Nr. 76 / 26.06.2025
Caracter normativ

HOTĂRÂRE

privind aprobarea trecerii unui teren din proprietatea Statului Român în domeniul public al comunei Dumbrăvița, înscris în CF 409161 Dumbrăvița cu nr. cad. A259/5-6/11, teren categoria de folosință drum, situat în intravilanul localității, cu suprafața de 2575 mp

Inițiator proiect

Horia-Grigore BUGARIN

Primarul comunei

Hotărâre

România

România

Județul Timiș

Consiliul Local al comunei Dumbrăvița

Comuna Dumbrăvița

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 76 din 26.06.2025

privind aprobarea trecerii unui teren din proprietatea Statului Român în domeniul public al comunei Dumbrăvița, înscris în CF 409161 Dumbrăvița cu nr. cad. A259/5-6/11, teren categoria de folosință drum, situat în intravilanul localității, cu suprafața de 2575 mp

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. art. 120 și art. 121 alin. (1) și (2) din Constituția României, republicată;
  2. art. 8 și 9 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
  3. art. 43 alin. (4) din Legea nr. 24/27.03.2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  4. art. 41, alin. (5) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/13.03.1996, emisă de Parlamentul României, republicată cu modificările și completările ulterioare;
  5. Ordinul nr. 600 din 08.02.2023, emis de ANCPI, privind aprobarea Regulamentului de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară, actualizat;
  6. art. 36, alin. (1) și art. 5, alin. (1) din Legea nr. 18/19.02.1991, emisă de Parlamentul României, privind Fondul Funciar, republicată cu modificările și completările ulterioare;
  7. art. 129, alin. (2), lit. c) și lit. d), alin. (7), lit. j) din O.U.G. nr. 57/03.07.2019, emisă de Guvernul României, privind Codul Administrativ;
  8. art. 292, alin. (1), (3), (4) și (5) din O.U.G. nr. 57/03.07.2019, emisă de Guvernul României, privind Codul Administrativ:
  9. art. 1138 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil Român, republicat;
  10. art. 230 pct. b) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil Român.

Ținând cont de:

  1. referatul de aprobare al primarului comunei Dumbrăvița în calitatea sa de inițiator, înregistrat cu nr. 53973/19.06.2025, prin care se prezintă, se susține și se motivează necesitatea adoptării proiectului de hotărâre; 
  2. raportul de specialitate nr. 53978/19.06.2025 al compartimentului Patrimoniu-GIS-Cadastru;

Luând act de:

  1. Anexa nr. 4, alin. (4) din O.U.G. nr. 57/03.07.2019, emisă de Guvernul României, privind Codul Administrativ ce descrie “Lista cuprinzând unele bunuri care aparţin domeniului public al comunei, al oraşului sau al municipiului”; 
  2. Certificatul de urbanism nr. 472/18.06.2025, eliberat de Primăria comunei Dumbrăvița, în scopul: „Extinderea rețelelor de apă uzată și extinderea rețelelor de distribuție apă din localitatea Dumbrăvița, comuna Dumbrăvița, județul Timiș”;
  3. H.C.L. nr. 140 din 25.10.2023 privind aprobarea P.U.G. elaborat pentru U.A.T. Comuna Dumbrăvița, emisă de Consiliul Local al comunei Dumbrăvița;
  4. Decizia nr. 57 din 2020 emisă de Camera de Conturi a județului Timiș.

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei dumbrăvița

întrunit în a 8-a ședință ordinară a mandatului 2024 - 2028, adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. – Se aprobă trecerea din proprietatea Statului Român în domeniul public al comunei Dumbrăvița și în administrarea Consiliului Local Dumbrăvița, a terenului situat în intravilanul localității, categoria de folosință drum, în suprafață de 2575 mp, înscris în CF 409161 Dumbrăvița, cu nr. cad. A259/5-6/11.

Art. 2. – Se declară ca fiind de uz și interes public local imobilul prevăzut la art. 1, în scopul realizării proiectului “Extinderea rețelelor de apă uzată și extinderea rețelelor de distribuție apă din localitatea Dumbrăvița, comuna Dumbrăvița, județul Timiș”.

Art. 3. – Se atestă apartenența la domeniul public comunei Dumbrăvița, în administrarea Consiliului Local Dumbrăvița, a imobilului prevăzut la art. 1.

Art. 4. – Se aprobă trecerea din extravilanul comunei Dumbrăvița în intravilanul comunei Dumbrăvița, conform P.U.G. aprobat prin H.C.L. nr. 140/25.10.2023, pentru imobilul categoria de folosință drum înscris actualmente în cartea funciară în extravilanul localității.

Art. 5. – Cu ducerea la îndeplinire a prezentei Hotărâri se încredinţează primarul comunei Dumbrăvița prin compartimentul Urbanism și planificare teritorială.

Art. 6. – Prezenta Hotărâre se comunică conform prevederilor art.197 și art.243 alin.(1), lit.e) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare: 

  1. Instituţiei Prefectului – Judeţul Timiş;
  2. Primarului comunei Dumbrăvița;
  3. Compartimentului Urbanism și planificare teritorială;
  4. Serviciului Economic;
  5. Compartimentului Dezvoltare Proiecte;
  6. Oficiului de Cadastru și Publicitate imobiliară Timiș;
  7. Cetățenilor prin afișare pe site-ul instituției;

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Mihai-Cristian GORUNESCU

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI DUMBRĂVIȚA,

Ramona-Diana MARINCHI

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 76 / 26.06.2025

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER NORMATIV
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității simple a consilierilor locali prezenți
Voturi necesare 10
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 19
2 Numărul consilierilor locali în funcție 19
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 18
4 Numărul voturilor „PENTRU” 18
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 1
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 76 / 26.06.2025

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 26.06.2025
2 Comunicarea către primar
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 09.07.2025
4 Comunicarea către prefectul județului 03.07.2025
5 Aducerea la cunoștință publică 15.07.2025
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu