REFERAT DE APROBARE
Privind revocarea Hotărârii Consiliului Local Ezeriș Nr. 1/10.01.2023 cu privire la Constituirea ASOCIAȚIEI DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ DISTRIBUȚIE GAZ EZERIȘ - FÂRLIUG - ZORLENȚU MARE
În temeiul prevederilor art. 136, alin. (1) coroborat cu alin. (8) lit.a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, îmi exprim iniţiativa de a promova Proiectul de hotărâre și emit prezentul
REFERAT DE APROBARE
La proiectul de hotărâre, privind revocarea Hotărârii Consiliului Local Ezeriș nr. 1 din 10.01.2023,
Ținând seama de Principiul revocabilităţii ce apare ca un efect firesc al trăsăturilor actului administrativ, autoritatea emitentă fiind în măsura să-şi retracteze actul când situaţia sau starea de fapt o impune.
Efectele juridice ale revocării constau în aceea că din momentul revocării, actul administrativ de autoritate nu mai produce efectele juridice pentru care a fost adoptat sau emis.
Trebuie menţionat faptul că revocarea unui act administrativ poate fi dispusă numai printr-un act cu aceeaşi forţă juridică, cu respectarea procedurii de emitere.
Luând act de Sentința Judecătoriei Reșița în dosarul 543/290/2023, sentință care respinge cererea având ca obiect acordare personalitate juridică, formulată de Asociația de dezvoltare Intercomunitară de Distribuție Gaz Ezeriș-Fârliug-Zorlențul Mare;
Consider că este necesară și legală adoptarea unei Hotărâri de revocare a Hotărârii Consiliului Local Ezeriș nr. 1 din 10.101.2023.
Ținând cont de cele prezentate mai sus și în conformitate cu prevederile legale menționate în preambulul proiectului, vin în faţa dumneavoastră cu acest proiect de hotărâre pe care vă rog să-l analizaţi şi să-l aprobaţi.