ANEXA NR. 2 la proiectul de hotărâre nr. 23 din 07.03.2023

STATUTUL 

ASOCIAŢIEI DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ DISTRIBUȚIE GAZ EZERIȘ – FÂRLIUG - ZORLENȚU-MARE



I. Asociaţii:

1. COMUNA EZERIS, prin Consiliul local al Comunei Ezeriș, cu sediul în Comuna Ezeriș, localitatea Ezeriș, str. Principală, nr. 1, judeţul Caraș-Severin, cod poștal  327195, telefon: 0255-235301, reprezentat de către dl. RUSU IOAN, în calitate de primar, legal împuternicit în acest scop prin Hotărârea Consiliului Local al Comunei Ezeriș nr. ...... din .............;

2. COMUNA FÂRLIUG, prin Consiliul local al Comunei Fârliug, cu sediul în Comuna FÂRLIUG, localitatea FÂRLIUG, str. Principală, nr. 80, judeţul Caraș-Severin, cod poștal  327200, telefon 0255-235414, reprezentat de către dna. SĂRĂOR ELENA ADRIANA, în calitate de primar, legal împuternicit în acest scop prin Hotărârea Consiliului Local al Comunei Fârliug nr. ......... din ...........;

3. COMUNA ZORLENȚU-MARE, prin Consiliul local al Comunei Zorlențu-Mare, cu sediul în Comuna Zorlențu-Mare, localitatea Zorlențu-Mare, str. Principală, nr. 34, judeţul Caraș-Severin, cod poștal 327450, telefon 0255-232720 reprezentat de către dl. ISFAN ION MARIUS, în calitate de primar, legal împuternicit în acest scop prin Hotărârea Consiliului Local al Comunei Zorlențu-Mare nr. .......... din ............;

denumiţi colectiv asociaţii şi individual asociatul,

ne exprimăm voinţa de a coopera şi de a ne asocia în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012 cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, în cadrul Asociaţiei de dezvoltare intercomunitară de utilităţi publice pentru serviciul de alimentare cu gaze naturale ,,ASOCIAŢIEI DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ DISTRIBUȚIE GAZ EZERIȘ – FÂRLIUG - ZORLENȚU-MARE’’ (denumită în continuare Asociația)  persoana juridică de drept privat, cu statut de utilitate publică, în scopurile prevăzute la art. 4 din prezentul statut.





CAPITOLUL I

Denumirea, sediul şi durata Asociaţiei


Art. 1. 

 Denumirea Asociaţiei este "ASOCIAŢIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ DISTRIBUȚIE GAZ EZERIȘ – FÂRLIUG – ZORLENȚU MARE", conform dovezii privind disponibilitatea denumirii nr. 202340 din 12.12.2022, eliberată de Ministerul Justiţiei. Asociaţia va avea ştampilă şi însemne proprii.

Art. 2. 

(1) Sediul Asociaţiei este în România, Comuna Ezeriș, localitatea Soceni, str. Principală, nr. 5, judeţul Caraș-Severin, cod poștal  327196, telefon: 0255-235301; 0728157980; 0762064759;

(2) Sediul Asociaţiei va putea fi mutat în orice alt loc aflat pe raza unităţilor administrativ-teritoriale membre, în baza unei hotărâri a adunării generale a Asociaţiei sau a consiliului director, conform prezentului statut.


Art. 3. 

Asociaţia este constituită pe o durată nedeterminată, începând cu data înscrierii sale în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor.


CAPITOLUL II

Scopul şi obiectivele Asociaţiei

Art. 4.

(1) Asociaţia se constituie în scopul înfiinţării, organizării, reglementării, exploatării, monitorizării şi gestionării în comun a Serviciului de alimentare cu gaze naturale  (denumit în continuare Serviciul) pe raza de competenţă a unităţilor administrativ-teritoriale membre, precum şi realizarea în comun a unor proiecte de investiţii publice de interes zonal sau regional destinate înfiinţării, modernizării şi/sau dezvoltării, după caz, a sistemelor de utilităţi publice aferente Serviciului, pe baza strategiei de dezvoltare a Serviciului (denumită în continuare Strategia de dezvoltare).

(2) Forma de gestiune a Serviciului va fi gestiunea delegată, care se va realiza, în baza unui/mai multor contract/contracte de delegare a gestiunii [denumit (e) în continuare contract (e) de delegare] atribuit (e) operatorilor conform prevederilor Legii nr. 51/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale legilor speciale aplicabile.

În funcţie de specificul fiecărui serviciu se vor prevedea categoriile de contracte determinate pe baza activităţilor componente ale Serviciului şi, eventual, numărul de contracte din fiecare categorie.

(3) Asociaţii declară că interesul comun ce stă la baza constituirii Asociaţiei este interesul general al locuitorilor de pe raza unităţilor administrativ-teritoriale membre pentru îmbunătăţirea calităţii Serviciului, în condiţiile unor tarife şi/sau taxe care să respecte limitele de suportabilitate ale populaţiei şi principiul "poluatorul plăteşte", atingerea şi respectarea standardelor europene privind protecţia mediului, precum şi creşterea capacităţii de atragere a fondurilor pentru finanţarea investiţiilor necesare în infrastructura tehnico-edilitară aferentă Serviciului.

Art. 5. 

