Art.1. Se aprobă documentaţia tehnico-economică – Proiect tehnic (PT) - aferentă obiectivului de investiții “CONSTRUIRE ȘCOALĂ ZONA CORA, LOCALITATEA DUMBRĂVIȚA”, aprobat prin Planul Strategic (PS) PAC 2023-2027, DR28.
Art.2. Se aprobă indicatorii tehnico-economici faza PT ai obiectivului de investiții “ CONSTRUIRE ȘCOALĂ ZONA CORA, LOCALITATEA DUMBRĂVIȚA”, conform Anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre;
Art.3.Se aprobă asigurarea şi susţinerea contribuţiei financiare aferente cheltuielilor implementării proiectului și care nu sunt finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, în cadrul apelului de proiecte cu titlul „Construirea și dezvoltarea unei rețele-pilot de școli verzi”, finanțat din Componenta C15: Educație.
Art.4. Compartimentul financiar-contabil din cadrul aparatului de specialitate al Primarului va duce la îndeplinire sarcinile ce decurg din prezenta hotărâre.
Art.5. Prezenta hotărâre se comunică conform prevederilor art.197 și art.243 alin.(1), lit e) din OUG nr.57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare :
- Instituției Prefectului — Județul Timiș;
- Primarului comunei Dumbrăvița;
- Compartimentului Dezvoltare Proiecte;
- Serviciului economic;
- Cetățenilor prin afișare pe site-ul instituției;