Regulament privind stabilirea unor măsuri privind buna gospodărire a comunei Făcăeni, precum și pentru stabilirea faptelor care constituie contravenţii şi a sancţiunilor aplicabile acestora
DISPOZIȚII GENERALE
Potrivit prevederilor O.G. nr. 21/2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale, cu modificările și completarile ulterioare, organizarea, derularea și participarea la activitațile edilitar-gospodărești constituie o obligație permanentă a autorităților administrației publice locale, a instituțiilor publice, a operatorilor economici și persoanelor fizice și juridice de pe raza comunei Făcăeni.
Consiliul Local al comunei Făcăeni și Primarul localității răspund de organizarea, conducerea, îndrumarea, coordonarea și controlul întregii activități de gospodărire și înfrumusețare a localității, de păstrarea ordinii și curațeniei în comuna Făcăeni.
Potrivit prevederilor O.U.G. 195/2005 privind protecția mediului, autorităților administrației publice locale, precum și persoanelor fizice și juridice le revin obligații referitoare la regimul deșeurilor, protecția apelor, protecția atmosferei și gestionarea zgomotului ambiental, protecția solului și subsolului și protecția așezărilor umane.
Prezentul Regulament stabilește faptele ce constituie contravenții și cadrul juridic unitar pentru constatarea și sancționarea contravențiilor în conformitate cu prevederile:
- Ordonanței Guvernului nr. 21/2002 privind gospodărirea localităților urbane si rurale, modificată şi completată;
- Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordonanței de Urgență nr. 195/2005 privind protecția mediului, cu modificările și completările ulterioare;
- Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, republicată;
- Legii nr. 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor;
- Legii nr. 62 din 9 martie 2018 privind combaterea buruienii ambrozia;
- Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 34 din 23 aprilie 2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991;
- Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, modificată și completată;
- Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor;
- Legii serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
- Legii nr. 241 din 22 iunie 2006 privind serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
CAPITOLUL I
Obligațiile și răspunderile Consiliului local și ale Primarului
Art. 1. Consiliul local și Primarul comunei Făcăeni au obligația să asigure:
a) măsuri necesare pentru protecția sănătății publice cu sprijin și sub supravegherea organelor de specialitate ale statului;
b) măsuri pentru conservarea și protecția mediului;
c) prevenirea poluării accidentale a mediului sau a surselor și cursurilor de apă prin depozitarea necontrolată a deșeurilor de către agenții economici sau de către cetățeni;
d) realizarea unor sisteme moderne de colectare, depozitare, transport și prelucrare a deșeurilor și gunoaielor, amenajarea unor locuri speciale de depozitare;
e) respectarea prevederilor legale și a documentațiilor de amenajarea teritoriului și urbanism aprobate, precum și a normelor privind executarea construcțiilor;
f) curațenia străzilor, piețelor și a celorlalte locuri publice, îndepărtarea zăpezii, a gheții de pe stăazi și trotuare, colectarea și depozitarea reziduurilor menajere și stradale, sortarea și valorificarea resurselor materiale refolosibile;
g) repararea și întreținerea străzilor, a drumurilor, podețelor, modernizarea drumurilor existente;
h) măturatul, întreținerea spațiilor verzi și a parcurilor;
i) finalizarea construcțiilor începute;
j) întreținerea în bună stare a construcțiilor existente, repararea, zugrăvirea periodică a acestora;
k) organizarea de acțiuni pentru salubrizarea și igienizarea localității;
l) întreținerea digurilor și a malurilor, a cursurilor de apă, executarea lucrărilor de protecție și întreținere a albiilor, executarea altor lucrări de protecție și întreținere a albiilor, efectuarea altor lucrări de protecție contra inundațiilor, asigurarea scurgerii apelor, asanarea terenurilor insalubre și prevenirea poluării apelor;
m) repararea, întreținerea și modernizarea rețelei de distribuire a apei;
n) canalizarea și epurarea apelor uzate și pluviale;
o) buna organizare și funcționare a transportului în comun, protejarea și întreținerea stațiilor de călători;
p) respectarea strictă a normelor igienico-sanitare în piețele agroalimentare;
r) amenajarea potrivit planului urbanistic general și întreținerea spațiilor verzi, a terenurilor de sport și de joacă pentru copii, a celorlalte spații publice și de agrement;
s) păstrarea, conservarea, repararea în condițiile legii, a monumentelor declarate, de pe teritoriul comunei Făcăeni;
ș) precolectarea, colectarea, transportul și depozitarea reziduurilor solide, cu excepția deșeurilor toxice, periculoase și a celor cu regim special;
t) înființarea și administrarea depozitelor ecologice de reziduuri;
ț) preselectarea și organizarea reciclării deșeurilor;
u) dezinsecția, dezinfecția si deratizarea localității;
Obligațiile autorităților administrației publice locale privind protecția mediului:
- aplicarea prevederilor din planul de urbanism și amenajarea teritoriului cu respectarea principiilor privind protecția mediului;
- aprobarea programelor și proiectelor pentru dezvoltarea infrastructurii localităților cu respectarea prevederilor privind protecția mediului;
