Nr. 30 / 30.04.2024
Caracter individual

HOTĂRÂRE

privind punerea la dispoziția concesionarului, cu titlu gratuit, pe toată durata concesiunii, a terenurilor necesare pentru realizarea obiectivelor aferente sistemelor de distribuție a gazelor naturale, precum și a terenurilor necesare organizării de șantier pe durata realizării investiției în cadrul obiectivului de investiții “Înființare rețea inteligentă de distribuție gaze naturale în județul Prahova - comunele Cocorăștii Mislii, Vâlcănești, Cosminele, Dumbrăvești, Vărbilău, Aluniș, Stefești, Bertea și orașul Slănic”

Inițiator proiect

Dorin-Gabriel RĂDUCANU

Primarul comunei

Hotărâre

România

România

Județul Prahova

Consiliul Local al comunei Dumbrăvești

Comuna Dumbrăvești

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 30 din 30.04.2024

privind punerea la dispoziția concesionarului, cu titlu gratuit, pe toată durata concesiunii, a terenurilor necesare pentru realizarea obiectivelor aferente sistemelor de distribuție a gazelor naturale, precum și a terenurilor necesare organizării de șantier pe durata realizării investiției în cadrul obiectivului de investiții “Înființare rețea inteligentă de distribuție gaze naturale în județul Prahova - comunele Cocorăștii Mislii, Vâlcănești, Cosminele, Dumbrăvești, Vărbilău, Aluniș, Stefești, Bertea și orașul Slănic”

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. Prevederile art. 120 și art. 121 alin. (1) și (2) din Constituția României, republicată; 
  2. Prevederile art. 8 și 9 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997; 
  3. Prevederile art. 7 alin. (2) și art. 1166 și următoarele din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare; 
  4. Prevederile art. 8, art.42 alin 4, art. 43 alin. (4) și art. 80-85 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare; 
  5. Prevederile ar. 108 și art. 297 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
  6. Prevederile art. 109, art. 110, art. 113 și art. 138 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 123/2012 a energiei electrice și a gazelor naturale, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  7.  Prevederile art. 3 alin. (2) lit. d) și art.4 alin. (1) lit. c) pct. (i) din Anexa la Hotărârea de Guvern nr. 209/2019 de aprobare a Cadrului General privind regimul juridic al contractelor de concesiune a serviciului de utilitate publică de distribuţie a gazelor naturale, procedurile pentru acordarea concesiunilor, conţinutul-cadru al caietului de sarcini;

Ținând cont de:

  1. Adresa nr. 3049 din data de 29.04.2024 inregistrata la Primaria Comunei Dumbravesti
  2. Avizul nr. 45 din 30.04.2024 al comisiei pentru programe de dezvoltare economico-sociala, buget finante, administratia domeniului public si privat al comunei, agricultura, gospodarire comunala, protectia mediului, servicii si comert;
  3. Avizul nr. 44 din 30.04.2024 al comisiei pentru administratie publica locala, juridica, apararea ordiniisi linistii publice a drepturilor cetatenilor;
  4. Avizul nr.3075 din 29.04.2024 al Secretarului general al Comunei Dumbravesti
  5. Studiul de fezabilitate “Înființare rețea inteligentă de distribuție gaze naturale în județul Prahova - comunele Cocorăștii Mislii, Vâlcănești, Cosminele, Dumbrăvești, Vărbilău, Aluniș, Stefești, Bertea și orașul Slănic”, elaborat de S.C. GAZ MIND S.R.L.Bucuresti;
  6. Autorizația de construire nr. 5/09.02.2023 pentru obiectivul de investiții “Înființare rețea inteligentă de distribuție gaze naturale în județul Prahova - comunele Cocorăștii Mislii, Vâlcănești, Cosminele, Dumbrăvești, Vărbilău, Aluniș, Stefești, Bertea și orașul Slănic”;
  7. Contractul de finanțare nr.1518/10.06.2022 cu modificările și completările ulterioare;
  8. Anexa nr. 47 "Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Dumbravesti" aprobată prin HG nr. 1.359/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Prahova, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Prahova, actualizată;
  9. Hotărârea nr.173/15.12.2020 al Consiliului Local al Comunei Dumbravesti privind încheierea unui parteneriat între U.A.T. Județul Prahova și U.A.T. Comunele: Cocorăștii Mislii, Vâlcănești, Cosminele, Dumbrăvești, Vărbilău, Aluniș, Stefești, Bertea și orașul Slănic în vederea realizării obiectivului “Înființare rețea inteligentă de distribuție gaze naturale în județul Prahova - comunele Cocorăștii Mislii, Vâlcănești, Cosminele, Dumbrăvești, Vărbilău, Aluniș, Stefești, Bertea și orașul Slănic”;   
  10. Acordul de parteneriat nr. 25785/15.12.2020 pentru realizarea proiectului “Înființare rețea inteligentă de distribuție gaze naturale în județul Prahova - comunele Cocorăștii Mislii, Vâlcănești, Cosminele, Dumbrăvești, Vărbilău, Aluniș, Stefești, Bertea și orașul Slănic”;  

Luând act de:

  1. Referatul de aprobare nr. 3059 din 29.04.2024 al Primarului Comunei Dumbravesti;
  2. Raportul de specialitate nr. 3060 din 29.04.2024 intocmit de catre Inspector Grigore Mihaela,din cadrul aparatului de specialitate al primarului Comunei Dumbravesti;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. g) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei dumbrăvești

întrunit în a 20-a ședință ordinară a mandatului 2020 - 2024, adoptă prezenta hotărâre.

