Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 63 / 29.11.2023
Caracter normativ

Proiect de hotărâre

privind stabilirea taxelor și impozitelor locale pentru 2024

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 1

  • Comisia 2

  • Comisia 3

Viză CFPP

Necesită viză CFPP

Raportul compartimentelor de resort

Raport Finanțe-Contabilitate

Forma inițiatorului

România

România

Județul Timiș

Consiliul Local al comunei Dumbrava

Comuna Dumbrava

Proiect de hotărâre

Nr. 63 din 29.11.2023

privind stabilirea taxelor și impozitelor locale pentru 2024

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

    1. art. 56, art. 120 alin. (1), art. 121 alin. (1), (2) și art. 139 alin. (2) din Constituția României, republicată ;
    2. art. 4 și art. 9 paragraful 3 din Carta europeana a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997 ;
    3. art. 7 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare ;
    4. În conformitate cu principiul autonomiei locale, care corespunde Cartei europene a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997 și aspectul că stabilirea impozitelor și taxelor locale are la bază Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, în care sunt prevăzute nivelurile pentru valorile impozabile, impozitele și taxele locale și alte taxe asimilate acestora, precum și amenzile.

Ținând cont de:

    1. art. 5 alin. (1) lit. a) și alin. (2), art. 16, alin. (2), art. 20 alin. (1) lit. b), art. 27, art. 30 și art. 761 alin. (2) și (3) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare ;
    2. art. 1, art. 2 alin. (1) lit. h), precum și pe cele ale Titlului IX din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu completările ulterioare ;
    3. prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare ;
    4. art. 344 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală ;
    5. art. 19 și art. 20 din Ordonanța Guvernului nr. 71/2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 3/2003, cu modificările ulterioare ;
    6. art. 25 lit. d) din Legea nr. 481/2004 privind protecția civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare ;
    7. art. 1 alin. (4) lit. l), art. 8 alin. (3) lit. j), art. 43 alin. (7) și art. 44 alin. (2) lit. d) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare ;
    8. art. 5 alin. (2) lit. k), art. 26 alin. (1), lit. b) și c), alin. (3), alin. (5) și alin. (8) din Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, republicată ; 
    9. art. 10 lit. g) și art. 34 alin. (2) și (3) din Legea serviciului de iluminat public nr. 230/2006 ;
    10. art. 14, lit. f), din Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006, republicată ;
    11. art. 5, din Legea cadastrului și publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare ;
    12. art. 6, lit. b), din Ordonanța Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, republicată, cu modificările și completările ulterioare ; 
    13. art. 7, alin. (13) din Legaa nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată ;
    14. Conform H.G. 1/2016  “Normele metodologice de aplicare a Legii nr.  227/2015 privind Codul fiscal“ cap. 1, alin (9). lit.  1) “Consiliile locale adoptă hotărâri, potrivit art. 453 lit. i) din Codul fiscal, privind stabilirea unui număr de cel mult patru zone și delimitarea acestora, în intravilanul unităților administrativ-teritoriale, în funcție de poziția terenului față de centrul localității, de rețelele edilitare, precum și de alte elemente specifice fiecărei unități administrativ-teritoriale, pe baza documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism, a registrelor agricole, a evidențelor specifice cadastrului imobiliar edilitar sau a oricăror alte evidențe agricole sau cadastrale. Delimitarea zonelor se face astfel încât acestea să acopere integral suprafața intravilanului unității administrativ-teritoriale. Identificarea zonelor în intravilanul unităților administrativ-teritoriale se face prin literele : A, B, C și D. În cazul in care se stabilesc 3 zone, acestea sunt : A , B și C. În cazul în care se stabilesc 2 zone, acestea sunt : A și B. În cazul în care se stabilește doar o zonă, aceasta este A. Având în vedere că nu se poate face o delimitare pe zone se stabilește zona A aferentă teritoriului Comunei Dumbrava .        