(1) Obiectivele Asociaţiei sunt următoarele:

a) să elaboreze şi să aprobe strategia de dezvoltare a Serviciului;

b) să monitorizeze derularea proiectelor de investiţii în infrastructura tehnico-edilitară aferentă Serviciului;

c) să constituie interfaţa pentru discuţii şi să fie un partener activ pentru autorităţile administraţiei publice locale în ceea ce priveşte aspectele de dezvoltare şi de gestiune a Serviciului, în scopul de a coordona politicile şi acţiunile de interes general;

d) să elaboreze şi să aprobe caietul/caietele de sarcini şi regulamentul/regulamentele Serviciului;

e) să elaboreze şi să aprobe documentaţiile de atribuire a contractului/contractelor de delegare şi să stabilească condiţiile de participare şi criteriile de selecţie a operatorilor, cu excepţia situaţiei atribuirii directe conform prevederilor art. 311 din Legea nr. 51/2006, cu modificările şi completările ulterioare;

f) să încheie contractul/contractele de delegare cu operatorii, în numele şi pe seama unităţilor administrativ-teritoriale membre implicate, care vor avea împreună calitatea de delegatar, astfel cum este prevăzut de art. 30 din Legea nr. 51/2006, cu modificările şi completările ulterioare, în conformitate cu prevederile Legii energiei electrice și a gazelor naturalenr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare; 

g) să monitorizeze executarea contractului/contractelor de delegare şi să informeze regulat membrii săi despre aceasta, să urmărească îndeplinirea obligaţiilor asumate de operatori (îndeosebi în ceea ce priveşte realizarea indicatorilor de performanţă, executarea lucrărilor încredinţate operatorilor şi calitatea Serviciului furnizat utilizatorilor) şi, în conformitate cu mandatul primit şi cu prevederile contractuale, să aplice penalităţile contractuale;

h) să identifice şi să propună orice acţiuni vizând creşterea oportunităţilor de finanţare a proiectelor de investiţii în infrastructura tehnico-edilitară aferentă Serviciului;

i) să îmbunătăţească planificarea investiţiilor în infrastructura tehnico-edilitară aferentă Serviciului, coordonarea proiectării și execuției lucrărilor tehnico-edilitare, în scopul realizării acestora într-o concepție unitară și corelată cu programele de dezvoltare economico-socială a localităților, de amenajarea teritoriului, urbanism și mediu.

(2) Pentru realizarea obiectivelor Asociaţiei, prin prezentul statut asociaţii mandatează Asociaţia să exercite în numele şi pe seama lor următoarele atribuţii legate de Serviciu:

a) elaborarea și aprobarea strategiilor proprii privind dezvoltarea serviciilor, a programelor de reabilitare, extindere și modernizare a sistemelor de utilități publice existente, precum și a programelor de înființare a unor noi sisteme, precum și a programelor de protecție a mediului;

b) urmărirea, monitorizarea și raportarea indicatorilor de performanță ai serviciului, stabiliți prin contractul de delegare a gestiunii în vederea asigurării, gestionării și administrării Serviciului de către operator pe criterii de eficiență economică managerială și aplicarea măsurilor corective și a penalităților prevăzute de contractul de delegare, în situația în care operatorul nu respectă nivelul indicatorilor de performanță și eficientă la care s-a obligat și nu asigură continuitatea Serviciului;

c) elaborarea și aprobarea regulamentului Serviciului, a caietelor de sarcini, a contractelor de concesiune a serviciilor, precum și a documentației de atribuire prin concesiune a Serviciului, cu respectarea cadrului general privind regimul juridic al contractelor de concesiune al serviciului de utilitate publică de distribuție a gazelor naturale, procedurile pentru acordarea concesiunilor, precum și a conținutului-cadru al caietului de sarcini elaborate de Ministerul Energiei, în conformitate cu prevederile Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare;

d) protecția și conservarea mediului natural și construit;

e) să asigure gestionarea serviciilor de utilități publice astfel încât să fie respectate obligațiile specifice de serviciu public;

f) să elaboreze și să aprobe strategii proprii în vederea îmbunătățirii și dezvoltării serviciilor de utilități publice, utilizând principiul planificării strategice multianuale;

g) să promoveze dezvoltarea și/sau reabilitarea infrastructurii tehnico-edilitare aferente sectorului serviciilor de utilități publice și programe de protecție a mediului pentru activitățile și serviciile poluante;

h) să adopte măsuri în vederea asigurării finanțării infrastructurii tehnico-edilitare aferente serviciilor;

i) să consulte asociațiile utilizatorilor în vederea stabilirii politicilor și strategiilor locale și a modalităților de organizare și funcționare a serviciilor;

j) să informeze periodic utilizatorii asupra stării serviciilor de utilități publice și asupra politicilor de dezvoltare a acestora;

k) să medieze și să soluționeze conflictele dintre utilizatori și operatori, la cererea uneia dintre părți;

l) să monitorizeze și să controleze modul de respectare a obligațiilor stabilite în sarcina operatorilor, inclusiv cele asumate de operatori prin contractele de delegare a gestiunii cu privire la: respectarea indicatorilor de performanță și a nivelurilor serviciilor, ajustarea periodică a tarifelor conform formulelor de ajustare negociate la încheierea contractelor de delegare a gestiunii, cu respectarea dispozițiilor Legii concurenței nr. 21/1996, republicată, exploatarea eficientă și în condiții de siguranță a sistemelor de utilități publice sau a altor bunuri aparținând patrimoniului public și/sau privat al unităților administrativ-teritoriale, aferente serviciilor, realizarea investițiilor prevăzute în contractul de delegare a gestiunii în sarcina operatorului, de asigurare a protecției mediului și a domeniului public, asigurare a protecției utilizatorilor.


