrese la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Prahova în vederea remedierii problemelor constatate în aplicația RAN;
  6. Ori de câte ori intervin modificări în registrul agricol referitoare la terenuri, la categoria de folosinţă a acestora, la clădiri, la mijloace de transport sau la orice alte bunuri deţinute în proprietate ori în folosinţă după caz de natură să conducă la modificarea oricăror impozite şi taxe locale prevăzute de Codul fiscal, responsabilii cu atribuţii privind completare şi ţinerea la zi a datelor din registrul agricol au obligaţia de a comunica aceste modificări funcţionarilor publici din compartimentele de resort al aparatului de specialitate al Primarului în termen de trei zile lucrătoare de la data modificării;
  7. Prin rotaţie, o zi pe săptămână, persoanele cu atribuţii în completarea sau verificarea registrului agricol vor efectua verificări în teren privind declaraţiile înregistrate.

Art. 3. Compartimentul Registratură, Agricol și Cadastru va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

     Art. 4. Prezenta hotărâre va fi comunicată Compartimentului Registratură, Agricol și Cadastru din cadrul Primăriei Comunei Dumbrava și Instituției Prefectului Județului Prahova de către secretarul general.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI DUMBRAVA

Marian APOSTOL

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI DUMBRAVA

Constantin SABĂU

Rezultate voturi