Nr. 60 / 03.12.2025
Caracter individual

HOTĂRÂRE

privind aprobarea constituirii unui drept de folosință/drept de acces asupra unui imobil în suprafață de 400 mp. teren extravilan aparținând domeniului privat al comunei Dumbrava, județul Timiș, către SC DIGI ROMANIA SA

Inițiator proiect

Cristian OLARIU

Primarul comunei

Stare

Hotărâre

adoptată

devine obligatorie sau produce efecte juridice din:

5 Decembrie 2025

Hotărâre

România

România

Județul Timiș

Consiliul Local al comunei Dumbrava

Comuna Dumbrava

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 60 din 03.12.2025

privind aprobarea constituirii unui drept de folosință/drept de acces asupra unui imobil în suprafață de 400 mp. teren extravilan aparținând domeniului privat al comunei Dumbrava, județul Timiș, către SC DIGI ROMANIA SA

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. art. 56, art. 120 alin. (1), art. 121 alin. (1), (2) și art. 139 alin. (2) din Constituția României, republicată;
  2. art. 4 și art. 9 paragraful 3 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
  3. art. 7 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare.

Ținând cont de:

  1. solicitarea formulată de către SC DIGI ROMANIA SA prin care solicită constituirea unui drept de folosință/drept de acces asupra unui imobil în suprafeță de 400 mp. în extravilanul comunei Dumbrava, județul Timiș, în vederea amplasării unei stații fixe de telefonie mobilă și a echipamentului acesteia pe amplasamentul identificat prin CF 412828 în suprafață de 400 mp. proprietatea Comunei Dumbrava - domeniul privat;
  2. faptul că terenul solicitat este amplasat în extravilanul comunei Dumbrava între satele Dumbrava și Bucovăț, în vecinătatea autostrăzii A1, că aria de acoperire a operatorilor de telefonie fixă și/sau mobilă în această zonă nu pot satisface cerințele populației, mai ales în situații de urgență, precum și de interesul major de a furniza servicii de acest gen în cadrul comunei;
  3. proiectul de hotărâre și referatul de aprobare înaintat de către domnul Cristian OLARIU - Primarul comunei Dumbrava în calitate de inițiator pentru aprobarea închirierii unei suprafețe de 400 mp. în extravilanul comunei Dumbrava, județul Timiș, în vederea amplasării unei stații fixe de telefonie mobilă și a echipamentului acesteia;
  4. raportul de specialitate întocmit de Compartimentul Agricol, prin care se avizează favorabil proiectul de hotărâre;
  5. viza de control financiar preventiv;
  6. avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului local Dumbrava.

Luând act de:

  1. Legii nr. 159/2016 privind regimul infrastructurii fizice a rețelelor de comunicații electronice, precum și pentru stabilirea unor măsuri pentru reducerea costului instalării rețelelor de comunicații electronice;
  2. Legii nr. 50/1991, republicată, privind autorizarea lucrărilor de construcții, cu modificările și completările ulterioare;
  3. Ordinul nr. 839/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, cu modificările și completările ulterioare;
  4. art. 10 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicațiile electronice, cu modificările și completările ulterioare;
  5. art. 129, alin. (2), lit. c), alin. (6), lit. b), art. 139, alin. (3), lit. g) și art. 196, alin. 1, lit. (a), din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57 / 2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. g) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei dumbrava

întrunit în a 14-a ședință ordinară a mandatului 2024 - 2028, adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 - .(1) - Se aprobă constituirea unui drept de folosință/drept de acces asupra unui imobil în suprafață de 400 mp. evidențiat în CF 412828 proprietatea Comunei Dumbrava - domeniul privat, către SC DIGI ROMANIA SA, în vederea realizării investiției ”Amplasare stație fixă pentru sistemul de telefonie mobilă, a echipamentului auxiliar, precum și pentru acces la acestea, în vederea exploatării”;

(2) - Terenul este identificat prin planul de situație prevăzut în anexa nr. 1 la prezenta hotărâre, din care face parte integrantă;

Art. 2 - Se aprobă proiectul contractului de constituire a dreptului de acces pe proprietatea publică/privată în vederea instalării, întreținerii, înlocuirii sau mutării rețelelor de comunicații electronice sau a elementelor de infrastructură necesare susținerii acestora care se va încheia între Comuna Dumbrava reprezentată legal prin primar Olariu Cristian și SC DIGI ROMANIA SA prevăzut în anexa nr. 2 la prezenta hotărâre, din care face parte integrantă;

Art. 3 - Se stabilește ca durata acestuia să fie de 10 ani, cu posibilitatea prelungirii prin acordul părților, iar prețul este de 100 €/lună;

Art. 4 - Primarul comunei Dumbrava va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri;

Art. 5 - Prezenta hotărâre se comunică către :

  1. Instituția Prefectului - Județul Timiș,
  2. Compartiment Finanțe - contabilitate,
  3. Primarului comunei Dumbrava,
  4. SC DIGI ROMANIA SA,
  5. dosar hotărâri,
  6. cetățenilor prin afișare și pe site-ul Primăriei în Monitorul oficial local.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Cristian-Horațiu CURTU

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI DUMBRAVA,

Nicolaie-Doru TOMESCU

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 60 / 03.12.2025

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot electronic deschis
HOTĂRÂRE CU CARACTER INDIVIDUAL
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității absolute a consilierilor locali în funcție
Voturi necesare 6
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 11
2 Numărul consilierilor locali în funcție 11
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 11
4 Numărul voturilor „PENTRU” 11
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 0
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 60 / 03.12.2025

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 03.12.2025
2 Comunicarea către primar 03.12.2025
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 16.12.2025
4 Comunicarea către prefectul județului 05.12.2025
5 Comunicarea către persoanele cărora li se adresează 05.12.2025
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu 05.12.2025