Art. 1. – (1) Se aprobă aderarea comunei Dumbrăvița la Asociația Comunelor din România, luând la cunoștință astfel, prevederile Statutului acesteia.
(2) Se aprobă participarea funcționarilor publici/personalului contractual din cadrul Primăriei comunei Dumbrăvița și al instituțiilor/serviciilor publice de interes local, la constituirea Corpurilor profesionale ale Asociației Comunelor din România.
Art. 2. – În cazul în care primarul comunei Dumbrăvița nu poate participa, reprezentarea comunei Dumbrăvița în cadrul Asociației Comunelor din România, precum și în cel al Filialei Județene Timiș a Asociației Comunelor din România, se asigură de către împuternicitul autorității executive, numai pe baza unui mandat de reprezentare, aprobat prin dispoziția primarului comunei.
Art. 3. – Se aprobă darea în folosință gratuită a unor încăperi din Primăria comunei Dumbrăvița pentru sediul Filialei Județene Timiș a Asociației Comunelor din România, în situația în care Consiliul director al acestei filiale stabilește ca sediul său să fie la nivelul comunei Dumbrăvița.
Art. 4. – Obligațiile financiare rezultate din acordurile de cooperare sau de aderare la Asociația Comunelor din România, precum și la Filiala Județeană Timiș a Asociației Comunelor din România, se suportă din bugetul local al comunei Dumbrăvița.
Art. 5. – (1) Prezenta hotărâre se comunică, în mod obligatoriu, în temeiul art.197 și art.243 alin.(1), lit e) din OUG nr.57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare prin intermediul secretarului general al comunei Dumbrăvița:
a) primarului comunei Dumbrăvița;
b) prefectului județului Timiș;
c) președintelui Asociației Comunelor din România;
d) președintelui Filialei Județene Timiș a Asociației Comunelor din România.
(2) Prezenta hotărâre se aduce la cunoștință publică, în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului general al comunei Dumbrăvița, în termenul prevăzut de lege, prin publicarea în Monitorul Oficial Local al comunei Dumbrăvița, la adresa www.primaria-dumbravita.ro