- promovarea unei atitudini corespunzătoare a comunității locale în legătură cu importanța protecției mediului;
- asigurarea prin serviciile publice și operatorii economici responsabili, luarea măsurilor de salubrizare a localităților, de întreținere și gospodărire a spațiilor verzi, a piețelor și a parcurilor publice;
- conservarea și protejarea spațiilor verzi rurale;
- alte obligații stabilite prin O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului, cu modificările și completările ulterioare
CAPITOLUL II
Obligațiile instituțiilor publice, ale agenților economici și ale celorlalte persoane juridice, precum și ale cetățenilor
Art. 2. Instituțiilor publice și persoanelor fizice și juridice le revin următoarele obligații:
a) să întrețină în stare corespunzătoare clădirile pe care le au în proprietate, anexele gospodărești, curțile și împrejmuirile acestora, precum și instalațiile aferente acestora, prin efectuarea lucrărilor de reparații, amenajări și a altor lucrări specifice;
b) să asigure curățarea fațadelor locuințelor și a altor construcții amplasate la frontul străzii, tencuirea și zugrăvirea periodică a acestora, potrivit măsurilor stabilite de consiliul local;
c) să asigure repararea, spălarea geamurilor și a vitrinelor, înlocuirea celor sparte, întreținerea firmelor și a fațadelor imobilelor pe care le au în proprietate, inclusiv spălarea, curățarea și zugrăvirea periodică a acestora;
d) să asigure curățenia pe terenurile și locurile de depozitare aflate în proprietate, precum și pe căile de acces;
e) să asigure curățenia și igiena în imobilele și incintele deținute sub orice formă, inclusiv prin activități de curățare, dezinsecție și deratizare, potrivit normelor stabilite de consiliile locale;
f) să depoziteze corespunzător reziduurile menajere, industriale, agricole, precum și materialele refolosibile, numai în locurile special amenajate de autoritățile administrației publice locale;
g) să mențină curățenia trotuarelor, a părții carosabile, a locurilor publice și a locurilor de parcare pe care le folosesc;
h) să îndepărteze zăpada și gheața de pe trotuarele din dreptul imobilelor pe care le au în proprietate și de pe locurile de parcare pe care le folosesc, potrivit normelor stabilite de consiliul local;
i) să respecte măsurile stabilite de lege și de reglementările locale pentru asigurarea igienei publice și curățeniei în localități;
j) să asigure curățarea mijloacelor de transport și a utilajelor la intrarea acestora pe drumurile publice;
k) să curețe și să întrețină șanțurile, rigolele și podețele aferente proprietății;
l) să finalizeze construcțiile începute, pe baza autorizațiilor eliberate de primari, în condițiile și în termenele stabilite de acestea;
m) să nu ocupe domeniul public cu vehicule în afara spațiilor marcate expres de administratorul domeniului public.
Obligațiile persoanelor fizice și juridice privind protecția mediului:
Art. 3. În aplicarea legislației privind protecția mediului, persoanelor fizice și juridice le revin următoarele obligații:
a) depozitarea deșeurilor de orice fel numai pe amplasamentele autorizate în acest sens;
b) să nu ardă mirișitile, stuful, tufărișurile sau vegetația ierboasă fără acceptul autorității competente pentru protecția mediului și fără informarea în prealabil a autorităților locale;
c) luarea de măsuri de salubrizare a terenurilor deținute cu orice titlu, neocupate productiv sau funcțional, în special a celor situate de-a lungul căilor de comunicație rutieră;
d) efectuarea remedierilor zonelor în care solul și subsolul au fost afectate;
e) anunțarea autorităților despre situații accidentale care pun în pericol mediul și să acționeze pentru refacerea sa;
f) gestionarea deșeurilor în condiții de protecție a sănătății populației și a mediului;
g) să nu folosească îngrășăminte chimice și produse de protecția plantelor pe suprafețele unde sunt instituite măsuri speciale de protecție;
h) să folosească în perioada înfloririi plantelor a căror polenizare se face prin insecte, numai acele tratamente cu produse de protecția plantelor care sunt selective față de insectele polenizatoare;
i) să stocheze temporar îngrășămintele chimice și produsele de protecția plantelor numai ambalate și în locuri protejate, bine aerisite;
j) să nu spele obiecte, produse, ambalaje, materiale care pot produce impurificarea apelor de suprafață;
k) să nu deverseze în apele de suprafață și subterane, ape uzate, fecalo-menajere, substanțe periculoase;
l) să nu arunce și să nu depoziteze pe maluri, în albiile râurilor, pârâielor, pârâiașelor și în luciurile de apă a deșeurilor de orice fel;
m) să reducă și să elimine emisiile nocive atmosferei;
n) să mențina suprafața împădurită a fondului forestier, a vegetației forestiere din afara fondului forestier, inclusiv a tufișurilor și pajiștilor existente;
o) să exploateze masa lemnoasă în condițiile legii, precum și să ia măsurile de înlocuire și de completare;
p) să gestioneze corespunzător deșeurile rezultate din exploatarea lemnului;
r) să nu degradeze mediul natural sau amenajat prin depozitări necontrolate de deșeuri de orice fel;
s) să nu aprindă și să folosească focuri deschise, decât în vetre special amenajate și semnalizate;
ș) să nu depoziteze gunoiul provenit de la animale pe marginea râurilor, pârâurilor sau domeniul public sau privat;
t) să nu arunce animale în stare de putrefacție în containerele amplasate pentru strângerea gunoiul menajer.
Capitolul III
Contravenţii în domeniul folosirii şi întreţinerii străzilor, aleilor, trotuarelor, spaţiilor verzi, parcurilor, terenurilor de sport, drumurilor şi celorlalte căi de circulaţie rutieră şi pietonală
Art. 4. Constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite astfel încât, potrivit legii penale, să constituie infracţiuni, următoarele fapte:
(1) Intervenția, de orice natură și prin orice mijloace, asupra îmbrăcăminţii suprafeţelor carosabile sau pietonale a arterelor de circulaţie, fără aprobare.
(2) Blocarea sau înfundarea colectoarelor, gurilor de scurgere şi căminelor pentru apă menajeră sau pluvială de către cetăţeni sau agenţi economici.
(3) Depozitarea sau abandonarea autovehiculelor, remorcilor, utilajelor, inclusiv a utilajelor agricole sau vehiculelor de orice fel, uzate şi/sau în stare de neutilizare pe trotuare, alei, parcări sau alte locuri din domeniul public sau privat al comunei, cu excepţia celor prevăzute de Legea nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, cu modificările și completările ulterioare.
(4) Efectuarea pe stăzi, trotuare, în parcări, pe spațiile verzi sau pe alte suprafeţe din domeniul public, a lucrărilor de reparaţii la autovehicule care implică demontarea unor piese sau subansamble de pe autovehicule, schimburi de ulei, etc. și care sunt de natură să murdărească suprafeţe din domeniul public sau privat al comunei Făcăeni.
(5) Împrejmuirea, delimitarea, marcarea sub orice formă a domeniului public sau privat al comunei, de către orice persoană fizică sau juridică, în scopul de rezervare a unui drept exclusiv de utilizare a acestuia, în orice scop, fără a deţine avizele şi autorizaţiile cerute de lege sau alte reglementări în vigoare.
(6) Împiedicarea, în orice mod, a bunei desfăşurări a activităţilor de deszăpezire, precum şi a derulării corespunzătoare a acţiunilor autovehiculelor de intervenţie și echipelor care participă la deszăpezire.
(7) Circulația cu biciclete, motociclete sau alte mijloace de transport pe spaţiile verzi din parcuri, baze sportive sau orice alte zone verzi.
8) Utilizarea suprafeţei domeniului public amenajat ca parcare fără respectarea marcajelor sau împiedicarea desfășurării în mod fluent a traficului rutier şi pietonal, prin orice mijloc.
(9) Însuşirea sau înstrăinarea materialului lemnos rezultat în urma doborârii, din orice motiv şi în orice fel, a arborilor de pe marginea drumurilor, din parcurile, spaţiile şi zonele verzi ale comunei Făcăeni.
(10) Plantarea pe domeniul public sau privat al localității, fără acordul autorității locale a plantelor, arbuștilor, de orice natură;
(11) Utilizarea, fără acordul autorității locale, a terenurilor de sport.
Art.5. Contravenţiile prevăzute la art. 4, se sancţionează după cum urmează:
(1) Cu amendă de la 200 lei la 1000 lei pentru persoanele fizice şi de la 500 lei la 2000 lei pentru persoane juridice, contravenţiile de la punctele (1), (2), (3), (4) și (5);
(2) Cu amendă de la 200 lei la 1500 lei pentru persoanele fizice şi de la 500 lei la 2500 lei pentru persoane juridice, contravenţiile de la punctele (6), (7), (8), (9), (10) și (11).
Capitolul IV
Contravenţii în domeniul salubrizării comunei
Art. 6. Constituie contravenţii, dacă nu sunt săvârşite astfel încât, potrivit legii penale, să constituie infracţiuni, următoarele fapte:
(1) Neluarea măsurilor de împrejmuire cu panouri de plasă sau metalice a şantierelor de construcţii şi a punctelor de lucru, unde se execută astfel de lucrări şi pentru degajarea, după terminarea lucrărilor, a suprafeţelor temporar ocupate de pământ, moloz sau orice alte resturi de materiale, utilaje sau barăci şi transportarea acestora în locuri special amenajate în acest scop. Contravenția se constata după trecerea a 3 zile de la prima acțiune de organizare a șantierului/punctului de lucru.
