Referat de aprobare la proiectul de hotărâre privind aprobarea decontării cheltuielilor cu naveta pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Făcăeni, județul Ialomița și al instituțiilor și serviciilor publice de interes local, înființate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea consiliului local Făcăeni
Având în vedere faptul că în cadrul Primăriei comunei Făcăeni, avem angajați mai mulți funcționari publici și personal contractual care au domiciliul în altă localitate și cărora nu le putem asigura o locuință de serviciu, în conformitate cu prevederile Legii nr. 348/10.11.2023 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 191/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, autorităţile publice locale, pot decide, în baza unui regulament propriu, decontarea cheltuielilor de deplasare.
Astfel conform Legii 348/10.11.2023 se prevede că :
La articolul 417, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (3), cu următorul cuprins:
«(3) Pentru funcţionarii publici care au domiciliul în altă localitate decât cea în care îşi desfăşoară activitatea şi cărora nu li se poate asigura o locuinţă de serviciu, autorităţile publice locale pot decide, în baza unui regulament propriu, decontarea cheltuielilor de deplasare.»"
Conform legii nr . 153/2017 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice așa cum a fost completată prin art I din Legea nr. 177/2023, art. 11ˡ:
(1) Pentru functionarii publici si personalul contractual din cadrul familiei ocupationale «Administratie» din aparatul de specialitate al primarilor comunelor si al institutiilor si serviciilor publice de interes local, infiintate in subordinea, coordonarea sau sub autoritatea consiliilor locale din comune, posibilitatea decontarii contravalorii cheltuielilor de transport intre localitatea de domiciliu/resedinta si localitatea unde se afla locul de munca al acestora se stabileste prin hotarare a consiliului local.
(2) Stabilirea contravalorii cheltuielilor de transport prevazute la alin. (1) se realizeaza de catre ordonatorul de credite, cu incadrarea in cheltuielile de personal prevazute in bugetul de venituri si cheltuieli aprobat.
(3) Modalitatea de decontare a cheltuielilor de transport, potrivit prevederilor alin. (1), se stabileste prin hotarare a Guvernului.
La data de 18 ianuarie 2023 a fost adoptată hotărârea de guvern nr. 39 privind aprobarea modalității de decontare a cheltuielilor de transport, pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale «Administraţie» din aparatul de specialitate al primarilor comunelor şi al instituţiilor şi serviciilor publice de interes local, înfiinţate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea consiliilor locale din comune.
Măsura decontarii navetei este binevenită întrucât la nivelul comunei Făcăeni este dificilă angajarea personalului întrucât este necesară deplasarea în aceste localităţi. Cheltuielile cu deplasarea au un impact major la nivelul veniturilor personalului iar posibilitatea decontării cheltuielilor de deplasare este unul dintre stimulentele necesare pentru asigurarea creşterii calităţii serviciilor publice la nivel local motiv pentru care am initiat prezentul proiect de hotărâre.
Primarul comunei Făcăeni,
Nuți ROȘU