Art.1. Se aprobă amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes local ”Asfaltare str. Ștefan Luchian, SF-expropriere-PT”, UAT Comuna Dumbrăvița, jud. Timiș, zonă măsurată de TOPO MAS SRL, potrivit planului de situație prevăzut în Anexa nr.1.
Art.2.(1) Se aprobă declanșarea procedurii de expropriere a imobilului proprietate privată care constituie coridorul de expropriere a lucrării de utilitate publică de interes local ”Asfaltare str. Ștefan Luchian, SF-expropriere-PT”, UAT Comuna Dumbrăvița, jud. Timiș, suprafața de expropriat este de 2873 mp, expropiator fiind Comuna Dumbrăvița prin Consiliul Local Dumbrăvița;
(2) Lista cuprinzând imobilul proprietate privată supus exproprierii, proprietarii sau deținătorii acestora, precum și sumele individuale aferente despăgubirilor este cea prevazută în Anexa nr.2.
Art.3. Sumele individuale estimate în baza raportului de evaluare a imobilului întocmit de către CCA CONS-EVAL SRL prin expert evaluator ANEVAR ing. Cioc Cristina Almia, aferente despăgubirilor pentru imobilul proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică prevazute la art.1, sunt în cuantum de 177.558,58 lei.
Art.4. Sumele individuale prevăzute la art.3 sunt alocate de la bugetul local al comunei Dumbrăvița și se virează de către Comuna Dumbrăvița, cu acordul Consiliului Local Dumbrăvița în termen de cel mult 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri într-un cont deschis pe numele expropiatorului la dispoziția proprietarului imobilului în vederea efectuării despăgubirilor în cadrul procedurii de expropriere în condițiile legii.
Art.5. Anexele 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre și se aduc la cunoștință public prin afișare la sediul primăriei comunei Dumbrăvița și Consiliului Local Dumbrăvița, precum și pe pagina de internet a instituției.
Art.6. Primarul comunei Dumbrăvița, prin Serviciul Economic va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art.7. Prezenta hotărâre se comunică conform art. 197 și art. 243, alin. (1), lit. e) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ:
- Instituţiei Prefectului – Judeţul Timiş;
- Primarului comunei Dumbrăviţa;
- Consiliului Local al comunei Dumbrăvița;
- Biroului Urbanism;
- Serviciului Economic;
- S.C. TOPO MAS S.R.L.;
- Numitului MOACĂ GHEORGHE RICĂ
- Cetăţenilor prin afişare pe site-ul instituţiei.