Art.1 Se aprobă propunerea pentru avizarea Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgență de tip V1, în subordinea Consiliului local al comunei DUMBRAVIȚA, județul Timiș.
Art.2 Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgență are în componență un număr de 26 posturi, din care 2 posturi pentru personalul angajat şi 25 posturi pentru personalul voluntar, cu următoarea structură organizatorică:
A. Șef Serviciu Voluntar pentru Situații de Urgență – personal angajat pe funcția specifică.
Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgență al comunei DUMBRAVIȚA, județul Timiș este condus de domnul SPERLEA Claudiu, angajat pe funcția de Șef Serviciu Voluntar pentru Situaţii de Urgență, având competențele profesionale atestate, potrivit reglementărilor în vigoare.
Șofer – angajat în cadrul Primăriei Dumbăvița – dl. Horvath Mihai Lucian;
B. COMPARTIMENT PENTRU PREVENIRE – încadrat cu un număr de 18 specialişti pentru prevenire, personal voluntar, astfel:
- 1 Șef Compartiment pentru prevenire;
- 17 specialiști pentru prevenire.
C. FORMAȚIA DE INTERVENȚIE, organizată și încadrată cu personal voluntar, astfel:
- 1 ȘEF FORMAȚIE DE INTERVENȚIE.
D. 1 ECHIPĂ SPECIALIZATĂ PENTRU STINGERE INCENDII, încadrată cu personal, astfel:
-1 Șef echipă specializată- sofer angajat în cadrul Primariei Dumbrăvița
- 2 servanți pompieri.
D.2. ECHIPĂ SPECIALIZATĂ AVERTIZARE ALARMARE CĂUTARE DEBLOCARE SALVARE EVACUARE, încadrată cu personal, astfel:
- 1 Șef echipă specializată;
- 2 servanți pompieri.
Art.3 Se aprobă Organigrama și numărul de personal ale serviciului voluntar pentru situații de urgență, prevăzut în Anexa nr.1 la prezenta Hotărâre.
Art.4 Se aprobă Regulamentul de organizare și funcționare a serviciului voluntar pentru situații de urgență, prevăzut în Anexa nr.2 la prezenta Hotărâre.
Art.5 Componenţa nominală a membrilor serviciului voluntar și stabilirea normei proprii de dotare a acestuia, se va realiza prin Dispoziţie a primarului comunei DUMBRAVIȚA, județul Timiș în termen de 10 (zece) zile de la data aprobării prezentei Hotărâri a Consiliului Local.
Art.6 Primarul comunei DUMBRAVIȚA, judeţul Timiş va asigura aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei Hotărâri.
Art.7 Prezenta hotărâre se comunică conform art.197 și art.243 alin. (1) lit.e) din OUG nr.57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare:
- Instituţiei Prefectului Judeţului Timiş;
- Primarului comunei Dumbrăvița, judeţul Timiş;
- Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “BANAT” al județului Timiş;
- Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgență Dumbrăvița;
- Cetățenilor, prin afișare și pe pagina de internet a unității administrativ-teritoriale;