Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 53 / 10.09.2025
Caracter individual

Proiect de hotărâre

privind privind implementarea proiectului „Achiziție de utilaje și echipamente pentru dotarea Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Dumbrava, județul Timiș”

Viză CFPP

Necesită viză CFPP

Raportul compartimentelor de resort

Raport Finanțe-Contabilitate

Raport Proiecte și programe

Forma inițiatorului

România

România

Județul Timiș

Consiliul Local al comunei Dumbrava

Comuna Dumbrava

Proiect de hotărâre

Nr. 53 din 10.09.2025

privind privind implementarea proiectului „Achiziție de utilaje și echipamente pentru dotarea Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Dumbrava, județul Timiș”

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. art. 56, art. 120 alin. (1), art. 121 alin. (1), (2) și art. 139 alin. (2) din Constituția României, republicată;
  2. art. 4 și art. 9 paragraful 3 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
  3. art. 7 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare.

Ținând cont de:

  1. Apelul de selecție pentru intervenția - Dezvoltarea infrastructurii locale și a serviciilor destinate comunității lansat la nivelul GAL Asociația Microregională Țara Făgetului;
  2. prevederile Ghidului de implementare - Intervenția DR 36 LEADER - Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității, Denumirea intervenției - Dezvoltarea infrastructurii locale și a serviciilor destinate comunității;
  3. necesitatea dotării Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Dumbrava cu utilaje și echipamente specifice;
  4. proiectul de hotărâre privind aprobarea implementării proiectului „Achiziție de utilaje și echipamente pentru dotarea serviciului voluntar pentru situații de urgență al comunei Dumbrava, județul Timiș”, denumit în continuare Proiectul, în vederea accesării de fonduri PNDR, prin GAL (Asociația Microregională Țara Făgetului) și referatul de aprobare prezentat de către domnul Olariu Cristian - Primarul comunei Dumbrava în calitate de inițiator;
  5.  raportul de specialitate întocmit de către Compartimentul Programe și proiecte privind aprobarea implementării proiectului „Achiziție de utilaje și echipamente pentru dotarea serviciului voluntar pentru situații de urgență al comunei Dumbrava, județul Timiș”;
  6. avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Dumbrava;
  7. viza de control financiar preventiv.

Luând act de:

  1. Legea nr. 481/2004 privind protecția civilă (republicare 2), cu modificările și completările ulterioare;
  2. Ordin administrație publică nr. 75/2019 pentru aprobarea Criteriilor de performanță privind constituirea, încadrarea și dotarea serviciilor voluntare și a serviciilor private pentru situații de urgență;
  3. art. 75, art. 129, alin. (7) lit. h) art. 139, alin. (1) coroborat cu art. 196, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei dumbrava

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 - Se aprobă implementarea proiectului „Achiziție de utilaje și echipamente pentru dotarea serviciului voluntar pentru situații de urgență al comunei Dumbrava, județul Timiș”, denumit în continuare Proiectul, în vederea accesării de fonduri PNDR, prin GAL (Asociația Microregională Țara Făgetului);

Oportunitatea investiției reiese din posibilitatea finanțării prin Intervenția DR 36 LEADER-Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității, Denumirea intervenției - Dezvoltarea infrastructurii locale și a serviciilor destinate comunității, iar necesitatea din faptul ca prin implementarea proiectului se asigură dotarea Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Dumbrava cu utilaje și echipamente specifice ce facilitează intervenții rapide în caz de urgență pentru a putea veni în sprijinul locuitorilor, al instituțiilor publice și agenților economici de pe raza comunei în caz de incendii, inundații, alunecări de teren, înzăpeziri ale drumurilor sau podurilor și alte evenimente asemănătoare;

Art. 2 - Cheltuielile aferente Proiectului, se prevăd în bugetul local pentru perioada de realizare a investiției; cofinanțarea în cadrul proiectului se asigură din bugetul local, în cazul obținerii finanțării prin Programul National de Dezvoltare Rurala - P.N.D.R., potrivit legii;

Art. 3 - Autoritățile administrației publice locale se obligă să asigure veniturile necesare acoperirii cheltuielilor de întreținere/mentenanță a investiției pe o perioadă de minimum 5 ani de la data efectuării ultimei plăți în cadrul Proiectului;

Art. 4 - Numărul locuitorilor, instituțiilor publice și operatorii economici deserviți de Proiect, după caz, precum și caracteristicile tehnice ale Proiectului, sunt cuprinse în anexa, care este parte integrantă din prezenta hotărâre;

Art. 5 - Reprezentantul legal al comunei este, potrivit legii, primarul acesteia, în dubla sa calitate de reprezentant legal și de ordonator principal de credite, și va reprezenta comuna în relația cu GAL/AFIR în derularea proiectului;

Art. 6 - Aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se asigură de către primarul comunei Dumbrava, domnul Cristian OLARIU;

Art. 7 - Prezenta hotărâre se comunică:

  • Instituția Prefectului - Județul Timiș,
  • Asociația Microregională Țara Făgetului,
  • domnului primar,
  • dosar hotărâri,
  • cetățenilor prin afișare și pe site-ul Primăriei în Monitorul oficial local.


INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI DUMBRAVA

Cristian OLARIU

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI DUMBRAVA

Nicolaie-Doru TOMESCU

Documente de prezentare și motivare

Rezultate voturi