CAPITOLUL III

Patrimoniul Asociaţiei

Art. 6.

 (1) Patrimoniul Asociaţiei este compus din bunurile şi resursele proprii, necesare acoperirii cheltuielilor de organizare şi funcţionare şi desfăşurării activităţilor proprii, pe de o parte, şi din dreptul de folosinţă gratuită asupra unor bunuri din domeniul public sau privat al asociaţilor, acordat sau ce va fi acordat Asociaţiei de către asociaţi, pe de altă parte.

(2) Patrimoniul iniţial al Asociaţiei este de 15.000 lei, constituit din contribuţia în numerar şi/sau în natură a asociaţilor, după cum urmează:

- COMUNA EZERIȘ – 5000 lei;

- COMUNA FÂRLIUG – 5000 lei;

-COMUNA ZORLENȚU MARE – 5000 lei;

Art. 7. 

Sursele de venit ale Asociaţiei sunt următoarele:

a) contribuţiile asociaţilor la formarea patrimoniului iniţial, cotizaţiile asociaţilor şi alte contribuţii de la bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale membre;

b) dobânzile rezultate din plasarea sumelor disponibile, în condiţiile legii;

c) donaţii, sponsorizări sau legate;

d) orice alte surse de venituri prevăzute de lege sau de prezentul statut.

Art. 8. 

Asociaţia nu are calitatea de operator şi nu va desfăşura activităţi economice.

Art. 9. 

Asociaţia are un buget propriu de venituri şi cheltuieli. Situaţiile financiare se întocmesc şi se publică în conformitate cu legislaţia în vigoare.

CAPITOLUL IV

 Asociaţii

Art. 10. 

Asociaţii au următoarele drepturi:

a) să aleagă şi să fie aleşi în organele de conducere ale Asociaţiei, prin reprezentanţii lor în aceste organe;

b) să participe la luarea hotărârilor în cadrul Asociaţiei, conform prevederilor prezentului statut;

c) să primească, la cerere, toate informaţiile disponibile care privesc activitatea Asociaţiei.

Art. 11. 

Asociaţii au următoarele obligaţii:

a) să respecte statutul, actul constitutiv şi hotărârile organelor de conducere ale Asociaţiei;

b) să plătească cotizaţia anuală, plata urmând să se facă până la data de 30 ale lunii ianuarie a anului în curs. Cotizaţia pentru primul an este fixată prin prezentul statut la suma de 5.000 lei/an;

c) să promoveze şi să participe activ la acţiunile desfăşurate de Asociaţie;

d) să participe, prin reprezentanţii lor, la şedinţele adunării generale a Asociaţiei.

Art. 12. 

(1) Calitatea de asociat încetează în cazul retragerii sau excluderii din Asociaţie, conform prevederilor prezentului articol.

(2) Retragerea din Asociaţie nu poate avea loc decât în situaţia în care asociatul respectiv se retrage unilateral din contractul de delegare la care este parte în calitate de delegatar. Dacă oricare dintre asociaţi doreşte să se retragă din contractul de delegare şi, respectiv, din Asociaţie, aceasta va notifica preşedintelui Asociaţiei şi celorlalţi asociaţi intenţia sa. Preşedintele Asociaţiei va convoca adunarea generală a Asociaţiei în cel mult 30 de zile de la data primirii unei astfel de notificări.

(3) Adunarea generală a Asociaţiei va analiza consecinţele retragerii şi modificările ce se impun la contractele de delegare (în special în ceea ce priveşte investiţiile), conform prevederilor fiecărui contract de delegare, şi va hotărî modificarea corespunzătoare a prezentului statut şi a actului constitutiv al Asociaţiei.

(4) În cazul în care un asociat nu aprobă contractul de delegare ce urmează să fie încheiat cu operatorul desemnat sau se retrage unilateral din acest contract (indiferent că retragerea are loc înainte sau după intrarea în vigoare a respectivului contract de delegare), acesta va fi exclus din Asociaţie. Preşedintele Asociaţiei va convoca adunarea generală în cel mult 30 de zile de la data la care s-a luat cunoştinţă despre respectiva situaţie. Adunarea generală va hotărî excluderea din Asociaţie, va analiza consecinţele excluderii şi modificările ce se impun la contractele de delegare (în special cu privire la investiţii), în conformitate cu prevederile contractelor de delegare respective, şi va hotărî modificarea corespunzătoare a prezentului statut şi a actului constitutiv al Asociaţiei. Este asimilat refuzului de a delega gestiunea Serviciului şi neadoptarea, în două şedinţe consecutive ale autorităţii deliberative a respectivului asociat, a hotărârii de aprobare a delegării gestiunii Serviciului către operatorul prevăzut la art. 17 alin. (2) lit. g) din alte motive decât un vot negativ.


(5) Orice membru care se retrage sau este exclus din Asociaţie este obligat să plătească:

a) sumele corespunzătoare investiţiilor (modernizare, reabilitare, bunuri noi, indiferent dacă sunt extinderi sau înlocuiri) în infrastructura aferentă Serviciului delegat, de care a beneficiat pe durata cât a fost membru al Asociaţiei;

b) sumele prevăzute ca despăgubiri în contractele de delegare.

Art. 13. 

(1) Asociaţia poate accepta, cu acordul asociaţilor, noi membri. Aceştia au dreptul şi obligaţia să atribuie gestiunea Serviciului operatorului cu care Asociaţia a încheiat sau va încheia contractul de delegare în numele şi pe seama asociaţilor, în condiţiile legii. Pentru a vota o astfel de hotărâre, reprezentanţii asociaţilor în adunarea generală a Asociaţiei au nevoie de un mandat special, prealabil, din partea unităţilor administrativ-teritoriale, pe care le reprezintă, acordat prin hotărâre a consiliului local sau judeţean, după caz.

(2) În urma adoptării hotărârii adunării generale a Asociaţiei de a accepta un nou membru, se va încheia un act adiţional la prezentul statut, prin care noul membru va fi menţionat în preambulul statutului.

(3) Se consideră că orice nou membru al Asociaţiei acceptă în totalitate prevederile statutului şi ale actului constitutiv ale Asociaţiei la data aderării sale.

(4) În situaţia în care noul membru are dreptul, conform prevederilor legale, să atribuie direct gestiunea Serviciului său către operatorul cu care Asociaţia a încheiat contractul de delegare în numele şi pe seama asociaţilor, acesta va delega gestiunea Serviciului său respectivului operator şi se va încheia un act adiţional la contractul de delegare, care va fi semnat de Asociaţie în numele şi pe seama asociatului respectiv.


CAPITOLUL V

Organele Asociaţiei


-      Adunarea generală a Asociaţiei - 

Art. 14. 

(1) Adunarea generală este organul de conducere al Asociaţiei, format din toţi reprezentanţii asociaţilor desemnaţi prin hotărâre a autorităţilor deliberative ale acestora.

Se recomandă ca aceşti reprezentanţi să fie primarii, pentru municipii, oraşe şi comune, respectiv preşedintele consiliului judeţean, pentru judeţe.

(2) Fiecare asociat va depune toate diligenţele pentru a-şi asigura reprezentarea permanentă în cadrul adunării generale a Asociaţiei.

(3) Hotărârile de numire/revocare/înlocuire a reprezentanţilor vor fi transmise, în copie, asociaţilor şi preşedintelui Asociaţiei, în termen de 3 (trei) zile lucrătoare de la data emiterii lor.

Art. 15. 

Adunarea generală alege dintre membrii săi preşedintele Asociaţiei, care are atribuţiile prevăzute în prezentul statut şi care reprezintă Asociaţia în raporturile cu terţii, cu excepţia situaţiilor în care se prevede expres altfel.

Art. 16. 

(1) Adunarea generală a Asociaţiei îndeplineşte atribuţiile care îi revin conform art. 21 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, precum şi atribuţiile speciale prevăzute de prezentul statut în exercitarea competenţelor privind Serviciul, conform mandatului încredinţat de către asociaţi prin prezentul statut.

(2) Atribuţiile adunării generale a Asociaţiei cu privire la activitatea proprie sunt:

a) stabilirea strategiei şi a obiectivelor generale ale Asociaţiei;

b) acordarea descărcării de gestiune a membrilor consiliului director pentru perioada încheiată, pe baza raportului de activitate prezentat adunării generale de consiliul director;

c) aprobarea situaţiilor financiare ale Asociaţiei pentru exerciţiul financiar încheiat şi a proiectului bugetului de venituri şi cheltuieli al Asociaţiei pentru următorul exerciţiu financiar;

d) alegerea şi revocarea membrilor consiliului director;

e) alegerea şi revocarea membrilor comisiei de cenzori şi stabilirea regulilor generale de organizare şi funcţionare a comisiei de cenzori;

f) aprobarea organigramei şi a politicii de personal a Asociaţiei, inclusiv a organizării aparatului tehnic al Asociaţiei;

g) aprobarea contractelor ce vor fi încheiate de Asociaţie în nume propriu, a căror valoare depăşeşte echivalentul în lei al sumei de 10.000 euro;

h) modificarea actului constitutiv şi a statutului Asociaţiei;

i) dizolvarea şi lichidarea Asociaţiei, precum şi stabilirea destinaţiei bunurilor rămase după lichidare;

j) aprobarea primirii de noi membri în Asociaţie, a retragerii şi excluderii unor membri din Asociaţie;

k) aprobarea cotizaţiei anuale;

l) orice alte atribuţii prevăzute în lege sau în statut.

(3) Atribuţiile adunării generale a Asociaţiei cu privire la exercitarea mandatului acordat de asociaţi conform art. 5 alin. (2) sunt:

a) să aprobe strategia de dezvoltare, programele de reabilitare, extindere și modernizare  a sistemelor de utilități publice existente, programele de înființare a unor noi sisteme, precum și programele de protecția mediului;

b) să aprobe studii de fezabilitate întocmite în vederea înființării unor noi rețele de distribuție de gaze naturale, precum si în vederea extinderii, dezvoltării, după caz;

c) să aprobe studiul de fezabilitate privind inițierea procesului de atribuire a concesiunii;

d) să aprobe regulamentul Serviciului, a caietelor de sarcini, contractele de concesiune a Serviciului, precum si documentația de atribuire prin concesiune a Serviciului, cu respectarea cadrului general privind regimul juridic al contractelor de concesiune a serviciului de utilitate publică de distribuție a gazelor naturale,  a procedurilor pentru acordarea concesiunilor, precum si a conținutului-cadru al caietului de sarcini elaborate de Ministerul Energiei, în conformitate cu prevederile  Legii  energiei  electrice  si  a  gazelor  naturale  nr.   123/2012,   cu modificările si completările ulterioare;

e) să dispună  măsuri  pentru  organizarea  și  desfășurarea  procedurilor  pentru delegarea prin concesiune a Serviciului, cu respectarea cadrului general privind procedurile pentru acordarea concesiunilor elaborate de Ministerul Energiei, în conformitate  cu prevederile  Legii  energiei  electrice si  a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare; 

f) să adopte măsuri în vederea asigurării finanțării infrastructurii tehnico-edilitare aferente serviciilor;

g) să  aprobe  strategii  proprii  în  vederea  îmbunătățirii  și  dezvoltării  Serviciul, utilizând principiul planificării strategice multianuale;

h) să asigure gestionarea serviciului de utilități publice astfel încât să fie respectate obligațiile specifice de serviciu public;

i)  să monitorizeze și să controleze  modul de respectare a obligațiilor stabilite în sarcina  operatorilor, inclusiv cele asumate de operatori prin contractele de delegare a gestiunii  cu privire la: respectarea și realizarea obligațiilor și responsabilităților contractuale asumate de către operatori, în special în respectarea indicatorilor de performanță și în  relația cu utilizatorii și modul de administrare,  exploatare,  întreținere  și  menținere în  funcțiune, dezvoltare și modernizare a infrastructurii Serviciului, cu accent pe exploatarea eficientă și sigură a infrastructurii Serviciului și a altor bunuri din patrimoniul public/privat al unității  administrativ-teritoriale ce se folosește de Serviciu;  modul în care se asigură  protecția  mediului și a patrimoniului  public; modul în  care se asigură protecția utilizatorilor;

j) să informeze  periodic  utilizatorii asupra  stării serviciilor de utilități  publice  și asupra politicilor de dezvoltare a acestora;

k) să aplice măsurile  corective  menționate în contractele de delegare prin concesiune, încheiate cu respectarea cadrului general privind regimul juridic al contractelor  de concesiune elaborate de Ministerul Energiei, în conformitate cu prevederile Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare;

l) să întrerupă unilateral contractul de delegare si să organizeze o nouă procedură în  vederea  atribuirii unui contract de delegare prin concesiune în cazul nerespectării  repetate de către operator a obligațiilor contractuale, în condițiile neluării de către acesta a măsurilor de remediere și de atingere a parametrilor calității, cu respectarea cadrului general privind regimul juridic al contractelor de concesiune elaborate de Ministerul Energiei, în conformitate cu prevederile Legii energiei   electrice  și a gazelor naturale   nr. 123/2012, cu  modificările și completările ulterioare.

Art. 17. 

(1) În temeiul art. 16 alin. (3), adunarea generală a Asociaţiei hotărăşte asupra aspectelor legate de obiectivele Asociaţiei, având în vedere interesul comun al asociaţilor, în special:

a) strategia de dezvoltare;

b) politica tarifară;

c) contractele de delegare.

(2) În legătură cu acestea, asociaţii convin:

a) Asociaţia va asigura elaborarea şi aprobarea strategiei de dezvoltare a Serviciului. Pe baza strategiei de dezvoltare vor fi stabilite investiţiile necesare atingerii obiectivelor prevăzute de această strategie şi prioritizarea acestora, precum şi planul de implementare şi analiza macrosuportabilităţii. Planurile de investiţii vor fi actualizate periodic ţinând seama de strategia de dezvoltare;

b) sursele de finanţare a investiţiilor pot fi fonduri nerambursabile acordate de Uniunea Europeană sau de instituţii financiare, fonduri de la bugetul de stat, de la bugetele locale ale asociaţilor, fondurile proprii sau atrase ale operatorului/operatorilor;

c) listele de investiţii prioritare şi planurile de finanţare a acestora vor fi discutate în şedinţele adunării generale a Asociaţiei şi aprobate de autorităţile deliberative ale asociaţilor beneficiari ai investiţiilor (proprietarii bunurilor rezultate în urma investiţiilor), precum şi ale asociaţilor deserviţi de bunurile rezultate în urma investiţiilor. În funcţie de investiţiile la care se referă, listele de investiţii prioritare şi planurile de finanţare vor fi anexate şi vor face parte integrantă din contractele de delegare corespunzătoare;

d) studiile de fezabilitate aferente listelor de investiţii vor fi supuse avizului Asociaţiei înainte de a fi aprobate de autorităţile deliberative ale asociaţilor beneficiari ai investiţiilor (proprietarii bunurilor rezultate în urma investiţiilor);

e) în funcţie de specificul Serviciului, de activităţile componente ale acestuia aflate sub responsabilitatea fiecărui asociat şi de strategia de dezvoltare, gestiunea Serviciului, respectiv a activităţilor componente ale Serviciului, după caz, precum şi concesiunea sistemelor de utilităţi publice aferente Serviciului/activităţilor componente ale Serviciului vor fi încredinţate unuia sau mai multor operatori în baza unui/unor contract/contracte de delegare;

f) contractul/contractele de delegare a gestiunii Serviciului/activităţilor componente ale Serviciului va/vor fi atribuite conform prevederilor legale în vigoare şi va/vor fi încheiat(e) cu operatorul de către Asociaţie, în numele şi pe seama asociaţilor/acelor asociaţi care deleagă împreună prin acelaşi contract de delegare activităţile componente ale Serviciului aflate sub responsabilitatea acestora;

g) operatorul va fi responsabil de implementarea programelor de investiţii stabilite prin contractul/contractele de delegare, va întreţine, va moderniza, va reabilita şi va extinde infrastructura concesionată şi va gestiona Serviciul/activităţile componente ale Serviciului pe riscul şi răspunderea sa, conform clauzelor contractului de delegare;

h) Asociaţia va monitoriza îndeplinirea de către operator(i) a obligaţiilor care îi/le incumbă în temeiul contractului de delegare;

i) Asociaţia va exercita, în numele şi pe seama asociaţilor, drepturile şi obligaţiile pe care aceştia le au în calitate de delegatar, conform prevederilor prezentului statut.