(2) Neluarea măsurilor necesare pentru menţinerea ordinii şi curăţeniei în şantierele de construcţii sau a punctelor de lucru şi a căilor publice din jurul acestora, precum şi neamenajarea drumurilor de acces în şantiere de către responsabilii lucrărilor de construcţii.
(3) Neasigurarea întreţinerii şi curăţeniei corespunzătoare a clădirilor, precum şi a ordinii şi curăţeniei în curţi şi pe căile de acces interioare, de către deţinătorii acestora, persoane fizice sau juridice.
(4) Neasigurarea întreţinerii firmelor, panourilor publicitare, benerelor sau a altor materiale de publicitate de către agenţii economici.
(5) Neasigurarea lucrărilor de reparare şi spălare a geamurilor şi vitrinelor spaţiilor comerciale, de către deţinătorii acestora.
(6) Neasigurarea salubrizării şi curăţeniei rigolelor, aleilor, străzilor şi locurilor de parcare din jurul şi din faţa curţilor, clădirilor, a spaţiilor comerciale şi de producţie, de către deţinătorii sau locatarii acestora.
(7) Neasigurarea coşurilor de gunoi pentru colectat hârtie sau alte deşeuri, la intrarea în magazine sau lângă punctele de vânzare, de către agenţii economici care desfăşoară activităţi de comerţ ce pot produce resturi, gunoi, ambalaje, etc.
(8) Neasigurarea, pe timp de iarnă, a măsurilor de îndepărtare a zăpezii şi a gheţii de pe trotuarele din faţa clădirilor, curţilor, spaţiilor comerciale, precum şi a ţurţurilor de gheaţă de la streaşina clădirilor, de către proprietarii sau chiriaşii acestora.
(9) Neefectuarea, ori de câte ori este nevoie, de către agenţii economici, instituţii, proprietarii gospodăriilor individuale, administratorii domeniului public şi privat, a operaţiilor de curăţire, dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare a construcţiilor de orice fel, a incintelor şi a terenurilor deţinute sau administrate, prin intermediul societăților comerciale autorizate de autoritățile abilitate. Deratizarea, dezinfecţia şi dezinsecţia se vor realiza doar cu unităţi specializate şi autorizate în acest scop. Sancţiunea se aplică numai după ce agenţii economici, administratorii instituţiilor, proprietarii gospodăriilor individuale, administratorii domeniului public şi privat au fost atenţionaţi cu privire la efectuarea operaţiilor de curăţire, dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare a construcţiilor de orice fel, a incintelor şi a terenurilor pe care le deţin sau le administrează.
(10) Nerespectarea amplasamentului stabilit pentru instalarea chioşcurilor, rulotelor şi tonetelor de orice fel, destinate activităţilor de comerţ, neasigurarea aspectului estetic al acestora cât şi neluarea măsurilor de menţinere permanentă a ordinii şi curăţeniei în zona de activitate comercială.
(11) Răsturnarea sau mutarea pubelelor pentru gunoi, a coşurilor stradale de gunoi, băncilor şi a celorlalte obiecte de mobilier urban, precum şi amplasarea acestora în alte locuri decât cele stabilite.
(12) Depunerea deşeurilor de orice fel sau a gunoiului de grajd lângă containerele, pubelele sau coșurile pentru gunoi, precum şi împrăştierea conţinutului acestora.
(13) Afişarea sau lipirea, în alte locuri decât cele special amenajate, a oricăror publicaţii, afişe, reclame sau materiale de informare publică.
(14) Deteriorarea sau degradarea băncilor pentru odihnă, a coșurilor de gunoi, panourilor de afişaj şi mijloacelor destinate menţinerii ordinii şi curăţeniei, precum şi a altor obiecte de mobilier urban.
(15) Deteriorarea sau distrugerea obiectelor de joacă sau amenajărilor din parcurile de pe raza comunei Făcăeni.
(16) Neridicarea sau ridicarea cu întârziere, a resturilor vegetale rezultate din activitatea de întreţinere a grădinilor și spaţiilor verzi din gospodărie, de pe domeniul public, de către cetățeni. Se consideră întârziere trecerea a 48 ore de la depozitarea resturilor vegetale.
(17) Aruncarea gunoiului rezultat în urma întreţinerii trotuarelor, spaţiilor verzi, în rigole sau pe carosabilul căilor de circulaţie.
(18) Neîntreținerea permanentă a curățeniei șanturilor de scurgere a apelor pluviale, a podețelor și tuburilor de beton/plastic, aferente acestora pe întreaga lungime aferentă proprietatii, în vederea evitării inundațiilor ori a stagnării apelor.
(19) Excavarea şi preluarea de pământ pentru orice scop, fără avizele şi autorizaţiile legale.
(20) Montarea de schele, macarale sau alte utilaje pentru construcţii, fără aprobare sau fără achitarea taxelor legale de ocupare a domeniului public şi fără montarea plasei de protecţie.
(21) Prepararea materialelor folosite în construcţii (mortar, beton, etc.) direct pe suprafeţe aparţinând domeniului public sau privat al comunei, fără a se asigura protejarea spaţiilor verzi sau a căilor publice. Aceste lucrări vor fi executate doar în recipienţi destinaţi acestui scop.
(22) Efectuarea de manevre cu autovehicule prin derapaje, ambalarea motorului, întoarceri bruşte executate pe alei, în preajma unităților de învățământ, a parcurilor, etc.
Art.7.Contravenţiile prevăzute la art. 6, se sancţionează după cum urmează:
(1) Cu amendă de la 200 lei la 1000 lei pentru persoanele fizice şi de la 500 lei la 2500 lei pentru persoane juridice, contravenţiile de la punctele (1), (2), (3), (4), (5), (6), (7), (8), (9).
(2) Cu amendă de la 200 lei la 2000 lei pentru persoanele fizice şi de la 500 lei la 2500 lei pentru personae juridice, contravenţiile de la punctele (10), (11), (12), (13), (14), (15), (16), (17), (18), (19), (20), (21), (22).
Capitolul V
Contravenţii în domeniul creşterii şi deținerii de animale şi păsări
Art. 8. Constituie contravenţii, dacă nu sunt săvârşite astfel încât, potrivit legii penale, să constituie infracţiuni, următoarele fapte :
(1) Lăsarea liberă ( nesupravegherea ) sau supravegherea fără botniţă sau lesă a câinilor din gospodărie, de companie sau de vânătoare, în afara proprietăţii personale, pe străzi, în parcuri, locuri de joacă, cimitirele comunale, sau orice alte locuri publice, precum şi degradarea spaţiilor verzi de către aceştia;
(2) Degradarea/distrugerea de către animalele ce aparțin persoanelor fizice, a unor bunuri de utilitate publică.
(3) Murdărirea, cu materii fecale a căilor de circulaţie (drumuri, alei, trotuare, etc.), a spaţiilor verzi amenajate şi necurăţirea de către proprietarii acestor animale.
(4) Lăsarea liberă și nesupravegheată a animalelor și a păsărilor domestice, în afara proprietăţii personale, pe străzi, în parcuri, locuri de joacă, cimitirele comunale, sau orice alte locuri publice, precum şi degradarea spaţiilor verzi de către acestea.
(5) Împiedicarea desfăşurării acţiunilor de ecarisaj de către angajații Serviciului specializat pentru gestionarea câinilor fără stăpân.
(6) Debarcarea, aducerea prin orice modalitate a câinilor în comuna Făcăeni și lăsarea liberă a acestora.
Art. 9. Contravenţiile prevăzute la art. 8, se sancţionează după cum urmează:
(1) Cu amendă de la 100 lei la 500 lei contravenţiile de la punctele (1) și (2).
(2) Cu amenda de la 400 la 1000 lei contravențiile de la punctele (3), (4) și (5).
(3) Cu amenda de la 1000 la 2500 lei contravenția de la punctul (6).
