Regulamentul pentru decontarea cheltuielilor cu naveta pentru salariații din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Făcăeni și al instituțiilor și serviciilor publice de interes local, înființate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea consiliului local Făcăeni
Art. 1
Prezentul regulament are ca obiect stabilirea procedurilor şi a documentelor justificative ce trebuie prezentate la decont de persoanele implicate, precum şi a rolului autorităţilor administraţiei publice locale, în vederea decontării cheltuielilor cu efectuarea navetei salariaților din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Făcăeni și al instituțiilor și serviciilor publice de interes local, înființate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea consiliului local Făcăeni.
În înțelesul prezentului regulament, termenii şi expresiile folosite au următoarea semnificaţie:
a) beneficiari - salariații din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Făcăeni și al instituțiilor și serviciilor publice de interes local, înființate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea consiliului local Făcăeni, îndreptăţiți la decontarea cheltuielilor de navetă, care au domiciliul sau reședința într-o altă localitate decât cea in care se află locul de muncă.
b) cheltuieli de transport – suma de bani achitată de beneficiar pentru deplasarea dus-întors din localitatea de domiciliu/reședință în localitatea unde aceștia își au locul de muncă.
c) localitate - în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional, secţiunea a IV-a - Reţeaua de localităţi, cu modificările şi completările ulterioare, prin localitate se înţelege: capitala României, municipii, oraşe, sate reşedinţă de comună, sate componente ale comunelor şi sate aparţinând municipiilor şi oraşelor.
d) localitate de domiciliu/reşedinţă - localitatea din mediul urban sau din mediul rural în care persoana are domiciliul/reşedinţa, potrivit documentelor de evidenţă a populaţiei;
e) navetă - deplasarea dus-întors a beneficiarilor din localitatea de domiciliu/reşedinţă într-o altă localitate unde aceştia îşi au locul de muncă;
Art. 2
(1) Beneficiază de decontarea cheltuielilor de transport salariații care nu au domiciliul sau reședința în localitatea unde aceștia își au locul de muncă.
(2) Cheltuielile de transport se decontează doar atunci când traseul ce trebuie parcurs zilnic depășește limita teritorială a localității în care se găsește locul de muncă.
Art. 3
Naveta beneficiarilor poate fi efectuată cu:
a) autovehiculele destinate transportului de persoane deținute/asigurate de către autoritățile administrației publice locale, în măsura în care este posibil acest lucru caz in care cheltuielile revin in totalitate administrației locale fără ca beneficiarii să mai poată solicita decontarea separata a navetei.
b) mijloace de transport ale operatorilor de transport autorizați (transport în comun: microbuze, autobuze);
c) autoturismul proprietate personală/familială sau deținut legal cu orice titlu.
Art. 4
În vederea decontării lunare a cheltuielilor de transport, autoritatea executivă sau ordonatorul de credite analizează cererile lunare a cheltuielilor de transport pentru decontarea cheltuielilor de transport, având în vedere următoarele elemente:
a) existența cererii lunare a cheltuielilor de transport prin care se solicită decontarea cheltuielilor de transport, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta anexă;
b) domiciliul/reședința solicitantului dovedite cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate, potrivit prevederilor art. 91 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
c) dacă solicitantul are sau nu domiciliul sau reședința în localitatea unde are locul de muncă, pe baza declarației pe propria răspundere;
d) distanța, în kilometri, între localitatea de domiciliu/reședință și localitatea în care se află situat locul de muncă;
e) mijloacele de transport cu care se deplasează solicitantul între localitatea de domiciliu și localitatea în care se află situat locul de muncă;
f) valoarea unui abonament lunar pe fiecare tip de mijloc de transport în comun;
g) valoarea biletelor pe fiecare mijloc de transport, numai în următoarele situații: pe ruta respectivă nu se emit abonamente sau beneficiarul utilizează mai multe mijloace de transport în comun;
h) opțiunea beneficiarului privind mijlocul de transport utilizat.
Art. 5
În vederea stabilirii sumelor necesare decontării cheltuielilor de transport, în perioada 1- 31 ianuarie a fiecărui an, beneficiarii înștiințează în scris primarul unității administrativ-teritoriale sau ordonatorul de credite că pe parcursul anului vor solicita decontarea cheltuielilor de transport la și de la locul de muncă, cu specificarea nivelului estimat al valorii totale.
