Având în vedere:
- Referatul de aprobare al Primarului Comunei EZERIȘ ;
- rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate din cadrul C.L. Ezeriș ;
- raportul de specialitate întocmit compartimentul de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului Comunei Ezeriș ;
Ținând cont de :
- Adresa de informare a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Intercom Deșeuri Caraş-Severin, nr. 307 din 12.11 2019 prin care se comunică ,,pâna la devenirea funcţională a Sistemului Integrat de Management al Deșeurilor Caraş-Severin, gestionarea activităţii de colectare şi transport a deşeurilor este în sarcina Unităţilor Administrativ teritoriale, putând delega în condițiile legii’’.
- Adresa A.N.R.S.C. nr. 808949 din 19.05.2020
- Adresa operatorului de salubrizare SC Davodar SRL nr.74/20.05.2020
- Prevederile art. 1 alin. (4), art. 7 alin. (1) lit. b), art. 8 alin. (3), lit. d^1) şi d^2), art. 22 alin. (1), alin. (2) şi art. 29 alin. (8) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare
- Prevederile art. 3, art. 22 şi art. 23 din Legea serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,art. 3 din Legea 101/2006 a serviciului de salubritate al localităţilor, republicată, actualizată;
- Prevederile Ordinului nr. 119/2014 pentru aprobarea Normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei, cu modificările şi completările ulterioare;
- Prevederile O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului, actualizată;
- art. 69 alin. (4), art. 104 alin. (1) lit. c) şi art. 104 alin. (4) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare
În temeiul art. 129, alin. (2), lit. b) și d); alin. ( 4), lit. e) ; alin (7), lit. n); art. 139, alin (1), art. 196, alin (1) lit. a) din OUG 57/2019 privind Codul Administrativ;
HOTĂRĂȘTE :
Art. 1. Se aprobă asigurarea continuităţii Serviciului public de salubrizare al Comunei Ezeriș pentru activităţile privind colectarea şi transportul deşeurilor municipale, a deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori şi deşeurilor provenite din locuinţe, generate de activităţi de reamenajare şi reabilitare interioară şi/sau exterioară a acestora.;
Art. 2. Se aprobă modalitatea de gestiune a Serviciului public de salubrizare al Comunei Ezeriș pentru activităţile prevăzute la Art. 1 sub forma gestiunii delegate. Delegarea gestiunii se va realiza prin contract de achiziţie publică de prestări servicii conform art 104 alin 1, lit c, Legii nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, ca procedură de urgenţă.
Art. 3. Se aprobă Studiul de oportunitate în vederea asigurării continuităţii serviciului de salubrizare al Comunei Ezeriș conform Anexei nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 4. Se aprobă caietul de sarcini în vederea asigurării continuităţii serviciului de salubrizare al Comunei Ezeriș conform Anexei nr.2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.5 . Se aprobă modelul Contractului si anexele aferente, privind asigurarea continutităţii prestării serviciului de salubrizare al Comunei Ezeriș pentru activităţile privind colectarea şi transportul deşeurilor municipale, a deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie și instituţii, inclusiv fracţii colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori şi deşeurilor provenite din locuinţe, generate de activităţi de reamenajare şi reabilitare interioară şi /sau exterioară a acestora, conform Anexei nr.3 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 6. Se înputerniceşte Primarul, Secretarul General al comunei Ezeriș, Compartimentul Achiziții Publice și Compartimentul Financiar Contabil al Comunei Ezeriș să iniţieze procedura de negociere fără publicare prealabilă a unui anunţ de participare ce va fi derulată în baza prevederilor art. 104, alin (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare şi a prevederilor art. 93 şi 94 din HG nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice şi coroborat cu clarificările aduse de Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice prin Notificarea cu privire la informaţiile pe care autoritatea/entitatea contractantă trebuie să le includă în notificarea către ANAP referitoare la iniţierea procedurilor de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare şi a modificărilor contractuale publicată în 07.08.2018 şi prin Notificarea cu privire la modalitatea de transmitere de către autoritatea/entitatea contractantă a solicitării de control ex-ante voluntar efectuat de către ANAP, publicată în data de 08.01.2019.
Art. 7. Prezenta hotărâre se comunică :
- Instituției Prefectului județul Caraș Severin;
- Altor institutii interesate;
- Compartimentului Financiar Contabil Resurse Umane Agricultură al Comunei Ezeriș ;
- Compartimentul achiziții publice al Comunei Ezeriș ;
- Se face publica prin grija secretarului general al comunei Ezeriș, doamna Luchian Elena.
INIȚIATOR PROIECT:
Ioan RUSU,
Primarul
AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI EZERIȘ,
Elena LUCHIAN