      Art. 1 - Se aprobă punerea la dispoziția concesionarului, cu titlu gratuit, pe toată durata concesiunii, a terenurilor proprietate publică ocupate de obiectivele aferente sistemelor de distribuție a gazelor naturale precum și pentru realizarea lucrărilor de execuție, operare, întreținere, reparații conform necesarului de suprafețe prevăzut în studiul de fezabilitate aferent obiectivului de investiții “Înființare rețea inteligentă de distribuție gaze naturale în județul Prahova - comunele Cocorăștii Mislii, Vâlcănești, Cosminele, Dumbrăvești, Vărbilău, Aluniș, Stefești, Bertea și orașul Slănic”.

          Art. 2 Se aprobă punerea la dispoziția concesionarului, cu titlu gratuit, pe toată durata concesiunii, a terenurilor proprietate publică necesare organizării de șantier pe durata realizării investițiilor conform necesarului de suprafețe prevăzut în studiul de fezabilitate aferent obiectivului de investiții “Înființare rețea inteligentă de distribuție gaze naturale în județul Prahova - comunele Cocorăștii Mislii, Vâlcănești, Cosminele, Dumbrăvești, Vărbilău, Aluniș, Ștefești, Bertea și orașul Slănic”.

         Art. 3 Se aprobă punerea la dispoziția concesionarului, cu titlu gratuit, pe toată durata concesiunii, a terenurilor proprietate publică necesare pentru amplasarea stațiilor de reglare-măsurare-de predare (SRMP).

          Art. 4 Se aprobă dreptul de uz și dreptul de servitute al viitorului concesionar al rețelei de distribuție asupra terenurilor și altor bunuri proprietate publică sau privată locală, pe toată durata concesiunii pentru:

-Dreptul de uz pentru executarea lucrărilor necesare în vederea realizării, reabilitării sau modernizării obiectivelor/sistemelor.

-Dreptul de uz pentru asigurarea funcționării normale a capacității prin efectuarea reviziilor, reparațiilor și a intervențiilor necesare.

-Dreptul de servitude legală de trecere subterană, de suprafață sau aeriană pentru instalarea de rețele, de conducte, de linii sau alte echipamente aferente obiectivelor/sistemelor și pentruaccesul la locul de amplasare a acestora.

- Dreptul de a obține restrângerea sau încetarea unor activități care ar putea pune în pericol persoane și bunuri.

-Dreptul de access la utilitățile publice.

          Art. 5 Se atestă apartenența terenurilor puse a dispoziția concesionarului, cu titlu gratuit, necesare realizării investiției, la domeniul public al comunei Dumbrăvești, județul Prahova conform Anexei nr. 47 "Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Dumbrăvești " aprobata prin HG nr. 1.359/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Prahova, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Prahova.

        Art. 6 Predarea suprafețelor de teren aparținând domeniului public, afectate de realizarea obiectivelor aferente sistemelor de distribuție a gazelor naturale pe toată durata concesiunii, a celor pentru organizarea de șantier, pentru amplasarea stațiilor de reglare măsurare de predare (SRMP) se vor face prin protocol de predare – primire încheiat între comuna Dumbrăvești și viitorul concesionar, în urma atribuirii concesionării distribuției de gaze naturale.

       Art. 7 Se împuternicește primarul comunei Dumbrăvești să semneze protocolul de predare – primire prevăzut la art. 6.

  Art. 8 Prevederile prezentei hotărâri se duc la îndeplinire de Primarul  Comunei Dumbravesti prin  aparatul de specialitate.

       Art.9 Prezenta hotarare va fi adusa la cunostinta celor interesati si va fi comunicata institutiilor interesate prin grija secretarului general al comunei Dumbravesti.

       Art.10 Prezenta hotarare poate fi atacata la Tribunalul Prahova, in termenul si in conditiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Valentin STATE

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI DUMBRĂVEȘTI,

Luminița-Mihaela DESPA

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 30 / 30.04.2024

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER INDIVIDUAL
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității absolute a consilierilor locali în funcție
Voturi necesare 7
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 13
2 Numărul consilierilor locali în funcție 13
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 13
4 Numărul voturilor „PENTRU” 13
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 0
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 30 / 30.04.2024

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 30.04.2024
2 Comunicarea către primar 14.05.2024
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 17.05.2024
4 Comunicarea către prefectul județului 14.05.2024
5 Comunicarea către persoanele cărora li se adresează
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu