România

România

Județul Caraș-Severin

Comuna Ezeriș

Comuna Ezeriș

Referat de aprobare

 

REFERAT DE APROBARE

privind însușirea Acordului de cooperare privind organizarea şi exercitarea activităţii de audit intern

 

Ţinând seama de faptul că obţinerea eficienţei şi eficacităţii serviciilor publice reprezintă o condiţie esenţială a managementului fiecărei entităţi publice, în acest caz, entitate publică fiind comuna, în calitatea acesteia de persoană juridică de drept public şi, respectiv, de instituţie publică locală,

  • apreciind oportunitatea unei cooperări între comune pentru asigurarea serviciilor de audit public intern, respectând în acelaşi timp independenţa şi funcţiile specifice fiecăreia dintre acestea,
  • urmărind facilitarea asigurării activităţii de audit public intern pentru mai multe comune, în temeiul unui acord de cooperare, prin relaţii profesionale bazate pe criterii de legalitate, economicitate, eficacitate, eficienţă şi colaborare pentru   realizarea obiectivelor specifice acestei activităţi,

            Prin proiectul de hotarare se propune aprobarea aderarii Comunei EZERIȘla compartimentul de audit public intern  din cadrul Filialei Județene Caraș-Severin a Asociației Comunelor din România.

In ceea ce priveste obligațiile financiare generate de aderarea la activitatea de audit organizată de către Filiala Județeană Caraș-Severin a Asociației Comunelor din România, precum și a Acordului de cooperare ce urmează a fi încheiat se suportă din bugetul local al Comunei Ezeriș .

 

Tinand cont de cele aratate mai sus, supun, Consiliului local al comunei Ezeriș , spre dezbatere si adoptare a proiectului de hotarare privind însușirea Acordului de cooperare privind organizarea şi exercitarea activităţii de audit intern.