Art. 6
(l) Decontarea abonamentelor/biletelor de transport emise de operatorii de transport auto pentru salariații din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Făcăeni și al instituțiilor și serviciilor publice de interes local, înființate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea consiliului local Făcăeni se asigură la valoarea acestora.
(2) Sunt acceptate la decont biletele emise zilnic de operatorii de transport numai în situațiile în care pe ruta respectivă nu se emit abonamente sau atunci când beneficiarul utilizează mai multe mijloace de transport în comun.
(3) Distanța pentru care se decontează abonamentul/biletul și care este înscrisă pe documentul justificativ este distanța dintre localitatea de domiciliu/reședință a beneficiarului și localitatea în care se află locul de muncă.
(4) Decontarea cheltuielilor cu efectuarea navetei se face pentru autoturismul proprietate personală/familială sau deținut legal cu orice titlu, astfel:
- solicitantul va primi contravaloarea a 7,5 litri de carburant la 100 km parcurși pe distanța cea mai scurtă.
- distanța cea mai scurtă dintre localități este distanta calculată pe drumuri publice, pentru stabilirea distanțelor se va utiliza un calculator de rute.
- valoarea lunară a decontului pentru naveta efectuată cu autoturismul proprietate personală/familială nu poate depăși 7,5% litri la 100 km .
(5) Primaria comunei Făcăeni are obligația efectuării plăți abonamentelor/biletelor și contravalorii transportului efectuat cu autoturismul proprietate personală/familială sau deținut legal cu orice titlu, în luna următoare celei pentru care au fost prezentate documentele justificative.
(6) Primaria comunei Făcăeni, prin compartimentul de specialitate, răspunde de arhivarea și păstrarea documentelor justificative prezentate la decont.
Art.7
(1) Beneficiarul face dovada efectuării deplasării cu documentele prevăzute în cererea ,anexă la prezentul regulament
(2) Decontarea cheltuielilor de transport:
a) se realizează proporțional cu perioada de activitate din cadrul unei luni calendaristice, pe baza pontajului lunar;
b) nu se realizează pe perioada concediilor de orice fel sau a suspendării rapoartelor de serviciu/contractelor individuale de muncă ale beneficiarilor.
Art.8
Dispoziții finale și tranzitorii
(1) Pentru anul 2024 înștiințarea prevăzută la art. 5 se depune în termen de maxim 15 zile calendaristice după data aprobării hotărârii de consiliu de decontarea a cheltuielilor cu naveta.
(2) Prezentul Regulament se completează cu legislația specifică decontării navetei funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul familiei ocupaționale “Administrație”, iar în cazul în care există dispoziții contrarii se aplică prevederile din legislația specifică.
PRESEDINTE DE SEDINTA AVIZAT PENTRU LEGALITATE
CONSILIER LOCAL SECRETAR GENERAL
ANEXĂ la regulament
CERERE pentru decontarea lunară a navetei
Către : Primarul comunei Făcăeni,
D-lui / D-nei Primar
Subsemnatul/Subsemnata, ….................………………...................................., posesor/posesoare al/a B.I./C.I. seria ..........., nr. …………......., CNP ……..……………....................., angajat/ă în cadrul ..................................................................................... având funcția de.........................................................., solicit decontarea cheltuielilor cu efectuarea navetei pe luna ......................... anul ……………, în cuantum de ....................lei, reprezentând contravaloarea:
|_| abonamentului;
|_| biletelor de călătorie;
|_| facturilor emise de firma transportatoare;
|_| bonurilor de carburant.
Atașez următoarele documente doveditoare:
- dacă naveta se efectuează cu mijloc de transport în comun:
|_| copie a B.I./C.I.;
|_| abonament;
|_| bilete de călătorie.
- dacă naveta se efectuează cu autoturismul personal:
|_| copie a B.I./C.I.;
|_|copie a certificatului de înmatriculare al autoturismului (dacă este înmatriculat pe numele persoanei solicitante sau al soțului) sau altă dovadă a proprietății asupra mijlocului de transport;
|_| împuternicire notarială (dacă autoturismul/ambarcațiunea este înmatriculat/ă pe numele altei persoane);
|_| contract de comodat (dacă autoturismul/ambarcațiunea este înmatriculat/ă pe numele altei persoane);
|_| bonuri de carburant.
dacă transportul se efectuează cu mijloacele de transport în regim taxi sau mijloacele de transport alternativ efectuat de un operator de transport alternativ autorizat:
|_| facturile emise de firma transportatoare.
Data
……………......................................
Semnătura
……………................................................