Art. 18. 

Reprezentanţii asociaţilor în adunarea generală a Asociaţiei sunt responsabili pentru activitatea lor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Art. 19. 

(1) Adunarea generală a Asociaţiei va fi convocată, ori de câte ori este necesar, de către preşedintele Asociaţiei sau de un număr de cel puţin o treime din numărul asociaţiilor.

(2) Convocarea va fi transmisă prin scrisoare, fax sau e-mail cu cel puţin 5 (cinci) zile calendaristice înainte de data şedinţei şi va cuprinde data, ora, locul şi ordinea de zi ale şedinţei.

(3) În funcţie de problemele înscrise pe ordinea de zi a şedinţei, convocarea va fi trimisă numai reprezentanţilor asociaţilor care au dreptul să participe şi să voteze cu privire la luarea respectivelor hotărâri conform prevederilor prezentului statut.

(4) Şedinţele adunării generale a Asociaţiei vor fi conduse de preşedintele Asociaţiei sau, în absenţa acestuia, de persoana desemnată de adunarea generală dintre participanţi.

(5) Adunarea generală a Asociaţiei va alege dintre participanţii la şedinţă un secretar care va redacta procesul-verbal al şedinţei.

(6) Procesul-verbal este semnat de preşedinte şi de secretar. O copie a procesului-verbal va fi transmisă, în termen de maximum 5 (cinci) zile calendaristice de la data şedinţei, fiecărui asociat convocat conform prevederilor alin. (2), indiferent dacă reprezentantul acesteia a fost sau nu prezent la şedinţă.

(7) Hotărârile adunării generale a Asociaţiei se consemnează într-un registru de procese-verbale, care se păstrează la sediul Asociaţiei.

Art. 20.  

(1) Fiecare asociat, prin reprezentantul său, are un vot egal în adunarea generală a Asociaţiei.

(2) Pentru luarea hotărârilor care privesc numai anumiţi asociaţi, respectiv asociaţii în competenţa cărora este organizat şi funcţionează Serviciul la data şedinţei adunării generale, asociaţii beneficiari ai investiţiilor (proprietarii bunurilor rezultate în urma investiţiilor), precum şi asociaţii deserviţi de bunurile rezultate în urma investiţiilor, denumiţi în prezentul statut asociaţi implicaţi, au dreptul de a participa şi de a vota în cadrul şedinţei adunării generale doar reprezentanţii acestora.

(3) Pentru a fi valabile, hotărârile adunării generale a Asociaţiei adoptate în exercitarea atribuţiilor prevăzute la art. 16 alin. (2) lit. a)-h) şi l) se iau în prezenţa a trei pătrimi din numărul asociaţilor şi cu majoritatea voturilor asociaţilor prezenţi. Dacă la prima convocare cvorumul nu este îndeplinit, adunarea generală se convoacă pentru o dată ulterioară care nu poate fi mai târziu de 15 zile calendaristice de la data stabilită pentru prima convocare, iar la a doua convocare adunarea generală este valabil întrunită indiferent de numărul de membri prezenţi.

(4) Pentru a fi valabile, hotărârile adunării generale a Asociaţiei adoptate în exercitarea atribuţiilor prevăzute la art. 16 alin. (3) lit. e), h), j), k), l) se iau în prezenţa tuturor asociaţilor/asociaţilor implicaţi şi cu votul favorabil fie a cel puţin jumătate din numărul asociaţilor/asociaţilor implicaţi care însumează cel puţin două treimi din numărul total al populaţiei tuturor asociaţilor/asociaţilor implicaţi, fie a cel puţin două treimi din numărul asociaţilor/asociaţilor implicaţi care însumează cel puţin jumătate din numărul total al populaţiei tuturor asociaţilor/asociaţilor implicaţi cu respectarea prevederilor legale referitor la atribuțiile pentru a căror exercitare este nevoie de mandate speciale.

Dacă la prima convocare cvorumul nu este îndeplinit, adunarea generală se convoacă pentru o dată ulterioară care nu poate fi mai târziu de 15 zile calendaristice de la data stabilită pentru prima convocare, iar la a doua convocare adunarea generală este valabil întrunită indiferent de numărul de asociaţi implicaţi prezenţi şi va hotărî cu majoritatea asociaţilor/asociaţilor implicaţi prezenţi.

(5) Pentru a fi valabile, hotărârile adunării generale a Asociaţiei adoptate în exercitarea atribuţiilor prevăzute la art. 16 alin. (2) lit. i) - k) se iau în prezenţa şi cu votul favorabil al tuturor asociaţilor, cvorum şi majoritate obligatorii la oricare convocare.

(6) În oricare dintre situaţiile prevăzute la alin. (3)-(5), dacă o hotărâre a adunării generale a Asociaţiei priveşte în mod direct Serviciul sau bunurile care aparţin unui anumit asociat, nicio hotărâre nu poate fi luată fără prezenţa şi votul favorabil al reprezentantului acestuia.

(7) În cazul în care reprezentantul unuia dintre Asociaţi nu poate participa la şedinţa unei adunări generale a Asociaţiei la care a fost convocat, acesta poate fi înlocuit de un alt reprezentat al unităţii administrativ-teritoriale, împuternicit în acest scop prin hotărâre a autorității deliberative a unității admninistrativ-teritoriale asociate. 

Art. 21. 

(1) Hotărârile adunării generale luate în exercitarea atribuţiilor prevăzute la art. 16 alin. (2) lit. i)-j) şi art. 16 alin. (3) lit. a), d), f) l) nu pot fi votate de reprezentanţii asociaţilor decât în baza unui mandat special, acordat expres, în prealabil, prin hotărâre a autorităţii deliberative a asociatului al cărui reprezentant este.

(2) Hotărârile luate de adunarea generală a Asociaţiei trebuie aduse la cunoştinţa autorităţilor deliberative ale asociaţilor sau asociaţilor implicaţi, după caz, în termen de cel mult 5 (cinci) zile calendaristice de la data şedinţei. De asemenea, Asociaţia este obligată să publice toate hotărârile adunării generale pe propria pagină de internet.

(3) Asociatul care se consideră vătămat într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-o hotărâre a adunării generale a Asociaţiei dintre cele luate în exercitarea atribuţiilor prevăzute la art. 16 alin. (3) din prezentul statut poate iniţia acţiune în justiţie în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

(4) Adunarea generală a Asociaţiei poate delega consiliului director, prin hotărâre adoptată în aceleaşi condiţii ca cele prevăzute la art. 20 alin. (3), atribuţia privind aprobarea schimbării sediului Asociaţiei.


       - Consiliul director - 

Art. 22. 

(1) Consiliul director este organul executiv de conducere al Asociaţiei, format din preşedintele Asociaţiei şi încă 4 (patru) membri numiţi de adunarea generală, pe o perioadă de 4 ani. Componenţa consiliului director va asigura cât mai bine reprezentativitatea în cadrul acestui organ a tuturor membrilor Asociaţiei, utilizând principiul reprezentării prin rotaţie.

(2) Preşedintele Asociaţiei este şi preşedinte al consiliul director.

(3) Membrii consiliului director sunt răspunzători pentru activitatea lor în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Art. 23. 

(1) Consiliul director asigură punerea în executare a hotărârilor adunării generale a Asociaţiei şi exercită atribuţiile prevăzute de prezentul statut şi cele ce îi vor fi delegate de adunarea generală.

(2) Consiliul director exercită următoarele atribuţii privind activitatea proprie a Asociaţiei:

a) prezintă adunării generale raportul de activitate pe perioada anterioară, execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli, bilanţul contabil, proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli al exerciţiului financiar viitor şi proiectul programelor Asociaţiei;

b) propune cuantumul cotizaţiei pentru anul următor, care se va include în proiectul de buget al Asociaţiei, supus spre aprobare adunării generale;

c) aprobă actele juridice ce vor fi încheiate de Asociaţie în nume propriu, cu excepţia contractelor a căror valoare depăşeşte echivalentul în lei al sumei de 10.000 euro;

d) angajează personalul Asociaţiei, inclusiv membrii aparatului tehnic, cu respectarea politicii de personal aprobate de adunarea generală a Asociaţiei şi ţinând cont de bugetul aprobat de aceasta;

e) în relaţia cu asociaţii, monitorizează plata cotizaţiei anuale de către aceştia la bugetul Asociaţiei şi decide măsurile care urmează să fie luate împotriva asociaţilor care nu şi-au achitat cotizaţia datorată în termenul prevăzut de prezentul statut;

f) orice alte atribuţii prevăzute în statut sau stabilite de adunarea generală.

(3) Consiliul director are următoarele atribuţii cu privire la exercitarea mandatului acordat de Asociaţi conform art. 5 alin. (2):

a) gestiunea propriu-zisă a Serviciului transferat în responsabilitatea Asociație;

b) ia măsuri în vederea întocmirii Studiului de Fezabilitate cu privire la dezvoltarea rețelelor de gaze naturale, respectiv a înființării;

c) ia   măsuri   în   vederea  obținerii  de  avize/autorizații   în  vederea  înființării, modernizării, dezvoltării infrastructurii rețelei de distribuție de gaze naturale;

d)  asigură  întocmirea  studiului  de  fezabilitate  privind  inițierea  procesului  de atribuire a concesiunii;

e) asigură întocmirea regulamentului Serviciului, caietului de sarcini, precum si a documentației de atribuire prin concesiune a Serviciului, cu respectarea cadrului general privind procedurile pentru acordarea concesiunilor, precum și a conținutului-cadru  al caietului de sarcini elaborate de Ministerul Energiei, în conformitate  cu prevederile  Legii energiei electrice si a gazelor naturale  Nr. 123/2012, cu modificările si completările ulterioare;

f)  asigură elaborarea strategiei de dezvoltare a Serviciului și a regulamentului de organizare  și  funcționare  a  serviciului  ce  vor  fi  supuse  aprobării  adunării generale;

g) consultarea asociațiilor utilizatorilor în vederea stabilirii politicilor si strategiilor locale și a modalităților de organizare și funcționare a Serviciului; 

h) medierea conflictelor dintre utilizatori și operator, la cererea uneia dintre părți;

i) solicitarea de informații cu privire la nivelul și calitatea Serviciului furnizat/prestat și cu privire la modul de întreținere, exploatare și administrare  a bunurilor din proprietatea publică sau privată a unităților administrativ-teritoriale;

j) invitarea operatorului pentru audieri, în vederea concilierii diferendelor apărute în relația cu utilizatorii Serviciului;

k) orice alte atribuții impuse prin mandatarea încredințată de adunarea generală a Asociației.

Art. 24. 

(1) Pentru realizarea scopului şi obiectivelor sale, Asociaţia va constitui un aparat tehnic propriu.

(2) Aparatul tehnic va fi condus de un director executiv numit de consiliul director. Membrii aparatului tehnic vor avea statutul de salariaţi ai Asociaţiei.

(3) Din aparatul tehnic vor face parte cel puţin următoarele persoane:

a) un secretar;

b) un contabil;

c) unul sau mai mulţi consilieri juridici;

d) un număr suficient de specialişti pentru monitorizarea executării contractului/contractelor de delegare, conform mandatului acordat Asociaţiei prin prezentul statut.

(4) La calculul cuantumului propus al cotizaţiei anuale, consiliul director va lua în considerare sumele necesare pentru acoperirea cheltuielilor de funcţionare a aparatului tehnic al Asociaţiei.

Art. 25.

(1) Consiliul director se întruneşte în şedinţe, cel puţin o dată pe lună sau ori de câte ori este nevoie, la convocarea preşedintelui Asociaţiei.

(2) Deciziile consiliului director se iau în prezenţa şi cu votul a cel puţin jumătate plus unu din numărul membrilor consiliului director.

(3) Consiliul director va alege dintre participanţii la şedinţă un secretar care va redacta procesul-verbal al şedinţei. Procesele-verbale se semnează de toţi membrii consiliului director prezenţi. Deciziile consiliului director se consemnează în registrul de procese-verbale, care se păstrează la sediul Asociaţiei.

    - Controlul financiar al Asociaţiei - 

Art. 26. 

(1) Controlul financiar intern al Asociaţiei este asigurat de o comisie de cenzori formată din minimum 3 membri numiţi de adunarea generală pentru o perioadă de 3 (trei) ani, cu posibilitatea prelungirii.

(2) Membrii consiliului director nu pot fi cenzori. Cel puţin unul dintre cenzori trebuie să fie contabil autorizat sau expert contabil, în condiţiile legii.

(3) Comisia de cenzori îşi poate elabora un regulament intern de funcţionare, aprobat de Adunarea Generală.

(4) Comisia de cenzori are atribuţiile prevăzute la art. 27, alin. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005.

CAPITOLUL VI

Dizolvarea şi lichidarea

Art. 27. 

Asociaţia se dizolvă:

a) de drept;

b) prin hotărârea instanţei judecătoreşti competente;

c) prin hotărârea adunării generale.

Art. 28. 

Asociaţia se dizolvă de drept prin:

a) imposibilitatea realizării scopului şi obiectivelor pentru care a fost constituită, dacă în termen de 3 (trei) luni de la constatarea unui astfel de fapt nu se produce schimbarea acestui scop;

b) imposibilitatea constituirii adunării generale sau a consiliului director în conformitate cu prezentul statut, dacă această situaţie durează mai mult de un an de la data la care adunarea generală sau, după caz, consiliul director trebuia să se constituie;

c) reducerea numărului de asociaţi sub limita de 3, dacă acesta nu a fost completat în termenul legal prevăzut în acest scop.

Art. 29. 

Asociaţia se dizolvă prin hotărârea instanţei judecătoreşti competente, când:

a) scopul sau activitatea sa a devenit ilicită, sau contrară ordinii publice;

b) realizarea scopului său este urmărită prin mijloace ilicite sau contrare ordinii publice;

c) asociaţia urmăreşte un alt scop decât cel pentru care s-a constituit;

d) asociaţia a devenit insolvabilă.

Art. 30. 

(1) Lichidarea Asociaţiei se va face în condiţiile prevăzute de legislaţia privind asociaţiile.

(2) Bunurile Asociaţiei rămase în urma lichidării vor fi transmise către persoane juridice de drept privat sau de drept public cu scop identic sau asemănător, conform hotărârii adunării generale sau a instanţei judecătoreşti competente.

Art. 31. 

(1) După terminarea lichidării, lichidatorii trebuie să ceară radierea Asociaţiei din Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor.

(2) Asociaţia îşi încetează existenţa la data radierii ei din Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor.


CAPITOLUL VII

Dispoziţii finale

Art. 32. 

(1) Prezentul statut poate fi modificat doar prin acte adiţionale semnate de reprezentanţii tuturor asociaţilor, special împuterniciţi în acest scop.

(2) Prezentul statut este guvernat de legea română. În situaţia în care intervin modificări ale legislaţiei în domeniu, prezentul statut va fi modificat în conformitate cu noile prevederi.

(3) Toate litigiile născute din sau în legătură cu acest statut, inclusiv orice problemă privind interpretarea, validitatea sau încetarea acestuia, care nu pot fi rezolvate pe cale amiabilă, vor fi deduse spre soluţionare instanţelor judecătoreşti competente. 

(4) Dispozițiile prezentului statut se completează și vor fi interpretate conform prevederilor Ordonanței de Urgentă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, ale Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările şi completările ulterioare, ale Hotărârii Guvernului nr. 855/2008 pentru aprobarea actului constitutiv-cadru și a statutului-cadru ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități publice, precum și ale altor acte normative cu incidențe. 

Prezentul statut a fost semnat în 3 (trei) exemplare originale, astăzi, data ___________.