CAPITOLUL VI
Contravenții reglementate și sancționate prin alte acte normative
Art. 10. Constituie contravenții și se sancționează cu amendă sau avertisment, încălcarea următoarele prevederi legale:
Nr. crt. | Actul normativ de reglementare |
DESCRIEREA FAPTEI | Amendă | |
Pers. Fizică lei | Pers. juridică lei | |||
1 | LEGEA serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101 din 25 aprilie 2006
| art. 24 alin (6), lit. d): Neasigurarea, de către utilizatorii serviciului de salubrizare, a precolectării separate, în recipientele asigurate de operatorul serviciului, distinct inscripţionate şi amplasate în spaţii special amenajate, a deşeurilor pe care le-au generat în propria gospodărie sau ca urmare a activităţilor lucrative pe care le desfăşoară |
100-300 |
100-300 |
2 | LEGEA serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101 din 25 aprilie 2006 | art. 30 alin (4): Aprinderea şi/sau arderea deşeurilor din recipientele de precolectare/ colectare sau de ardere a deşeurilor vegetale rezultate de la operaţiunile de curăţare a spaţiilor verzi, arbuştilor, arborilor etc. |
1.500-3.000 |
1.500-3.000 |
3 | OUG nr. 195 din 22 decembrie 2005 privind protecţia mediului
| art. 96 alin (1), pct. 15: Degradarea mediul prin depozitări necontrolate de deşeuri de orice fel; |
3.000- 6.000 | 25.000-50.000 |
art. 96 alin (1), pct. 26: Deversarea în apele de suprafaţă sau subterane ape uzate, fecaloid menajere; - pentru persoane fizice
| 3.000-6.000
|
| ||
art. 96 alin (2) pct. 32: Poluarea apelor de suprafaţă prin spălarea de obiecte, produse, ambalaje, materiale; art.96 alin (2) pct. 33: Deversarea în apele de suprafaţă sau subterane ape uzate, fecaloid menajere; - pentru persoane juridice art.96 alin (2) pct. 34: Aruncarea şi depozitarea pe maluri, în albiile râurilor, apele de suprafaţa şi în zonele umede deşeuri de orice fel; | 5.000-10.000 | 30.000-60.000 | ||
4 | OUG nr. 92 din 19 august 2021 privind regimul deşeurilor | art. 20 alin (3): Abandonarea deşeurilor art. 20 alin (4): Eliminarea deşeurilor în afara spaţiilor autorizate în acest scop art. 20 alin (5): Incendierea deşeurilor de orice fel |
10.000-20.000 |
50.000-70.000 |
5 |
OUG nr. 92 din 19 august 2021 privind regimul deşeurilor
| art. 30 alin (4): Nedepunerea, de către persoanele fizice, a deşeurilor provenite din gospodărie, pe tipuri, în sistemul de colectare separată a deşeurilor municipale gestionate de operatorii economici prevăzuţi în Legea nr. 101/2006, inclusiv în centrele prevăzute la art. 60 pct. A lit. h) şi i). art. 30 alin (5): Nepredarea de către persoanele fizice a uleiurilor vegetale folosite, operatorilor economici autorizaţi să desfăşoare activităţi de salubritate, colectare, valorificare şi/sau de eliminare a uleiurilor uzate. |
3.000-6.000 |
|
6 |
LEGE nr. 24 din 15 ianuarie 2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor | Art. 5 lit. a): Aruncarea oricărui fel de deşeuri pe teritoriul spaţiilor verzi; Art. 5 lit. f): Neasigurarea integrității, refacerii şi îngrijirii spaţiilor verzi aflate în proprietatea lor; Art. 5 lit. g):Necooperarea cu autorităţile teritoriale şi centrale pentru protecţia mediului, cu autorităţile centrale pentru amenajarea teritoriului şi cu autorităţile administraţiei publice locale la toate lucrările preconizate în spaţiile verzi Art. 21 lit.a): Folosirea neautorizată a terenurilor cu spaţii verzi; Art. 21 lit. f): Deteriorarea spaţiilor verzi în urma incendiilor sau a comportării iresponsabile cu focul; Art. 21 lit. g): Aruncarea pe spaţiile verzi de mase plastice, hârtii, sticle, resturi animaliere, deşeuri menajere şi orice alte deşeuri; Art. 21 lit. h): Distrugerea sau deteriorarea drumurilor, aleilor, sistemelor de drenaj, instalaţiilor tehnice şi inginereşti din spaţiile verzi. |
100-200 |
1.000-10.000 |
7 |
Legea nr. 24 din 15 ianuarie 2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor
| art. 5 lit b): Nerespectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor pe spaţiile verzi; art. 5 lit c): Tăierea neautorizată sau vătămarea arborilor şi arbuştilor, deteriorări ale aranjamentelor florale şi ale gazonului, distrugeri ale muşuroaielor naturale, cuiburilor de păsări şi adăposturilor de animale, ale construcţiilor şi instalaţiilor utilitare şi ornamentale existente pe spaţiile verzi; art. 21 lit b): Nerespectarea cerinţelor privind proiectarea, construirea şi darea în exploatare a obiectivelor în spaţiile verzi; art. 21 lit d): Desfăşurarea neautorizată a activităţilor economice, de turism şi agrement în spaţiile verzi; art. 21 lit e): Ocuparea nelegitimă a terenurilor cu spaţii verzi; art. 21 lit j): Păşunatul pe spaţii verzi; art. 21 lit n): Distrugerea spaţiilor verzi prin poluare cu ape reziduale, chimicale, deşeuri de producţie, produse petroliere sau alte substanţe nocive. |
200-1.000 |
1.000-5000 |
8 |
Legea nr. 61 din 27 septembrie 1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice
| Constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni: art. 2 pct.3: Apelarea, în mod repetat, la mila publicului, de către o persoană aptă de muncă, precum şi determinarea unei persoane la săvârşirea unor astfel de fapte;
art. 2 pct.4: Aruncarea asupra unei persoane, construcţii sau asupra unui mijloc de transport cu obiecte de orice fel, cu substanţe inflamante, iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, corosive sau care murdăresc, dacă nu s-au produs vătămări ale integrităţii corporale sau sănătăţii, ori pagube materiale;
art. 2 pct.11: Alarmarea publicului, a organelor specializate pentru a interveni în caz de pericol ori a organelor de menţinere a ordinii publice, prin darea semnalelor de pericol sau, după caz, prin solicitarea intervenţiei la faţa locului, fără motiv întemeiat;
art. 2 pct.14: Scrierea sau desenarea, fără drept, pe pereţii clădirilor, pe garduri sau pe obiecte de folosinţă comună aflate în locuri publice, deteriorarea prin orice mijloc a acestora, precum şi dezlipirea sau distrugerea, fără drept, a reclamelor, anunţurilor şi afişelor legal expuse în locuri anume destinate;
art. 2 pct.17: Lăsarea în libertate ori fără supraveghere a animalelor care pot prezenta pericol pentru persoane sau bunuri;
art. 2 pct.18: refuzul consumatorului de a părăsi un local public în care se consumă băuturi alcoolice, după ora de închidere sau la cererea îndreptăţită a unui salariat al localului;
art. 2 pct.22: Servirea cu băuturi alcoolice, în localurile publice, a consumatorilor aflaţi în vădită stare de ebrietate, precum şi a minorilor;
art. 2 pct.34: lăsarea fără supraveghere a unui bolnav mintal periculos, de către persoanele care au îndatorirea de a-l îngriji sau de a-l păzi, precum şi neanunţarea organelor sanitare sau ale poliţiei în caz de scăpare de sub pază sau supraveghere; |
100- 500
|
|
9 |
Legea nr. 61 din 27 septembrie 1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice
| Constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni: art. 2 pct 1: Săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţări cu acte de violenţă împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora; art. 2 pct 16: Deteriorarea, ridicarea sau mutarea, fără drept, a semnelor sau indicatoarelor de orientare turistică şi rutieră ori a celor care semnalează existenţa unui pericol pentru viaţa persoanelor; art. 2 pct 24: Provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice; art. 2 pct 25: Tulburarea, fără drept, a liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă; art. 2 pct 28: Alungarea din locuinţa comună a soţului sau soţiei, a copiilor, precum şi a oricărei alte persoane aflate în întreţinere; |
200- 1.000
|
|
10 | Legea nr. 61 din 27 septembrie 1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice
| Constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni: art. 2 pct. 31: Refuzul unei persoane de a furniza date pentru stabilirea identităţii sale sau de a se prezenta la sediul poliţiei, la cererea ori la invitaţia justificată a organelor de urmărire penală sau a organelor de ordine publică, aflate în exercitarea atribuţiilor de serviciu; | 500-1.500 |
|
11 | Legea nr. 61 din 27 septembrie 1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice | art. 2, pct. 21: Desfacerea, comercializarea şi consumul băuturilor alcoolice în locurile publice, la intrarea în curţile şi în interioarele lor, cum sunt: spitale şi alte unităţi sanitare, centre de plasament al minorilor, unităţi şi instituţii de învăţământ şi educaţie, lăcaşuri de cult şi instituţii religioase aferente cultelor care interzic consumul băuturilor alcoolice în practicarea religiei respective, pe trotuarele sau aleile de acces ale acestora; |
100-500 |
100-500 |
12 |
LEGEA nr. 61 din 27 septembrie 1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice
| art. 2 pct. 35: Neasigurarea de către responsabili sau patroni, prin personal propriu ori specializat, a ordinii publice în localuri publice, hoteluri, moteluri, campinguri, cluburi, pensiuni, discoteci şi în alte locuri de distracţie sau de agrement pe care le conduc, precum şi refuzul acestora de a acorda sprijin organelor în drept pentru restabilirea în locurile respective a ordinii publice ori pentru luarea măsurilor împotriva persoanelor care au încălcat legea; |
|
3.000-6.000
|
art. 2 pct. 36: Împiedicarea, sub orice formă, a organelor însărcinate cu menţinerea ordinii publice de a-şi îndeplini obligaţiile de serviciu privind legitimarea sau conducerea unei persoane la sediul poliţiei ori al altui organ de stat sau de a lua măsurile necesare pentru menţinerea ori restabilirea ordinii publice. | 3.000-6.000 |
| ||
13 |
