Art. 1. Se aprobă Planul Urbanistic Zonal (PUZ) „Dezvoltare zonă rezidențială cu funcțiuni complementare, dotări și servicii”, pentru terenul identificat prin C.F. nr. 413478, în condițiile respectării prevederilor documentației de urbanism și ale Planului de acțiune, care constituie Anexa nr. 1 la prezenta hotărâre și face parte integrantă din aceasta.
Art. 2. Durata de valabilitate a prezentului Plan Urbanistic Zonal este de 10 ani de la data aprobării prin Hotărârea Consiliului Local al Comunei Dumbrăvița.
Art. 3. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredințează Serviciul Urbanism din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Comunei Dumbrăvița.
Art. 4. Se aprobă Planul de acțiune înregistrat sub nr. 45480 din 29.04.2026, întocmit în vederea implementării investițiilor propuse prin Planul Urbanistic Zonal „Dezvoltare zonă rezidențială cu funcțiuni complementare, dotări și servicii”, acesta constituind Anexa nr. 1 la prezenta hotărâre.
Art. 5. Emiterea autorizațiilor de construire pentru investițiile reglementate prin prezentul PUZ este condiționată de îndeplinirea obligațiilor prevăzute în documentația de urbanism aprobată și în Planul de acțiune, respectiv:
- asigurarea accesului din domeniul public, conform planșei U.06 – „Circulația terenurilor”;
- asigurarea utilităților necesare funcționării investiției;
- transferul cu titlu gratuit către Comuna Dumbrăvița al terenurilor destinate drumurilor și spațiilor verzi publice, conform documentației de urbanism aprobate, după finalizarea lucrărilor de amenajare a acestora.
Art. 6. (1) Terenurile prevăzute prin planșa nr. U.06 – „Circulația terenurilor, precum și prin Planul de acțiune asumat de Primăria Comunei Dumbrăvița și de dezvoltator, vor fi transferate din proprietatea dezvoltatorului în proprietatea Comunei Dumbrăvița în termen de maximum trei ani de la data adoptării Hotărârii Consiliului Local de aprobare a PUZ-ului.
(2).Nerespectarea obligațiilor prevăzute la prezentul articol împiedică inițierea procedurii de autorizare a executării lucrărilor de construire și atrage aplicarea măsurilor stabilite prin Hotărârea Consiliului Local de aprobare a PUZ-ului.
Art. 7. Recepția la terminarea lucrărilor și atestarea edificării construcțiilor sunt condiționate de îndeplinirea obligațiilor asumate prin Planul de acțiune, precum și de respectarea condițiilor impuse prin avizele și acordurile emise pentru documentația de urbanism. În cazul nerespectării acestor obligații și condiții, prezenta documentație de tip PUZ își pierde valabilitatea.
Art. 8. Prezenta hotărâre se comunică, în condițiile art. 197 și art. 243 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare:
- Instituției Prefectului – Județul Timiș;
- Primarului Comunei Dumbrăvița;
- Serviciului Urbanism;
- Beneficiarului Luca Petru și Luca Cornelia;
- Publicului, prin afișare pe pagina de internet a instituției.