Luând act de:

  1. Referatul întocmit de doamna Iovițoni Andreia - inspector superior în cadrul Compartimentului Finanțe - contabilitate cu atribuții pe taxe și impozite locale, privind stabilirea impozitelor și taxelor locale cu rata inflației pentru anul 2024 ;
  2. Hotărârea Consiliului local Dumbrava nr. 56 / 31.10.2023 privind indexarea impozitelor sau a oricăror taxe locale, care constau într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite sume în lei pentru anul 2024 cu rata inflației aferentă anului 2022 care este de 13,8 % ;     
  3. Hotărârea Consiliului local Dumbrava nr. 12 / 04.03.2021 privind instituirea taxei speciale de salubrizare și aprobarea Regulamentului de stabilire și aplicare a taxei speciale de salubrizare ;
  4. proiectul de hotărâre propus de domnul Ihasz Ioan - primarul Comunei Dumbrava, privind stabilirea taxelor și impozitelor locale pentru anul 2024 și referatul de aprobare ;
  5. raportul de specialitate întocmit de Compartimentul Finanțe - contabilitate ;
  6. viza de control financiar preventiv ;
  7. avizele comisiilor de specialitate ;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. c) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei dumbrava

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 - Se stabilesc impozitele și taxele locale pentru anul 2024, după cum urmează :

  • impozitele și taxele locale din anul 2023 vor indexate pentru anul 2024 cu rata inflației aferentă anului 2022 care este de 13.8 %, comunicată pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanțelor Publice și Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, conform prevederilor art. 491 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 - Codul Fiscal, ”indexarea oricărui impozit sau a oricărei taxe locale, care constă într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite sume în lei” ;
  • se stabilește zona A aferentă teritoriului Comunei Dumbrava ;
  • nivelurile stabilite în sume fixe sunt prevăzute în Anexa nr. 1 care cuprinde impozitele, taxele locale și amenzile pentru anul 2024 ;
  • cota de impozitare a clădirilor rezidențiale detinute de persoanele fizice,  prevăzută la art. 457 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal se stabilește la 0,12% ;                
  • cota de impozitare a clădirilor nerezidențiale deținute de persoane fizice, prevăzută la art. 458 alin. (1)  din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal se stabilește la 0,5 % ;                
  • cota de impozitare a clădirilor rezidențiale deținute de persoane juridice, prevăzută la art. 460 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal se stabilește la 0,2% ;                 
  • cota de impozitare a clădirilor nerezidențiale deținute de persoane juridice, prevăzută la art. 460 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal se stabilește la 0,95 %;
  • cota taxei pentru servicii de reclamă și publicitate prevăzută la art. 477 alin. (5) din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal se stabilește la 3,00 %, fiind aplicată la valoarea serviciilor de reclamă și publicitate ;
  • cota de impozit pe spectacole precizată la art. 481, alin. (2) lit. a) este de 0,50 %, în cazul unui spectacol de teatru, de exemplu o piesă de teatru, balet, operă, operetă, concert filarmonic sau altă manifestare muzicală, prezentarea unui film la cinematograf, un spectacol de circ sau orice competiție sportivă internă sau internațională și de 0,60 % în cazul oricărei altei manifestări artistice decât cele enumerate la lit. a) ;

Bonificația prevazută la art. 462 alin. (2), art. 467. alin. (2), art. 472 alin. (2) din Legea nr. 227 / 2015 privind Codul fiscal se stabilește după cum urmează :

  • în cazul impozitului pe clădiri la 10 % ;
  • în cazul impozitului pe teren la 10 % ;
  • în cazul impozitului asupra mijloacelor de transport la 10 % ;

Majorarea anuală prevazută la art. 489 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal se stabilește după cum urmează :

  • în cazul impozitului pe mijloace de transport datorate de către contribuabili persoane fizice se aplică majorarea de 10 % ;
  • în cazul impozitelor datorate de către contribuabilii, persoane juridice, determinate, se aplică majorarea de 15 % ;
  • în cazul impozitului / taxei pe clădiri datorate de contribuabili persoane fizice se aplică majorarea de 1 % ;
  • în cazul impozitului/taxei pe terenurile amplasate în intravilan-terenuri cu construcții  datorate de persoane fizice se aplică majorarea de  1% ;

Art. 2 - Taxele speciale instituite pentru funcționarea unor servicii publice locale și cuantumul acestora sunt prevăzute în Anexa nr. 2 și Anexa nr. 3 ;

Art. 3 - Prezenta hotărâre se comunică către :

  1. Instituția Prefectului  - Județul Timiș ;
  2. Compartiment Finanțe - contabilitate ;
  3. Primarul comunei Dumbrava ;
  4. dosar hotărâri ;
  5. cetățenilor prin afișare și pe site-ul Primăriei în Monitorul oficial local.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI DUMBRAVA

Ioan IHASZ

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI DUMBRAVA

Nicolaie-Doru TOMESCU

Rezultate voturi