LEGE nr. 62 din 9 martie 2018 privind combaterea buruienii ambrozia | Nerespectarea prevederilor art. 1* din Lege cu privire la obligația distrugerii buruienii ambrozia şi a prevenirii răspândirii acesteia de către proprietarii sau deţinătorii de terenuri, beneficiarii lucrărilor de construcţii, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole. *Art. 1 prevede: “Proprietarii sau deținătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole au obligația să desfășoare lucrări de prevenire, combatere și distrugere a buruienii ambrozia, denumită științific Ambrosia artemisiifolia, pentru evitarea instalării și răspândirii vegetației adventive invazive și eliminarea ei în cazul prezenței pe terenurile intravilane sau extravilane.(2) În scopul distrugerii buruienii ambrozia și al prevenirii răspândirii acesteia, proprietarii sau deținătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole vor desfășura periodic, în perioada cuprinsă între răsărirea acestei plante și apariția primelor inflorescențe, respectiv cel târziu până la data de 30 iunie a fiecărui an, lucrări de întreținere a terenurilor prin cosire, smulgere, erbicidare sau alte lucrări și metode specifice. Aceste măsuri se mențin până la sfârșitul perioadei de vegetație a buruienii ambrozia.(3) Beneficiarii lucrărilor de construcții au obligația ca pe terenurile afectate de lucrări să ia măsurile necesare pentru evitarea instalării sau răspândirii buruienii ambrosia..” Nerespectarea prevederilor din avertisment de către proprietarii sau deținătorii de terenuri, beneficiarii lucrărilor de construcții, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole |
avertisment
1.000- 5.000 |
avertisment
10.000- 20.000 |
14 | OUG nr. 34 din 23 aprilie 2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente | art. 14 alin.(1) lit. f): Arderea vegetaţiei pajiştilor fără respectarea prevederilor legislaţiei în vigoare; |
3.000 - 6.000 |
10.000 - 20.000 |
15 |
OUG nr.34 din 23 aprilie 2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente | art. 14 alin.(1) lit. a): Păşunatul neautorizat sau introducerea animalelor pe pajişti în afara perioadei de păşunat; art. 14 alin.(1) lit.d): Circulaţia pe pajişti cu orice alte mijloace de transport, inclusiv cu atelaje, altele decât cele folosite pentru activităţi agricole de către cel care utilizează pajiştea, cu excepţia circulaţiei cu orice mijloace de transport în situaţii de urgenţă generate de calamităţi, accidente de orice natură, precum şi cu autovehicule, motociclete şi ATV-uri sau mopede în vederea organizării de activităţi sportive, de recreere şi turism, cu acordul deţinătorului sau al utilizatorului, în condiţiile legii; | 500-1.000 |
4.000- 8.000 |
16 | OUG nr. 34 din 23 aprilie 2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente | art. 14 alin.(1) lit. b):Introducerea pe pajişti a unor specii de animale, altele decât cele stabilite prin contract; art. 14 alin.(1) lit. c):Neîndeplinirea de către deţinătorii sau utilizatorii de pajişti a obligaţiilor prevăzute în contract;
|
250-500 |
2.000-4.000 |
17 | ORDONANŢA nr. 21 din 21 august 1992 privind protecția consumatorilor | art. 26 alin. (1): Comercializarea produselor și prestarea serviciilor în locuri și în spații neautorizate.
| 1.000-10.000 |
1.000-10.000 |
18 | LEGE nr. 241 din 22 iunie 2006 privind serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare | Art. 39 alin (4)lit. d) orice intervenţie neautorizată a utilizatorului asupra elementelor componente ale sistemului public de alimentare cu apă şi de canalizare (inclusiv racordarea)
| 5.000-10.000 | - |
Art.11. Se poate sancționa cu avertisment persoana fizică sau juridică pentru care se constată pentru prima dată săvârșirea unei contravenții. Pentru aceiași faptă săvârșită ulterior avertizării, sancțiunea va fi amenda. Dacă contravenientul nu remediază situația în acel moment sau după caz, în termen de 30 de zile organul constatator poate aplica o nouă amendă fără avertisment.
Art.12. În cazul în care săvârșind o faptă contravențională se produc pagube materiale, odată cu amenda, în procesul verbal de contravenție se va stabili în sarcina contravenientului și obligația recupererării pagubelor constatate, cuantumul acestora urmând a fi stabilit de organele de specialitate ale autorității locale.
Art.13. Plata amenzii contravenționale nu exonerează pe cel sancționat de achitarea contravalorii stabilite pentru prejudiciul adus prin săvârșirea faptei.
Art.14. Cuantumul amenzilor contravenționale stabilite în sarcina persoanelor juridice prin prezentul act normativ se aplică și persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale sau familiale.
CAPITOLUL VII
Căi de atac și dispoziții finale
Art.15. Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor, stabilite prin prezenta hotărâre, se fac de către primar sau împuterniciții acestuia, care sunt agenți constatatori, prin încheierea unui proces – verbal în acest sens, cu respectarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare.
Art.16. (1) Contravenientul poate achita, în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal.
(2) Sumele provenite din amenzi se fac venit la bugetul local.
Art. 17. Împotriva procesului verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării la Judecătoria Fetești.
Art.18. Prevederile prezentei hotărâri se completează în mod corespunzător cu cele din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare.
Art.19. Prezentul Regulament poate fi modificat prin Hotărâre a Consiliului Local al comunei Făcăeni.